Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 8

CRONICILE DIN TÂRGU JIU

Volumul I – Nașterea unui Rege Capitolul al VIII-lea – Lacrimile Reginei În dimineața care a urmat morții regelui Constantin, peste Târgu Jiu s-a așternut o liniște apăsătoare. Clopotele bisericilor băteau încet, iar steagurile regatului fuseseră coborâte în bernă. În sala mare a palatului, sicriul regelui era așezat pe un catafalc din stejar, acoperit cu mantia sa regală și cu sabia pe care o purtase în atâtea bătălii. Soldații stăteau de pază cu capetele plecate. Nimeni nu rostea un cuvânt. Regina Liliana, îmbrăcată în haine negre, se apropie încet de sicriu. Cu mâinile tremurânde atinse coroana regelui și șopti: — Ai fost un soț credincios și un rege drept. Dumnezeu să-ți dăruiască odihnă veșnică. Lângă ea stătea micul Nicolae. Nu înțelegea pe deplin moartea. Îl privea pe tatăl său și întreba mereu: — Mamă... de ce nu se trezește? Regina îl strânse la piept, iar lacrimile îi curgeau fără oprire. — Tatăl tău a plecat la Dumnezeu, fiul meu. Nicolae începu să plângă. Întregul palat răsuna de durere. După înmormântare, regina a încercat să conducă regatul până când Nicolae avea să crească. Dar printre dregători se ascundeau oameni care îi fuseseră credincioși lui Vlad. Într-o seară, una dintre slujitoare auzi o conversație. — Dacă regina trăiește, prințul va rămâne moștenitor. — Atunci nici ea nu trebuie să mai trăiască. Slujitoarea alergă să o avertizeze. Liliana ascultă în tăcere. — Dacă Dumnezeu va îngădui să trec și prin această încercare, fie voia Lui. Dar promite-mi un lucru. — Orice, Maiestate! — Dacă mi se va întâmpla ceva, salvați-l pe Nicolae. Slujitoarea căzu în genunchi. — Jur. După câteva zile, la masa reginei au fost aduse bucatele de seară. Fără să știe, unul dintre trădători strecurase otravă în mâncare. Regina a gustat doar câteva înghițituri. După puțin timp, începu să se simtă rău. Medicii au fost chemați în grabă. Au încercat tot ce știau, dar nu au putut opri otrava. Liliana și-a chemat fiul lângă pat. Nicolae, cu ochii plini de lacrimi, îi luă mâna. — Mamă... să nu pleci și tu... Ea îi mângâie obrazul. — Fiul meu... să nu uiți niciodată să-L iubești pe Dumnezeu... Fii drept... iartă atunci când poți... dar apără-i pe cei nevinovați... Nicolae plângea neîncetat. — Te iubesc, mamă... — Și eu te iubesc... Dumnezeu să te păzească... Acestea au fost ultimele ei cuvinte. În acea noapte, regina Liliana a trecut la cele veșnice. Palatul a fost cuprins de jale. În doar un an, prințul Nicolae își pierduse și tatăl, și mama. Vlad profită de haos și începu să preia puterea asupra regatului. Dar slujitoarele credincioase și câțiva ostași loiali au pus la cale salvarea prințului. În toiul nopții, l-au îmbrăcat în haine simple și l-au scos pe o poartă ascunsă a cetății. În urma lor, Târgu Jiul rămânea în mâinile uzurpatorului. Înaintea lor se întindeau munții, unde începea o viață nouă, plină de lipsuri, primejdii și speranță. Bătrânul cronicar avea să scrie: „Într-o singură copilărie pot încăpea mai multe lacrimi decât într-o viață întreagă. Dar uneori Dumnezeu pregătește prin suferință un om pentru o misiune pe care nimeni altcineva nu o poate împlini.”