„... iertați-vă unul pe altul...” dar în ce condiții?

În Evanghelia după Marcu cap. 11/25 citim cuvintele rostite de Domnul Isus: „Și când stați în picioare de vă rugați să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru să vă ierte greșelile voastre”.

Fără să se aibă în vedere că se face referire doar la greșeală, învățătorii supralicitează acest cuvânt de învățătură, iar ascultătorul de rând este constrâns să „funcționeze” asemenea unui robot: apeși pe buton și iertarea se realizează. Dar nu... Inima omului nu este formată din „piese electronice” ci din sentimente care din moment ce sunt rănite, ele au nevoie de vindecare.

Tocmai în acest sens apostolul Iacov descrie „traseul” care trebuie parcurs pentru a ajunge la reconciliere frățească și a reveni la forma inițială în caz de conflict:

„Mărturisiți-vă păcatele unii altora și rugați-vă unii pentru alții ca să fiți vindecați. ”(sufletește) Iacov 5/16a

Nici o plagă nu se vindecă în totalitate într-o singură zi, fie că e una ușoară, fie că e una adâncă. Ea are nevoie de zile, sau poate chiar luni...

Există un obicei bun ca atunci când ofensăm pe cineva să mergem să ne cerem iertare. De regulă răspunsul îl primim pe loc: „Te-am iertat”. În unele cazuri iertarea este însoțită de sărutări și îmbrățișări. Dar de multe ori false. Dar cum ai iertat dacă rana nu s-a vindecat? Nu cumva este posibil să cădem în minciună, iar iertarea să fie doar de pe buze și nu din toată inima?

Domnul Isus a spus: „... dacă fiecare nu iartă din toată inima pe fratele său”. Numai că iertarea din toată inima are nevoie de vindecare, iar vindecarea are nevoie de timp.” (După doi ani de la atentat, papa Ioan Paul l-a vizitat la închisoare pe cel care a încercat să-i ia viața și să-i comunice că l-a iertat. Un reporter l-a întrebat: De ce-ați venit atât de târziu? Răspunsul a fost simplu: „Abia acum mi-a permis inima... )

Lucrurile se complică și mai mult atunci când nu facem deosebire între greșeală și păcat, amestecându-le una cu cealaltă. În rugăciunea „Tatăl nostru” din Evanghelia după Matei citim: „... și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” În aceste condiții, când constatăm că semenii noștri ne-au greșit, iertarea este normală și decurge de la sine.

Dar ce este o greșeală?

Este un păcat (o fărădelege) mai mic sau mai mare îndreptat împotriva lui Dumnezeu sau în cele mai multe cazuri împotriva semenilor noștri, dar: nepremeditat, din neatenție, involuntar, fără intenție - din greșeală. Pavel scrie galatenilor: „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată într-o greșeală... ” Este ca și când s-ar rupe funia sau ai călca alături de schelă - cădere bruscă fără a mai putea judeca situația.

În Leveticul 5/17,8 citim: „Când va păcătui cineva făcând fără să știe lucruri care nu trebuie făcute, preotul să facă ispășirea greșelii pe care a făcut-o fără să știe... ”

Există păcate (din greșeală) pe care nici nu le cunoaștem. De aceea David s-a rugat: „Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc... ” Dar sunt și greșeli cunoscute cu consecințe grave asupra semenilor noștri. Să exemplificăm:

a) Un eveniment dintr-o Comunitate urma să se încheie cu o masă. Gospodinele erau înșirate în lungul unei mese pentru pregătirea mâncării. Unele stăteau pe scaune, altele în picioare. Cineva a luat scaunul din spatele unei bucătărese care era în picioare, dar fără să o atenționeze. Oricum căzătura s-a auzit de departe...

b) Cineva topea la foc un bulgăre de bitum (smoală). Smoala a luat foc și ca atare a fost nevoit să scoată vasul afară. Pentru că se ardea la mâini a aruncat vasul pe ușă. Însă tocmai atunci intra vecinul.

Sfârșitul a fost dureros... tot din greșeală (fără intenție) Dar sunt greșeli și mai grave:

c) Când eram copil zăpezile erau foarte mari. Un frate prezbiter a fost trimis cu utilajul (buldozer pe șenile) să degajeze zăpada. Când a dat înapoi a văzut ceva negru amestecat cu zăpada. Era un copil pe care el nu-l observase că legase sania de utilaj. Autoritățile l-au găsit nevinovat, dar mereu a fost condamnat de crimă de unii din Biserică...

d) Pe una din străzile lăturalnice dintr-un oraș un copil trăgea după el o cutie de carton la care făcuse un ham din sfoară. La apariția mașinii a lăsat cutia în stradă și a fugit... Șoferul a vrut să strice joaca copilului strivind cutia. Din interior s-a auzit un zgomot. Era un alt copil...

