text Studiu biblic

DEPRESIA – SINDROMUL LUMII MODERNE ŞI POSTMODERNE – partea a 3-a

Categorie: Studiu biblic

IEŞIREA DIN DEPRESIE
 

A. SOLUŢII GREŞITE:
 

1. Fuga de realitate
 

Persoanele care sunt în depresie, uneori încearcă să scape prin cufundarea într-o lume imaginară şi încercând să se identifice cu aceasta. Fuga de realitate se realizeaza recurgând la televiziune (telenovele), cărţi (romane) sau spaţiul virtual (calculator, internet).
 

2. Soluţii tip surogat
 

Fiecare persoană neîmplinită va încerca să-şi umple golul sufletesc într-un fel sau în altul. Sunt persoane care în astfel de situaţii vor recurge la tot felul de surogate (înlocuitori) pentru a-şi umple golul. De cele mai multe ori alcoolul sau drogurile vor constitui produsele care să aducă împlinire sau satisfacţie. Acestea produc într-o fază iniţială o stare de euforie, persoana se rupe de realitate, dar când încetează efectul acestora, persoana se va simţi mai goală şi mai mizerabilă. De obicei va recurge din nou la alcool sau droguri şi ciclul se repetă. În final se va ajunge ca persoana să fie dominată de acest viciu, consecinţele fiind extrem de distructive.
 

3. Refugiul în muncă
 

Unii afectaţi de depresie îşi spun aşa: – munca îţi ocupă timpul şi mintea, deci cu cât voi fi mai ocupat cu atât mai bine că nu voi mai avea timp să mă gândesc la durerea, eşecurile sau mizeria din viaţa mea. Problema acestor oameni este că pe de o parte munca fără limite va duce la epuizarea fizică deci va genera depresie, iar pe de altă parte s-a constatat că rezultatele muncii, care sunt valori materiele nu generează satisfacţie şi împlinire durabilă.
 

4. Implicarea în practici oculte
 

O persoană depresivă dacă apelează la un consilier laic, este foarte probabil ca acesta sa-i recomande să practice yoga, meditaţie transcedentală sau să recurgă la medicina alternativă precum acupunctura.
 

B. SOLUŢII VIABILE:
 

1. Odihna, recuperarea fizică
 

Este soluţia care îi este oferită lui Ilie, Moise şi Iona. Ilie trebuia să doarmă şi să mănânce, sarcinile istovitoare ale lui Moise sunt împărţite cu alţi 70 de bătrâni, iar lui Iona, Dumnezeu îi face să crească un curcubete ca să-i facă umbră. – 1 Împăraţi 19:5 – 8; Numeri 11:16,17; Iona 4:6.
 

 

2. Acceptă realitatea aşa cum este
 

Nedreptăţile sociale, conflictele dintre oameni, competiţia, fac parte din lumea noastră pervertită de păcat. Dumnezeu nu a îndepărtat nedreptăţile sociale, deşi El ne-a lăsat legi bazate pe dreptate, bunătate şi dragoste. Tristeţea, dezamăgirile şi situaţiile disperate ale oamenilor au de multe ori la bază cauze asupra cărora nu se poate face nimic. Singurul lucru care îl putem face este să le acceptăm aşa cum sunt, chiar dacă nu suntem de acord cu ele, cu speranţa însă că Dumnezeu va face dreptate în ziua judecăţii. Irod nu avea nici un drept ca să-l întemniţeze pe Ioan Botezatorul, iar Isus ar fi putut să facă o minune ca să-l elibereze, dar nu a făcut-o. Totuşi Isus va spune despre el că este cel mai mare om care a existat vreodată pe pământ.
 

În domeniul marital, care este sursa multor dezamăgiri şi aşteptări înşelate, trebuie să fim conştienţi că partenerul nostru este un om cu calităţi şi defecte, după cum suntem şi noi de altfel, iar idealul visat uneori, nu este decât o himeră.
 

Nu trebuie scăpat din vedere nici faptul, atât de important de altfel, că Dumnezeu are toate situaţiile pe care noi le traversăm, sub controlul Său. – Matei 10:29 – 31
 

3. Învaţă să înfrunţi vitregiile vieţii
 

Dacă asupra unor situaţii nu se poate face nimic, există altele însă care se pot schimba prin perseverenţă şi voinţă. Dumnezeu spune prin Pavel, că dacă poţi scăpa din a fii rob, foloseşte momentul, dar dacă nu se poate, nu te nelinişti de acest lucru. Eşecurile repetate distrug curajul şi motivaţia de a încerca din nou. Biblia ne învaţă să fim perseverenţi ca să biruim problemele din vieţile noastre, deoarece Dumnezeu este cu noi întotdeauna. – Proverbe 24:16; Mica 7:8; Psalmul 34:18 – 20.
 

„Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea”. (Psalmi 34:18-19)
 

4. Mărturisirea
 

Problema păcatului care generează sentimente de vinovăţie şi care duce la depresie nu poate fi rezolvată decât prin mărturisire şi pocăinţă. Cel care se mărturiseşte, primeşte eliberare şi îndurarea Domnului.
 

Cei care refuză să se mărturisească o fac din mai multe motive: frica de consecinţe, ruşinea sau pentru a nu-şi pierde anumite avantaje.
 

Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare”. – Proverbe 28:13
 

5. Iertarea semenilor
 

Mulţi oameni păstrează ura şi resentimentele provocate de alţii, în inima lor, multă vreme şi care le cauzează atâtea neplăceri. Nu se bucură de nimic, deoarece povara trecutului este atât de apăsătoare încât îi striveşte emoţional şi spiritual. Singura posibilitate de a ne elibera de această povară este iertarea. A ierta din punctul de vedere al Scripturii înseamnă a te elibera definitiv de toate sentimentele de respingere şi de neacceptare pe care le nutrim faţă de alte persoane. – Matei 5:44, 45; Romani 12:17 – 21
 

6. Activitatea spirituală sau socială
 

Ilie este trimis în misiune după ce se recuperează fizic, Petru primeşte însărcinări precise în Biserică, iar Moise îşi continuă misiunea în ciuda greutăţilor. Ieşirea din depresie nu se face niciodată stând şi rumegând mereu povara trecutului şi plângându-ne de milă. Ieşirea se face prin activitate în biserică, în colectivul din care facem parte sau în familia noastră. Acţiunile sociale sunt de asemenea benefice şi curative, care pe lângă efectul social pozitiv, deoarece alţii se beneficiază de ajutorul nostru, au şi un efect pozitiv asupra persoanei depresive deoarece ajută la creşterea stimei de sine şi crează un anturaj plăcut.

 

Sursa: https://benidradici.wordpress.com/

Cele mai recente resurse scrise - Depresie

DEPRESIA – SINDROMUL LUMII MODERNE ŞI POSTMODERNE – partea a 3-a
Categorie: Studiu biblicIEŞIREA DIN DEPRESIE A. SOLUŢII GREŞITE: 1. Fuga de realitate Persoanele care sunt în depresie, uneori încearcă să scape prin cufundarea într-o lume imaginară şi... Citeste mai mult >>
DEPRESIA – SINDROMUL LUMII MODERNE ŞI POSTMODERNE – partea a 2-a
Categorie: Studiu biblicCAUZELE DEPRESIEI Depresia, de obicei nu este efectul doar unei singure cauze. De obicei la apariţia acesteia concurează un complex de factori negativi, la capătul cărora... Citeste mai mult >>
DEPRESIA – SINDROMUL LUMII MODERNE ŞI POSTMODERNE – partea 1-a
Categorie: Studiu biblicPsalmul 42 „Cu lacrimi mă hrănesc zi şi noapte, când mi se zice fără încetare: „Unde este Dumnezeul tău?” – versetul 3 „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăunt... Citeste mai mult >>
Despre depresie, prin prisma Scripturii
Omul care stătea în faţa mea pur şi simplu nu-mi răspundea la întrebări. Stătea nemişcat şi privea îndelung la podea. Faptul că trecuse printr-o grea perioadă de stres era cunoscut de toţi cei dragi l... Citeste mai mult >>
Ce să faci pentru a avea bucuria mântuirii?
Întrebare: Am făcut botezul în urmă cu 6 luni, dar încă nu simt putere, viață, încă nu simt că s-a întâmplat ceva cu mine. Ar fi trebuit să fiu total schimbat, să am mai multă râvnă pentru Domnul, să... Citeste mai mult >>
Cum să eviți stările de depresie?
Depresia, potrivit cu standartele internaționale este, , o stare de tristețe și amărăciune care durează mai mult de două săptămâni”. În ultimii ani a ajuns să fie denumită și pandemie, chiar dacă nu e... Citeste mai mult >>
Cum să scapi de amărăciune!
14 „Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit, căci Tu eşti slava mea! Ieremia 17:14    Posibil a-ți divorțat, după mulți ani de c... Citeste mai mult >>
DEPREIA, STRIGĂTUL MUT AL SUFLETULUI
DEPREIA, STRIGĂTUL  MUT AL SUFLETULUIDepresia este boala secolului XXI. Conform ultimelor statistici peste 125.000.000 oameni din întreaga lume suferă de depresie. În ultimii douăzeci... Citeste mai mult >>
Flacara sperantei
Speranţa este unul din elementele care înflăcărează viaţa fiecărui om. Începând de la lucruri ce pot părea mărunte, ca de exemplu speranţa că mâine va fi mai bine ca azi. Deşi... Citeste mai mult >>
Incredinteaza Domnului nervii tai obositi
Uneori oboseala sistemului nervos este numita si uzura nervoasa, caci ceea ce provoaca oboseala, provoaca si uzura intregului sistem nervos. Iata unele din cauzele oboselii nervoase:A. Orice exces de... Citeste mai mult >>