text Studiu biblic

GELOZIA ÎN CĂSĂTORIE – Ce spune Biblia?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Vasile Filat
GELOZIA ÎN CĂSĂTORIE – Ce spune Biblia?

Este adevărat, gelozia a pricinuit probleme mari în multe familii şi chiar a distrus nu puţine căsătorii. Există gelozie întemeiată, dar şi de multe ori nu este temei pentru aceasta.

Legea pentru gelozie

În Vechiul Testament Dumnezeu a dat următoarea lege pentru a preveni problemele care vin din gelozie neîntemeiată, dar şi pentru a pedepsi pe cel ce a comis adulter fiind în căsătorie. Iată ce spune această lege pentru gelozie:

12. „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: „Dacă păcătuieşte nevasta cuiva faţă de bărbatul ei şi-i este necredincioasă;
13. dacă altul se culcă cu ea, şi lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s-a pângărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei şi fără să fie prinsă asupra faptului; –
14. şi dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie şi are bănuieli asupra nevestei lui care nu s-a pângărit; –
15. omul acela să-şi aducă nevasta la preot, şi, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea şi să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege.
16. Preotul s-o apropie şi s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului.
17. Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; să ia ţărână de pe podeaua Cortului şi s-o pună în apă.
18. Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii şi să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apa amară aducătoare de blestem.
19. Preotul să pună pe femeie să jure şi să-i zică: „Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine şi dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângăreşti cu altul, să nu-ţi facă niciun rău această apă amară aducătoare de blestem!
20. Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el şi te-ai pângărit, şi dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine –
21. şi preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem şi să-i zică: – „Domnul să te facă să ajungi de blestem şi de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ţi se usuce coapsa şi să ţi se umfle pântecele,
22. şi apa aceasta aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ţi se umfle pântecele şi să ţi se usuce coapsa! ” Şi femeia să zică: „Amin! Amin! ”
23. Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le şteargă cu apa cea amară.
24. Şi să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem; şi apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea.
25. Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte şi într-alta înaintea Domnului şi să-l aducă pe altar.
26. Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, şi să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apa.
27. După ce îi va da să bea apa, dacă ea s-a pângărit şi a fost necredincioasă bărbatului ei, apa aducătoare de blestem va intra în ea şi-i va pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, şi femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.
28. Dar, dacă femeia nu s-a pângărit şi este curată, va rămâne neatinsă şi va avea copii.
29. Aceasta este legea asupra geloziei, pentru împrejurarea când o femeie, care este sub puterea bărbatului ei, se abate şi se pângăreşte
30. şi pentru împrejurarea când un bărbat, apucat de un duh de gelozie, are bănuieli asupra nevestei lui: preotul s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului şi să-i facă întocmai după legea aceasta.
31. Bărbatul va fi scutit de vină, dar femeia aceea îşi va lua pedeapsa nelegiuirii ei. ” (Numeri 5: 12-31)

Legea aceasta nu era pentru a face cuiva rău, ci pentru a o scuti pe femeie de permanente învinuiri atunci când aceste erau neîntemeiate, iar dacă a comis adulter în ascuns, atunci lucrul acesta avea să fie făcut public prin pedeapsa care avea să-i fie administrată de Dumnezeu. Ce mai este interesant în acest verset este că bărbatul era scutit de vină în acest caz, adică era scutit de vină pentru că a învinuit-o pe soţia lui de infidelitate. De ce? Pentru că a existat ceva care l-a făcut să aibă bănuieli din moment, ce a mers până acolo ca să vină până la preot. Şi tocmai ca să nu-şi cicălească zilnic soţia şi să o învinuiască de lucruri neadevărate pe care nu le poate dovedi sau de care nu este sigur, de aceea Dumnezeu a dat această lege.

Dar, această lege a fost în Vechiul Testament, a fost dată pentru poporul Israel şi ea nu mai funcţionează în ţările noastre şi nici la creştini. Este firesc să ne întrebăm…

Cum să procedeze cel cuprins de gelozie?

Dacă un bărbat este provocat la gelozie de către soţia lui, sau dacă o soţie este provocată la gelozie de către bărbatul ei, atunci să-i spună lucrul acesta şi să-l spună înţelept, cu respect, aşa ca celălalt să înţeleagă şi să nu mai dea astfel de prilejuri. La drept vorbind, într-un cuplu creştin unde şi soţul şi soţia se închină lui Dumnezeu şi trăiesc în deplină ascultare de Domnul Isus nici măcar nu există astfel de discuţii pentru că ştiu că umblarea fiecărui din ei este curată şi este înaintea lui Dumnezeu. Şi pentru că au în inimă dragostea lui Dumnezeu, ei nu se gândesc la lucruri rele cu privire la celălalt, pentru că dragostea nu se gândeşte la rău. Însă dacă chiar se întâmplă să fie cuprins cineva din ei de un duh de gelozie, soţul sau soţia, trebuie să-i comunice celuilalt şi să-i spună şi ce fapte anume îl face să fie gelos sau să aibă bănuieli rele.

Ce să faci când devii victima geloziei?

Cel care devine obiectul geloziei, trebuie să se păzească, să fie înţelept în tot comportamentul şi să nu dea prilej de gelozie. Dacă tot nu vii acasă, sau vii târziu, sau nu spui când vii, sau spui că vii la o oră şi vii la alta, ai grijă că astfel începi să provoci bănuieli rele. Nu fă nici odată aşa şi dacă ai făcut până acum, atunci încetează să mai procedezi aşa sau să faci alte lucruri care provoacă gelozia. Dar mai este o categorie de…

Oameni care sunt obsedaţi de gelozie!

Pentru că ei sunt infideli, imorali şi stricaţi, totdeauna îşi învinuiesc partenerul de căsătorie de aceleaşi lucruri şi fac isterii de gelozie. Câte femei cinstite sunt care toată viaţa au fost învinuite pe nedrept de adulter de către soţii lor imorali.

S-a întâmplat odată că un om stricat, desfrânat şi beţiv, să vină acasă pe la miezul nopţii, dar era aşa de beat că a adormit pe scări, afară, rezemat de uşa casei. Soţia lui, fiind deprinsă cu un astfel de tratament din partea lui (şi nu ar trebui să se deprindă), s-a sculat dimineaţa, a pus masa copiilor, i-a îmbrăcat şi s-a pornit să-i ducă la şcoală şi la grădiniţă. Când să deschidă uşa… nu a putut pentru că soţul ei beat dormea trântit jos şi rezemat de uşă. Ea atunci, ca să nu-l tulbure şi mai mult, i-a zis:
– Soţul meu, dă-mi, te rog, voie să deschid uşa ca să pot duce copiii la şcoală şi la grădiniţă.
– Du-te, prostituato, unde ai fost toată noaptea, i-a răspuns el.
Iată aşa se întâmplă de multe ori în familiile unde unul dintre soţi este infidel. Tocmai cel infidel face crize dese şi neîntemeiate de gelozie. Cu alte cuvinte, hoţul strigă “Hoţul! ”.

Cum să procedezi când trăieşti cu un om obsedat de gelozie?

Sfatul rămâne acelaşi. Să nu-i dai nici un prilej de gelozie, şi dacă tot te învinuieşte pe nedrept, să-l confrunţi, iar dacă nu se potoleşte, să mergi la pastorul sau preotul tău ca să-i prezinţi problema şi să aveţi o discuţie apoi la care să fie şi soţul sau soţia pentru a pune capăt acestor învinuiri neîntemeiate.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>