Cronicile din Târgu Jiu Capitolul 4

CRONICILE DIN TÂRGU JIU

Volumul I – Nașterea unui Rege Capitolul al IV-lea – Umbra Trădării Primăvara anului 1514 aduse belșug peste Regatul Olteniei de Nord. Câmpiile erau verzi, livezile înfloriseră, iar piețele din Târgu Jiu erau pline de negustori veniți din toate ținuturile. În fiecare dimineață se auzeau clopotele bisericilor, iar oamenii își începeau ziua cu muncă și rugăciune. La prima vedere, regatul părea mai puternic ca niciodată. Dar, asemenea unei rădăcini ascunse care putrezește un copac din interior, trădarea începuse să se strecoare în palat. În fiecare zi, regele Constantin continua să-și conducă țara cu aceeași hotărâre. Mergea printre oameni fără gardă numeroasă, asculta plângerile țăranilor, îi răsplătea pe soldații viteji și îi ajuta pe cei nevoiași. Poporul îl iubea. Iar tocmai această iubire îl făcea primejdios pentru cei care râvneau coroana. Într-o noapte fără lună, cinci oameni s-au întâlnit într-o pivniță veche, aflată sub casa unui negustor bogat. În mijlocul încăperii ardea o singură lumânare. Primul care a vorbit a fost Vlad. — Constantin devine tot mai puternic. Dacă nu acționăm acum, nu vom mai avea nicio șansă. Un bărbat îmbrăcat într-o mantie cenușie întrebă: — Și dacă planul eșuează? Vlad își încleștă pumnii. — Atunci vom muri. Dar dacă reușim, tronul va fi al nostru. Toți au rămas tăcuți. Unul dintre conspiratori scoase dintr-o pungă câteva monede de aur. — Aurul cumpără tăceri... și uneori cumpără trădări. Vlad încuviință. — Vom începe cu oamenii din palat. Un paznic, un slujitor sau un soldat nemulțumit poate deschide o poartă mai ușor decât o mie de berbeci de asediu. În zilele următoare, oamenii lui Vlad au început să răspândească zvonuri și să încerce să cumpere loialitatea unor slujitori. Dar nu toți se lăsau ispitiți. Mulți îi răspundeau: — Nu ne vom trăda niciodată regele. Între timp, în Palatul Regal, viața își urma cursul. Nicolae crescuse. Învăța să citească, să scrie și să călărească. Îi plăcea să petreacă ore întregi în bibliotecă, ascultând poveștile cronicarului bătrân despre regii de demult. Într-o după-amiază, l-a întrebat pe tatăl său: — Tată, cum îți dai seama cine îți este prieten adevărat? Constantin a zâmbit cu tristețe. — Fiule, prietenii adevărați îți rămân alături atunci când nu mai ai nimic de oferit. Cei care te caută doar pentru putere sau bogăție nu sunt prieteni, ci oameni care își urmăresc propriul interes. Nicolae a rămas pe gânduri. Nu înțelegea încă pe deplin cuvintele tatălui său, dar avea să și le amintească toată viața. În aceeași seară, regina Liliana l-a găsit pe Nicolae citind în liniște. — Ce citești? întrebă ea. — Încerc să înțeleg de ce oamenii aleg uneori răul. Liliana îi mângâie părul. — Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege. Unii aleg binele, alții aleg răul. De aceea este atât de important să ai o inimă curată. Nicolae închise cartea și își îmbrățișă mama. Nimeni nu știa că acele clipe liniștite aveau să devină, în curând, doar o amintire. La câteva zile distanță, un soldat credincios regelui veni în grabă la palat. — Maiestate, am auzit zvonuri despre o conspirație. Constantin îl privi atent. — Ai dovezi? — Nu încă, dar cineva încearcă să cumpere oameni din gardă. Regele rămase câteva clipe în tăcere. — Continuați cercetările. Nu vreau să fie pedepsit niciun om fără dovezi. Aceasta era firea lui. Nu judeca pripit și nu condamna fără adevăr. Însă Vlad află că regele începuse să bănuiască existența complotului. Într-o întâlnire secretă, el spuse conspiratorilor: — Nu mai avem timp. Dacă așteptăm prea mult, vom fi descoperiți. Unul dintre oameni îl întrebă: — Ce vei face? Vlad răspunse cu o voce rece: — Vom lovi atunci când se va aștepta cel mai puțin. În aceeași noapte, o furtună puternică s-a abătut asupra Târgu Jiului. Fulgerele luminau cerul, iar tunetele răsunau peste cetate. Bătrânul cronicar privea ploaia prin fereastra turnului său. A luat pana și a scris în marea carte a regatului: „Am văzut multe războaie și mulți regi. Dar niciodată nu m-am temut atât de mult ca acum. Nu sabia unui dușman mă înspăimântă, ci trădarea celui care îți zâmbește și îți jură credință. Când răul pătrunde în propria casă, nici cele mai puternice ziduri nu mai sunt de ajuns.” Iar în depărtare, armatele Imperiului Otoman începeau să se adune. Un nou război se apropia, iar regele Constantin urma să fie pus în fața celei mai grele încercări din viața sa.