Cheile interpretării Cărții Apocalipsa - Profetii biblice

Categoria: Profetii biblice

Interpretarea Cărții Apocalipsa trebuie să țină cont de faptul că această carte a fost scrisă pentru călăuzirea, întărirea și mângâierea Bisericii din toate timpurile, până la finalul istoriei păcatului. Toți credincioșii din toate secolele erei creștine au găsit în „Apocalipsa” sfat, călăuzire, mângâiere și o înțelegere mai adâncă a luptei dintre bine și rău.

Când ne aplecăm asupra înțelegerii „Apocalipsei”, trebuie să avem în vedere un lucru deosebit de important: Atât avertizările, cât și promisiunile lui Dumnezeu, sunt condiționate, „astfel că, anumite profeții care ar fi putut avea împlinirea completă la un stadiu mai timpuriu al istoriei pământului, au fost amânate din cauza neajungerii Bisericii la măsura privilegiilor și prilejurilor ei” (1).

Cartea Apocalipsa se aseamănă cu un palat uriaș, ale cărui porți și uși sunt închise pentru cei mai mulți oameni. Pentru a pătrunde în acest măreț palat și a ne bucura de lucrurile aflate acolo, avem nevoie de niște chei potrivite. Dar de unde să le procurăm?

Pentru identificarea lor (principiile de interpretare a profețiilor) este nevoie de studiul întregii Scripturi. Astfel, Biblia ne dezvăluie câteva principii importante:

1) Ilustrațiile locale și literale din Vechiul Testament devin simboluri cu o largă aplicare în Noul Testament.

De exemplu, când găsim pe paginile „Apocalipsei” cuvântul „Babilon” (termen preluat din Vechiul Testament), ne gândim la o putere care a încercat să zdrobească poporul lui Dumnezeu și care încearcă să impună cu forța falsa închinare în locul închinării adevărate. La fel, cuvântul „Izabela”, folosit în „Apocalipsa”, ne amintește de asemenea de falsa închinare și idolatrie; „Balaam” ne amintește de ideea de compromis, „Ierusalimul” devine simbolul Împărăției spirituale și universale, iar „iudeii” devin credincioșii din toate popoarele pământului.

Așadar, toți termenii literali și locali din Vechiul Testament care apar în „Apocalipsa” trebuie interpretați în sens simbolic și universal.

2) Principiul general de interpretare a Bibliei este luarea declarațiilor ei ca fiind literale, în afara cazului în care contextul nu permite o astfel de înțelegere. În cazul cărților profetice apocaliptice („Daniel” și „Apocalipsa”) , regula este inversă: declarațiile sunt considerate simbolice, în afara cazului în care contextul nu permite o astfel de înțelegere.

De exemplu, o stea care cade din cer, în contextul „Apocalipsei” nu reprezintă un meteorit, ci un înger; un nor de lăcuste care se abate asupra pământului nu este un nor de lăcuste real, ci el îi simbolizează pe slujitorii lui Satana care devorează adevărul pretutindeni unde ajung.

3) Numerele întâlnite în „Apocalipsa” nu sugerează cantitatea, ci calitatea, conform culturilor orientale.

În „Apocalipsa” întâlnim câteva numere de bază: trei, patru, șapte (suma primelor două numere) și doisprezece (produsul primelor două numere).

Numărul trei este numărul Sfintei Treimi, simbolizând unitatea. Acest număr este des întâlnit pe paginile „Apocalipsei”: Dumnezeu este descris printr-un Nume întreit: „Cel ce este, Cel ce era și Cel ce vine” (cap.1,4); creaturile din fața tronului cânta: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu” (cap.4,8); cetatea Noului Ierusalim are pe fiecare latură a ei câte trei porți de mărgăritar; după cum există o Trinitate a binelui, la fel există și o trinitate a răului, formată din balaur, fiară și profetul fals; din gura celor trei forțe ale răului ies trei duhuri de broaște; în timpul trâmbițelor sunt rostite trei „vai”- uri, etc.

În concluzie, ori de câte ori întâlnim cifra trei pe paginile „Apocalipsei”, aceasta simbolizează unitatea și identitatea (asemănarea) elementelor în cauză.

Numărul patru este un simbol al universalității. Astfel, la tronul lui Dumnezeu există patru făpturi vii; la cele patru colțuri ale pământului (punctele cardinale) există patru îngeri, ținând vânturile să nu bată; locuitorii pământului sunt împărțiți în patru categorii: triburi, limbi, popoare și națiuni; călărețul de pe calul gălbui merge să ucidă a patra parte a locuitorilor pământului, folosind patru urgii: sabia, foametea, molima și fiarele pământului.

În concluzie, numărul patru, ori de câte ori este întâlnit în profețiile apocaliptice, simbolizează universalitatea.

