text Studiu biblic

Vedenii dumnezeiești sau închipuiri omenești?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Adrian Timișag

Comparativ cu alte confesiuni, slujirea într-o Biserică penticostală este foarte diversificată datorită manifestării darurilor: proorocii, vedenii, descoperiri, cunoștințe - „din partea Domnului”.

Spunem „din partea Domnului” deoarece totdeauna se folosesc formule de început: „așa vorbește Domnul”; „mi-o arătat Domnul” sau „Domnul mi-o făcut de cunoscut”. . . Nimeni nu spune că aceste manifestări carismatice ar avea o proveniență nesigură, ci toți pretind că descoperirile sunt dumnezeiești.

Tema de față face referire la manifestarea vedeniilor și implicit la văzători atât la cei „începători” cât și la cei „avansați” care pretind că li s-a arătat raiul și iadul.

Vedeniile sunt biblice.

Deși au existat de-a lungul tuturor vremurilor, în profeția rostită de Ioel se spune că în vremurile din urmă tinerii vor avea vedenii și aceasta odată cu pogorârea Duhului Sfânt. (Fapte 2/17).

Și cum este posibil (spun unii) Biserică botezată cu Duhul Sfânt fără vedenii?

Pe seama acestui curent de învățătură „vedeniile” au fost supralicitate de unii din Biserică. Dacă într-o anumită perioadă de timp în tot poporul Israel era un singur văzător, cum era de așteptat în vremea de acum o singură Biserică are zeci de văzători. . .

(Imaginați-vă acum o Biserică cu câteva sute de membri. Aproximativ jumătate de oră este rezervată mărturisirii vedeniilor, visurilor și cunoștințelor - din „partea Domnului (domnului). Liderul insistă: să dăm curs Duhului Sfânt. . . Eu mai degrabă cred că s-au împlinit cuvintele scrise de apostolul Iuda: „Oameni mânați de visările lor”. (Iuda v. 8a)

Totuși vedeniile sunt biblice, dar pe lângă „văzătorii” adevărați care sunt puțini, și-au făcut repede loc și cei falși. Principiul după care „văd” fiind unul nesigur: „parcă am văzut”, „parcă era” „parcă vine” și tot „parcă”. . .

Dumnezeu a condamnat și chiar s-a detașat de această formă de slujire în care oamenii și-au justificat „viziunile” ca fiind din partea Domnului:

„Proorocii lor proorocesc minciuni în Numele Meu. Eu nu i-am trimis, nu le-am dat poruncă și nu le-am vorbit, ci ei vă proorocesc niște vedenii mincinoase, proorociri deșerte, înșelătorii și închipuiri scoase din inima lor”. (Ier. 14/14)

Care este procedeul?

Fiecare „văzător” trebuie „testat oftalmologic” în sensul de a se stabili dacă „vederile”lui sunt clare iar „ochii” sunt sănătoși. Dumnezeu l-a întrebat pe Ieremia: „Ce vezi Ieremia? . Văd un veghetor”.

Rezultatele consemnate au fost următoarele: „Bine ai văzut”. sau „Vezi bine”. A primit confirmarea că „vederile” lui sunt bune datorită unor „ochi” sănătoși.

Cu „cataractă sau miopie” oculară nu ai cum să vezi bine. ( Dacă oamenii ți se par ca niște copaci, ochii tăi încă au nevoie de vindecare).

Însuși Domnul Isus a vorbit despre necesitatea ca ochii să fie sănătoși: „Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul (minții - capacitatea de a percepe corect) este sănătos, tot trupul va fi în lumină”

Pavel se ruga și el cu privire la cei din Efes: „și mă rog ca Dumnezeu să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii. . . ”

Vedeniile trebuie să aibă un înțeles duhovnicesc.

„. . . pe la ceasul al nouălea a văzut lămurit (explicit -trad nouă) într-o vedenie pe un înger a lui Dumnezeu că a intrat la el. . .

Păsări care zboară, pești care înoată, frunze care cad, două mâini albe, doi ochi deschiși și multe „vedenii” asemănătoare ca acestea cu nonsens, nu știu dacă nu cumva sunt pierdere de timp.

Având în vedere că vedeniile trec din sfera firească în ceea duhovnicească aceasta presupune că în acest caz este nevoie de „ochi duhovnicești”, deoarece ele (vedeniile) nu au nici o legătură cu ochii fizici. . .

