„...dacă neprihănirea voastră nu întrece...”

Cuvântul „neprihănire” este intens folosit în limbaj biblic, și mai puțin în limbajul cotidian. Intensitatea cu care este folosit arată semnificația deosebită în procesul mântuirii, tocmai de aceea m-am oprit pentru a-l studia.

Dar este bine să stabilim: ce înseamnă neprihănire și cum o putem defini?

Cuvântul neprihănire provine din originalul grecesc „dikaiosyne”, un cuvânt folosit în justiție, însemnând: drept, fără vină, just. Cel ce a fost numit „Neprihănitule Tată” este îndreptățit să primească aceste calificative, dar oare ar putea fi puse și în dreptul omului aflat într-o stare critică în urma derapajului moral? „Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânță de nelegiuiți, copii stricați. Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiți din ce în ce mai rău.”? (Isaia 1/4,5) Cum ar putea un asemenea om sau popor, să fie scos nevinovat (drept), din moment ce dreptatea lui Dumnezeu este descrisă astfel: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, plin de bunătate și credincioșie, iartă fărădelegile și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat, drept nevinovat... ” (Exod. 34/6,7)

Da, poporul lui Dumnezeu cufundat în nelegiuire urma să fie sortit pedepsei divine. Exista un acuzator ce invoca în permanență nevoia de justiție în aplicarea pedepsei capitale. Însă Marele Judecător dă un verdict ce a rămas istoric: „Eu nu văd nici o nelegiuire în Iacov, nu văd nici o răutate în Israel.” (Num. 23/21) Cum s-a ajuns aici? Unde era nelegiuirea lui Israel? „Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele ca o ceață, întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat ” (Isaia 44/22)

Cum s-a realizat acest obiectiv?

„Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El... ” În acest mod toată vinovăția noastră a trecut asupra Sa, ca noi să fim socotiți nevinovați (neprihăniți), să fim liberi, având cugetul curat, conștienți că vina noastră a fost ispășită de cineva în locul nostru, iar noi am fost grațiați. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.” Însă nu oricine poate beneficia de această grațiere și îndreptățire, ci doar cei ce cred că această ispășire a fost realitate și îi sunt recunoscători: „Pe El, Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte să fie prin credința în sângele Lui o jertfă de ispășire ca să-și arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, pentru ca în vremea de acum să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” (Rom. 3/21-26) Înțeleg de aici că neprihănirea este oferta lui Dumnezeu față de noi, neprihănire ce se capătă prin credință și nu prin fapte. Pentru a putea face diferența Isus a dat o pildă în care este descrisă atitudinea unui fariseu înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni: hrăpăreți, nedrepți, curvari, sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc și dau zeciuială din toate veniturile mele.” Să urmărim acum și atitudinea unui vameș ce era alături de fariseu. Un om conștient de vinovăția sa: „Dumnezeule, ai milă de mine păcătosul.” Când a fost evaluată neprihănirea celor doi, cine a primit îndreptățirea? „Vă spun că mai degrabă s-a întors vameșul neprihănit, decât fariseul acesta.”

Da, înțeleg acum și mai bine că recunoștința și pocăința fac posibilă intrarea în posesia neprihănirii: „Tot așa vă spun că va fi mai mare bucurie în cer, pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouazeci și noua de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință.” Tocmai în acest sens a fost scrisă avertizarea: ”Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.” (Matei 5/20) Dar în ce constă „întrecerea” cerută? Neprihănirea dobândită de noi a fost posibilă prin credința în Răscumpărătorul sufletelor noastre, pe când neprihănirea fariseilor, cât și a multora din vremea de acum, se bazează pe propriile lor fapte - considerându-se buni și merituoși. Însă să nu scăpăm din vedere faptul că pe lângă cei răi, au fost siliți să intre în odaia de nuntă și cei ce se pretindeau buni - și încă primii au fost siliți să intre... (Matei 22/10) Cei „buni” au considerat că nu au nevoie de haină de nuntă (neprihănirea) ce se găsea în garderoba aflată la „Ușa” de la intrare și că propria neprihănire este suficientă. În felul acesta, „... pentru că n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși și nu s-au supus neprihănirii pe care o dă Dumnezeu.” ( Rom. 10/3) Apostolul Pavel insistă cu explicațiile pe această temă: „Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.” Ce simplu și frumos! „Avraam a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt și aceasta i-a fost socotit ca neprihănire.” Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu. Lucrurile se schimbă în momentul în care suntem priviți prin prisma neprihănirii Domnului Isus. Nu va fi posibilă trecerea de judecata lui Dumnezeu în baza faptelor noastre, aparent bune, ci trecerea va fi posibilă, doar dacă am trăit „în faptele bune pregătite de Dumnezeu, ca noi să umblăm în ele.” (Efes. 2/10) La întrebarea pusă de David cu privire la cine sunt cei ce vor locui în cortul lui Dumnezeu, a primit un răspuns interesant, ce ar trebui să ne pună pe gânduri: „Cel ce umblă în neprihănire.” Nu-i suficient să o însușești, ci să trăiești în fiecare zi în neprihănire...

Ce înseamnă aceasta?

„Cine trăiește în neprihănire, este neprihănit, cum El însuși este neprihănit. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu de copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la Dumnezeu... ” (1Ioan 3/7,10)

Eram pasibili de pedeapsa veșnică datorită dreptății lui Dumnezeu. Însă El a hotărât să-și trimită propriul Fiu să ia întreaga vină asupra Sa și să se roage pentru iertarea celor vinovați. (Isaia 53/12) Prin credința în El, noi să fim socotiți neprihăniți. Dar să nu scăpăm din vedere termenul adesea folosit: „socotit neprihănit” și nu neprihănit de drept. Cum s-a făcut socoteala? Omul despărțit de Dumnezeu este „nimic” (0) Ioan 15/5. Dar atunci când îl punem pe Cel ce este „Numărul Unul” înainte, rezultă o lucrare de 10 (zece) Omul împreună cu Dumnezeu: „În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele, ce erau în toată împărăția.” (Daniel 1/20)

Așadar: ce este neprihănirea lui Dumnezeu?

Este „haina” cu care am fost îmbrăcați de Tatăl - dispus să o dea fiecărui fiu risipitor ce se întoarce acasă. Este haina cea mai bună... (Luca 15/22) Ea trebuie păstrată deoarece la nunta Mielului, Împăratul va fi interesat ca fiecare oaspete (nuntaș) să aibă haina de nuntă. Fără ea este imposibil să participi la mărețul eveniment. Și nu-i totul să fii îmbrăcat, „... hainele să-ți fie albe în orice vreme... ” (Ecl. 9/8a) „Marele preot Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, dar îngerul a zis celor ce erau înaintea Lui: Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el! Iată că îndepărtez nelegiuirea de la tine și te îmbrac în haine de sărbătoare.” (Zah. 3/3,4) Da, „ferice de cei ce-și spală hainele ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate.”

Deși mântuirea finală se va realiza prin harul lui Dumnezeu, trebuie să conștientizăm că este important și aportul nostru: „Să ne bucurăm și să ne veselim căci a venit nunta Mielului, soția Lui s-a pregătit. Și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire. Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.” (Apoc. 19/7,8)

Vine ziua când „... cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui.” (Matei 13/43) „Strălucire” care trebuie să înceapă de aici - de pe pământ...

Fiți binecuvântați!