Doamne câte greșeli mai putem face! Iacov constată: „Toți greșim în multe feluri... ” și mai ales în vorbire. Tocmai de aceea se insistă mereu pe necesitatea iertării greșelilor.

Dar greșeala rămâne „greșeală”. Ea nu este una și aceeași cu păcatul.

Dar ce este păcatul?

Este o fărădelege îndreptată împotriva lui Dumnezeu, dar în cele mai multe cazuri împotriva semenilor noștri, dar de pe o altă poziție: premeditat, cu bună intenție, cu bună știință - păcatul cu voia. Pentru acest „tip” de fărădelege iertarea nu mai decurge de la sine, ci este nevoie de mărturisire. pocăință (părere de rău). Fără acestea nu există iertare... (Fapte 3/19) Păcatul nu trebuie amestecat cu greșeala...

(Doi frați creștini lucrau pe un șantier de construcții. Unul din ei a vrut să facă o glumă cu celălalt și i-a pus în geanta cu mâncare o cârpă murdară cu ulei și motorină cu care tocmai cineva ștersese un motor. După ce a fost descoperit, seara vinovatul s-a dus să-și ceară iertare: „Am greșit și de aceea am venit: Te rog să mă ierți” Făcută în mod superficial, cererea i-a fost respinsă... Dar este exemplul acesta o greșeală sau un păcat? Deoarece nu cred că a confundat ( din greșeală) geanta fratelui cu containerul... . (?)... )

Pentru păcat Dumnezeu nu oferă iertare fără pocăință și nici nouă nu o impune.

Însuși Domnul Isus spunea: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta mustră-l, și dacă-i pare rău să-l ierți”. Dar dacă nu-i pare rău, mai suntem constrânși să iertăm ca și roboții care sunt setați să facă anumite lucruri automat? Suntem noi „programați” să facem anumite lucruri fără să ținem cont de sentimente? Nu știu de așa ceva...

În rugăciunea „Tatăl nostru” din Matei 6 citim: „și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri”. - și cum să nu iertăm când constatăm că fratele n-a avut nici ceea mai mică intenție rea? E și firesc nu numai duhovnicesc.

Dar în rugăciunea „Tatăl nostru” din Luca 11 citim: „și ne iartă nouă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm oricui ne este dator”.

Foarte important:

Când păcătuiești împotriva cuiva află că te-ai îndatorat față de el. Ai devenit „robul” lui... Oricând îți poate veni la ușă să îți ceară „datoria”. El este încurajat să facă acest demers. Iată ce citim în Matei 18/15: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l. . .”.

El trebuie să-ți amintească de datorie și chiar să te mustre deoarece Dumnezeu nu vrea să datorăm nimănui nimic. (Rom. 13/8). Cea mai concretă învățătură în acest sens o găsim în pilda rostită de Domnul Isus:

Un rob datora zece mii de galbeni. Nu avea cu ce plăti, dar a venit un „bancher” care i-a plătit toate „datoriile”. În acest fel datoria lui a fost ștearsă. Un altul datora o sută de lei. El nu a cerut să-i fie iertată, ci a cerut îngăduință pentru a o plăti: „mai îngădui-mă și-ți voi plăti”. (Matei 18/29) Vina cămătarului nu constă în faptul că nu i-a iertat datoria, ci în faptul că nu l-a așteptat să o achite. Datoria trebuia achitată.

Ai păgubit pe cineva? Du-te repede și înapoiază, repară paguba. (fie că-i una materială sau una morală). Zacheu a zis: „Doamne dacă am năpăstuit pe cineva îi dau împătrit”- iar Mântuitorul n-a spus „Nu”,

Ai nedreptățit pe cineva? Du-te repede și repară nedreptatea... Iertarea are și o latură reparatorie care este absolut necesară. Să presupunem că cineva vă lovește mașina. Coboară și vi se adresează: „Vă rog să mă iertați”. Te vei mulțumi cu atât, sau vei spune: „Vă iert, dar mașina trebuie reparată”

(Un pastor a fost vorbit de rău pe nedrept de un „creștin” multă vreme. Când și-a dat seama că nu face bine, s-a oprit și a venit la cel păgubit de cinste și-a mărturisit vinovăția apoi și-a cerut iertare... Fratele i-a spus: „Te iert din toată inima, dar înainte de aceasta va trebui să te duci pe la toți cei care le-ai spus neadevăruri despre mine și să le spui că vorbele tale nu erau adevăr... Pe mine poate nu mă vor crede. Pe tine te vor crede, fiindcă tu le-ai spus”.) Ce ai stricat, trebuie reparat. Greu lucru... dar necesar.

Concluzie finală:

Toți greșim în relație cu semenii noștri, dar dacă n-a fost premeditat iertarea decurge de la sine.

Dar trebuie să conviețuim în așa fel încât să nu ne „îndatorăm” față de nimeni. Să nu trăim cu „datorii” deoarece cândva ele tot trebuie plătite.

„Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unii pe alții cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efes. 4/32)