Ochii duhovnicești trebuie să fie „deschiși” pentru a vedea dincolo de ceea ce văd ochii fizici. Balaam a fost îndreptățit și a avut curajul să afirme:

„Așa zice omul care are ochii deschiși. Așa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, cel ce cunoaște planurile Celui Preaînalt, cel ce vede vedenia Celui Atotputernic.

Am dreptul să cred din cele relatate de Balaam că văzător nu înseamnă doar să „vezi ceva” ci înseamnă să fii conectat și să ai acces în sferele cerești. Care nu este cu siguranță un lucru la îndemâna oricui. . .

Proorocul Ieremia întreabă pe cei ce pretindeau că au văzut ceva ca fiind din partea lui Dumnezeu:

„Cine a fost de față la sfatul Domnului ca să vadă și să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui și cine l-a auzit? Oare n-ar fi necesar să insist aici și să spun că și darul de „văzător” implică o chemare specială din partea lui Dumnezeu? (conf. Rom. 12/7)

Vedeniile sunt imagini văzute într-o altă „lume” total diferită de ceea în care ne găsim noi, foarte greu, uneori chiar imposibil de înțeles de mintea omului. Pavel scrie:

Lucruri pe care ochiul (fizic) nu le-a văzut și la mintea omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pregătite de Dumnezeu. . . apoi continuă: „Cunosc un om care a fost răpit în rai. . . și a auzit cuvinte care nu se pot spune și care nu-i sunt îngăduite unui om să le rostească. (2Cor. 12/2. 4). În mod normal fiecare vedenie are nevoie de o „tâlcuire”. O vedenie fără tâlcuire este identică cu vorbirea în alte limbi fără tălmăcire pe care Pavel a numit-o „vorbire în vânt”.

Când Domnul Isus rostea o pildă ucenicii cereau și tâlcuirea (înțelesul). Nu tot așa ar trebui să fie și cu vedeniile?

Concluzie: Nu tot ce ne trece prin minte trebuie spus în public. . . Nu. Este necesar ca toate lucrurile să aibă un sens, un rost, să fie ceva pentru învățătura celor care ne ascultă. Cineva făcea o glumă cu gust spunând despre sine: „Și eu când strâng tare pleoapele ochilor văd niște cerculețe roșii care se învârt, dar nu mai spun așa ceva la nimeni. . . ”

(Cu ani în urmă înainte de a încheia slujba o doamnă necunoscută îmi pune pe amvon un teanc de foi de caiet „tip studențesc” scrise pe ambele pagini, după care mă roagă ca după încheierea slujbei să le citesc deoarece conțin vedenii văzute de ea din rai și iad. Acolo era de „lucru” vreme de un ceas. . . Am refuzat motivând că normal ar trebui să le citesc eu întâi să văd dacă nu cumva conțin ciudățenii care nu se merită ca timpul să fie pierdut cu ele). Pentru că. . . „tot ce faceți cu cuvântul sau cu fapta să fie spre zidirea sufletească a Bisericii”

Vedeniile nu au nici o legătură cu ochii fizici.

Viziuni în timpul somnului. (visurile) conf. Iov 33/15 - „El vorbește prin visuri, prin vedenii de noapte, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor”.

„În anul întâi al lui Belșațar, Daniel a visat un vis și a avut vedenii în mintea lui. Eu Daniel, m-am tulburat cu duhul și vedeniile din capul meu (minte) m-au tulburat”. (Dan. 7/1, 15)

Dar și vedenii când oamenii sunt treji și sunt în acțiune. Una din cele mai frumoase relatări în acest sens o găsim în 2Împărați cap. 6/17: Sirienii au înconjurat cetatea în scopul de a-l prinde pe proorocul Domnului. Elisei a rămas fără griji din momentul ce a „văzut”oștirea cerului în preajma cetății, dar îngrijorarea a cuprins inima slujitorului. . . Însă Elisei s-a rugat și pentru „ochii” săi care nu erau deschiși: Doamne deschide-i ochii să vadă. Și Domnul a deschis ochii slujitorului. . . ”

Este posibil ca ochii fizici să aibă vederi perfecte, dar nu tot așa de bine să vadă și cei duhovnicești. Nu toți oamenii „văd” la fel. . . Unii mai bine alții mai slab.

Proorocul Ilie vedea norul care se ridica deasupra mării - deoarece „vederile” lui erau foarte bune. Dar nu și slujitorul, deoarece el era „scurt” de vedere. A fost necesar să-l trimită de șapte ori (și nu să se roage de șapte ori cum se predică) până norul s-a apropiat și l-a văzut și slujitorul. .

