Apocalipsa capitolul 14 – Cele trei solii îngerești - Profetii biblice

Categoria: Profetii biblice

Considerații generale

Capitolele 12 și 13 ne-au adus în atenție scene întunecate din istoria luptei dintre bine și rău. Acțiunile „balaurului”, ale „fiarei din mare” și ale „fiarei apărute din pământ” împotriva Bisericii credincioase lui Dumnezeu sunt descurajatoare, trezind în inima multor creștini sinceri întrebarea: „Doamne, cine va putea rezista acestor persecuții? Cine va putea fi mântuit?”

Acestor frământări sufletești, Dumnezeu le vine în întâmpinare prin scenele încurajatoare descrise în capitolul 14 – inima Evangheliei Apocalipsei. Capitolul 14 reprezintă, de fapt, un punct de cotitură în structura cărții, deoarece aproape tot ce urmează de aici până la finele Apocalipsei privește evenimente viitoare.

Pe drept cuvânt, capitolul 14 poate fi atribuit în întregime Bisericii Laodicea, căci el ne conduce până la sfârșitul timpului de har și revenirea Domnului Christos. Pentru poporul lui Dumnezeu care trăiește și lucrează în timpul sfârșitului, acest capitol este de importanță majoră, căci el arată lucrarea mondială pe care această Biserică trebuie să o facă înainte de revenirea Domnului Christos.

„Capitolul 14 din cartea Apocalipsei”, scrie un autor inspirat, „este un capitol de un profund interes. În curând, această Scriptură va fi înțeleasă în toată însemnătatea ei și soliile transmise lui Ioan, descoperind viitorul, vor fi repetate și rostite în mod clar” (1).

Conținutul capitolului 14 este cât se poate de solemn și aceia care îl tratează cu superficialitate, neluând în seamă avertizările solemne trimise de Dumnezeu prin intermediul celor trei solii îngerești, pun în primejdie propria lor mântuire.

Cei trei îngeri au misiunea de a anunța întreaga lume că ceasul judecății lui Dumnezeu a sosit, că Babilonul spiritual a căzut și că cei ce se vor închina fiarei și chipului ei vor trebui să suporte cele mai aspre consecințe. Astfel de subiecte nu sunt de neglijat. Puține pasaje din Biblie sunt la fel de pline de solemnitate ca cel cuprins în acest capitol. Întâlnim aici, de fapt, ultimul apel la pocăință adresat de un Dumnezeu iubitor unei lumi răzvrătite, înainte de revărsarea judecăților Lui prin cele șapte plăgi.

Înțelegerea deplină a capitolului 14 nu se poate face fără plasarea lui în contextul evenimentelor descrise în capitolele anterioare. Încleștarea finală dintre forțele binelui și cele ale răului, atacul final al vrăjmașului („balaurul”), susținut de aliații săi pământești (cele două „fiare” din capitolul 13), împotriva poporului lui Dumnezeu rămas credincios până la sfârșit, iată contextul în care trebuie privit și înțeles capitolul 14.

Scenele descrise în capitolele 12 și 13, în care până și America tuturor libertăților civile și religioase își va uita istoria și se va alia cu forțele opresive ale răului, determinând întreaga lume să se închine primei fiare și chipului ei, nu pot decât să-i descurajeze pe copiii lui Dumnezeu care doresc să-I rămână loiali.

Pentru a-și încuraja Biserica credincioasă, care va trebui să treacă prin ultimele confruntări cu forțele răului, Dumnezeu îi descoperă lui Ioan scene pline de speranță și încurajare. Registrul se schimbă radical. De la tabloul celor două fiare care se aliază împotriva lui Dumnezeu și Bisericii Sale, se trece la tabloul luminos al biruitorilor fiarei, care vor ședea cu Mielul pe Muntele Sionului. Pe frunțile lor nu se află „semnul fiarei”, ci Numele Tatălui, ca pecete a unui caracter desăvârșit, pregătit să locuiască o veșnicie în prezența sfințeniei lui Dumnezeu.

O astfel de scenă nu poate decât să-i încurajeze pe adevărații urmași ai lui Christos și să-i motiveze și mai mult în lupta care le stă în față. Aceasta este metoda lui Dumnezeu de a încuraja Biserica Sa.

Între pecetea a 6-a și a 7-a, capitolul 7 aduce o întrerupere a evenimentelor dramatice prin prezentarea tabloului celor 144 000 care urmau să fie sigilați. În mod asemănător, între trâmbițele a 6-a și a 7-a există un alt tablou, care ne transportă în contextul evenimentelor petrecute în timpul Revoluției franceze, când imaginea celor doi martori înviați și ridicați la cer este de asemenea încurajatoare.

Scene dătătoare de speranță apar ca un moment de respiro și între capitolul 13, care se încheie cu tabloul sumbru al persecutării până la moarte a celor ce refuză să primească semnul fiarei, și mărețul tablou al revenirii Domnului Christos din capitolul 14.

Creatorul nostru știe din ce suntem făcuți. El știe că ființa umană nu poate rezista unei presiuni îndelungate, de aceea, între scenele dramatice ale luptei cu forțele răului El plasează și scene încurajatoare, pline de speranță.

Dacă în capitolul 7 grupul biruitorilor – cei 144 000 – se află încă pe pământ, fiind înconjurat de vrăjmași și gata pentru a primi sigiliul viului Dumnezeu, în capitolul 14 acest grup este văzut deja în prezența Domnului Christos. Pentru ei lupta s-a încheiat, iar biruința este câștigată.

Majoritatea cercetătorilor contemporani ai „Apocalipsei” consideră că soliile din capitolul 14 se adresează oamenilor din primul secol creștin. Însă unele detalii ale pasajului nu se potrivesc cu situația primului secol. Biserica adventistă consideră că aceste solii au o adresabilitate specială – generația noastră, fără a nega însă importanța lor și pentru oamenii primului secol.

Din punct de vedere structural, capitolul 14 se împarte în trei secțiuni:

1) Vers.1‑5 – Cei 144 000 pe Muntele Sionului, împreună cu Mielul

2) Vers.6‑12 – Solia celor trei îngeri

3) Vers.13‑20 – Viziunea judecății

sursa: https://www.loribalogh.ro/