Numărul șapte este numărul cel mai semnificativ din „Apocalipsa”, fiind întâlnit de mai mult de 40 de ori: șapte biserici, șapte peceți, șapte trâmbițe, șapte duhuri, șapte sfeșnice, șapte potire, șapte tunete… Acest număr simbolizează pacea și odihna promisă după încheierea unui război.

Numărul doisprezece simbolizează Împărăția cerurilor.

În Vechiul Testament, regatul lui Israel era constituit din cele douăsprezece triburi sau seminții, ieșite din cei doisprezece fii ai lui Iacov.

În Noul Testament, îi avem pe cei doisprezece apostoli. Numărul doisprezece trebuie să fi fost deosebit de important pentru grupa ucenicilor, deoarece, după trădarea lui Iuda, ei l-au ales pe un alt apostol, pentru a completa numărul lor (vezi alegerea lui Matia – Faptele apostolilor 1,16‑26).

De asemenea, femeia din Apocalipsa capitolul 12 poartă pe cap o cunună de douăsprezece stele, iar Noul Ierusalim e construit pe douăsprezece temelii alcătuite din douăsprezece pietre prețioase, având săpate pe ele numele celor doisprezece apostoli. Cetatea are și douăsprezece porți de mărgăritar, iar pomul vieții face douăsprezece feluri de rod. Cei mântuiți, care nu vor gusta moartea până la venirea lui Christos, sunt reprezentați de un număr legat de numărul 12: 144 000 este rezultatul înmulțirii 12x12x100.

În concluzie, în profețiile apocaliptice numerele (3, 4, 7 și 12) ne transmit calitatea, nu cantitatea.

4) Apocalipsa folosește simboluri luate din sanctuarul Vechiului Testament și slujbele de acolo: sfeșnicul (vezi cap.1,20; 2.1.5), chivotul (vezi cap.11,19), templul (vezi cap.11,19; 16,1), mielul junghiat (vezi cap.13,8), altarul (vezi cap.11,1), trâmbițele de argint (vezi cap.8,7.8.10.12), altarul de aur (vezi cap.8,3), cădelnița (vezi cap.8,3), etc. De aceea, fiecare referire pe care cartea Apocalipsei o face la sanctuar sau serviciile de acolo trebuie să ne reamintească de semnificația acelor evenimente.

5) „Apocalipsa” este o dezvoltare (extindere) a predicii de pe Muntele Măslinilor, ținută de Domnul Iisus înainte de crucificare.

Domnul Iisus și-a structurat predica în trei părți principale: 1) semnele timpului; 2) atac și apostazie; 3) judecata și a doua venire. „Apocalipsa” urmează aceeași schemă, fiind bazată pe trei viziuni: cele șapte peceți, cele șapte trâmbițe și cele șapte plăgi. Conținutul celor trei viziuni majore merge în paralel cu cele trei părți ale predicii Mântuitorului.

Citind cu atenție cele patru Evanghelii, observăm un lucru deosebit de interesant: Matei, Marcu și Luca redau cu fidelitate predica de pe Muntele Măslinilor, în timp ce Ioan o ignoră total. De ce? Oare Ioan, cel mai apropiat ucenic al Domnului, să nu fi fost deloc impresionat de această predică?

Nicidecum! Ioan a preferat ca, în loc să dedice unul sau două capitole din Evanghelie acestei predici, să scrie o carte întreagă pe tema ei – „Apocalipsa”. Chiar din primul capitol al cărții înțelegem legătura dintre predica Mântuitorului și „Apocalipsa”: „Iată, El vine pe nori, și orice ochi Îl va vedea, și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui. Da. Amin” (cap.1,7).

Simbolurile sigiliilor, trâmbițelor și potirelor sunt pline cu aceleași evenimente descrise în Predica de pe Munte: războaie, foamete, ciumi, cutremure, semne în soare, lună și stele, învățători falși, îngeri trimiși să-i strângă pe cei aleși, venirea Fiului omului, eliberarea celor neprihăniți, judecata celor răi și pedeapsa morții veșnice.

Dacă predica Mântuitorului s-a bazat pe cartea lui Daniel, „Apocalipsa” se bazează pe predica de pe Muntele Măslinilor.

În concluzie, „Apocalipsa” este o prezentare detaliată a predicii lui Iisus de pe Muntele Măslinilor, iar aceasta, la rândul ei, este o reluare a profețiilor lui Daniel.

În „Apocalipsa”, Domnul Iisus este și subiectul, dar și obiectul revelației. El este prezent în toată cartea, de la începutul ei până la finele ei. De aici rezultă importanța acestei cărți pentru fiecare suflet care caută mântuirea.

sursa: https://www.loribalogh.ro/