Ștefan a spus: „Văd cerul deschis și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”. (Fapte 7/56)

Ce este de făcut?

Indiferent dacă ai sau nu, darul de a „vedea” ceva deosebit, este absolut necesar ca fiecare din noi să trecem pe la „cabinetul Marelui specialist în oftalmologie” să ne spună exact în ce stare se găsesc ochii noștri, ca nu cumva fiind bolnavi, boala să se agraveze și în cel mai grav caz să se ajungă la orbire.

„Medicul” ne îndeamnă: „. . . te sfătuiesc să cumperi de la Mine, doftorie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi. . . ”

Petru avertizează și el în acest sens: „. . . cine nu are aceste lucruri este (deja) orb. . .

Tratarea este mai dificilă și uneori costisitoare și dureroasă.

Prevenția este mai ieftină. . .

Cele mai recente resurse creștine scrise

Drum deschis, spre cerul sfânt
Drum deschis, spre cerul sfântTimpul e tot mai aproapeȘi Isus, va reveniLa cer să ne ducă, poateDacă mântuiți, vom fi.Pentru asta, e o luptaSă urmăm calea cea dreaptăCine de Domnul ascultăViața eternă... Citeste mai mult >>
Ucenicul lui Hristos!
Un ucenic al lui Hristos iubește,Iar pomul vieții lui e roditor.Prin viața sa, pe Domnul proslăvește,Este supus, în toate veghetor.Un ucenic al lui Hristos așteaptă,Ca Dumnezeu să-i vină-n ajutor.A sa... Citeste mai mult >>
Tu omule Pocăiește-te
Tu omule Pocăiește-te,Părăsește Păcatul tău.Întoarce-te la Dumnezeu,Ca să zbori în Cerul său.Să Mijlicim în Rugăciune,Făcând faptele bune.Să ne Smerim cu Pocăință,Slujind cu Credință.Să rugăm pe Creat... Citeste mai mult >>
Vino Doamne între Popoare
Vino Doamne între Popoare,Căci la tine nimeni nu moare.Ci primim viață prin Duhul Sfânt,Căci tu ești Domnul Preasfânt.Vrem prezența ta între noi,Să te zărim din Splendori.Vrem să te vedem în fiecare d... Citeste mai mult >>
Vocea Duhului.
Vocea Duhului.Îmi doresc să aud mereuCa și Pavel la EutihAre încă viata-n elStai pe pace n-a muritÎmi doresc ca orice șoaptăDe la Duhul meu cel SfântS-o aud să nu mă lasClătinat de orice vîntFiindcă-n... Citeste mai mult >>
Să cresc mai mult Isus aș vrea.
Să cresc mai mult Isus aș vrea.De-ai hotărât încă o ziÎn dreptul meu, ca dar cerescAjută-mă Isus prin harul TăuȘi prin iubirea Ta să crescSă cresc mai mult și zi de ziCu Tine să mă-asemuiescÎn dragost... Citeste mai mult >>
Îți cerem, Doamne
Îţi cerem Doamne milă şi-ndurareLa Tronul Sfânt al milei şi-ndurării,Ascultă-ne din Cer pe fiecareCând Te chemăm în ceasul încercării.Revarsă peste noi înţelepciuneSpre a cunoaşte-n totul Voia-ţi Sfân... Citeste mai mult >>
Isaia 45 Cirus
10.03. 2026. Isaia 45. CirusAșa vorbește DOMNUL către unsul Său,Către Cirus pe care-l țin de mâna dreaptă,Ca acest uns al SăuSă cunoască, ce de la el DOMNULce așteaptă...DOMNUL înainte-i mergeCa să-I... Citeste mai mult >>
La Masa Domnului
De câte ori în Taină SfântăEu stau la Masă cu Isus,În gând mă poartă amintireaPână-n „Odaia cea de sus“.Isus, din nou ne frânge pâineaZicând: “Eu Trupul Mi L-am frântPe Golgota, ţintit în cuie,S-aduc... Citeste mai mult >>
Ce-aș fi Isuse fără Tine
Ce-aș fi Iubire fără Tine,Eu ce-aș rodi de nu ai fi,Fără iubirea Ta divină,Eu pe pământ doar aș urâ.Ce-aș fi în noapte făr' lumina,Ce-o lasă strălucirea Ta,Tu spune-mi... eu fără de Tine,Ce pot să fac... Citeste mai mult >>