text Schite de predici

"Lecţia 02. Interpretarea Legii"

Categorie:  Schite de predici scrise
 

 

INTRODUCERE

1. Istoria biblică (Vechiul şi Noul Testament) este un singur plan divin (unitar), dar care prin lucrarea Domnului Hristos, marcheză definitiv revelaţia şi desăvârşeşte mântuirea  (Matei 5:17-18; Evrei 1:1-3)

2. Trecerea de la sistemul Legii (împovărat de tradiţia iudaică) la Adevărul împlinirii ei, a constituit baza doctrinară a religiei Domnului Hristos (Ioan 1:17)

 

I. LEGEA ŞI IUDAISMUL

A. Moise şi prorocii

1. Cele zece porunci cu explicaţii suplimentare şi alte legi au fost transmise evreilor prin Moise – o „slugă” credincioasă (Deuteronom 5:1; 12:1; Maleahi 4:4; Evrei 3:5-6)

2. Profeţii au chemat poporul la împlinirea Legii, arătând înţelesul ei, în special în domeniile în care ea era nerespectată (Isaia 8:19-20; Ieremia 5:2-7; Amos 2:4)

B. Tradiţii şi practici religioase ale vremii

1. Interpretări tradiţionale religioase ale vremii instauraseră un cult împovărat cu multe reguli şi forme exterioare (Marcu 7:1-8, 13; Matei 23:3-4)

2. Existau diferite partide religioase, de la  farisei „orbi”   la saduchei conducători sau de la conservatorii lui Şamai la liberali lui Hilel, toţi pretinzându-se a fi urmaţii lui Moise şi ai profeţilor (Matei 23:1-2). La aceştia se adăugau vameşi şi păcătoşii (Luca 15:1-2; Ioan 7:48-49)

 

II. PRINCIPII

1. Domnul a accentuat valorile spirituale, morale şi practice ale Legii (Matei 23:23 – lecţia 3). El a arătat drumul spre Împărăţia lui Dumnezeu: Matei 5:1-9 - „ferice” - fericit din întâmplare (eutukes), prin poziţie, cinste (olbios), prin plăceri (eudaimon) / fericirea divină (makarios); sărăcia în duh – nevoia profundă de Dumnezeu; plânsul – smerenia şi pocăinţa; blândeţea – convieţuirea binevoitoare;

2. Domnul a explicat Legea prin aprofundarea conţinutul ei, arătând scopul ei: refacerea şi păstrarea relaţiei cu Dumnezeu şi trăirea vieţii în cele mai bune condiţii – fericirea omului  (Matei 5:21-24; 6:1-15Tatăl nostru; 7:12; Luca 13:10-17; 14:1-6)

 

III. EXEMPLE PRACTICE

1. Îngrijirea părinţilor (Matei 15:3-6)

2. Căsătoria (Deuteronom 22:13-30; 24:1-4; Matei 5:27-32; 19:3-9; Marcu 10:11-12)

3. Respectarea Sabatului (Exodul 31:12-17; 12:16; Isai 56:2; 58:13; Matei 12:1-7; Marcu 2:27-28; 3:1-6; Ioan 5:8-10, 18)

 

ÎNCHEIERE

1. Pentru Domnul, dar şi pentru cei ce voiau să înţeleagă / recunoască adevărul, Legea era dragostea în acţiune (Marcu 12:28-34)

2. Problema diferenţei dintre religia Domnului şi religia celor ce foloseau aceeaşi Lege era dată în fond de interpretarea şi aplicabilitatea ei (Luca 6:27-49; 10:25-37)

 

sursa: http://www.dragostepentruadevar.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Viata Domnului Isus

Cind Dumnezeu iti aduce aminte de vremea cercetarii
Când Dumnezeu îți aduce aminte de vremea cercetării Luca 19:41 - 44Incepe saptamina patimilor, saptamina despre care toti evanghelistii vorbesc, si despre care se descrie cel mai mult din toata viata... Citeste mai mult >>
"Lecţia 03. Lucrurile religioase şi valorile lor"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Domnul Hristos a afirmat valoarea lucrurilor sfinte şi împortanţa practicii religioase aşa cum au fost primite de la Dumnezeu, potriv... Citeste mai mult >>
"Lecţia 02. Interpretarea Legii"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Istoria biblică (Vechiul şi Noul Testament) este un singur plan divin (unitar), dar care prin lucrarea Domnului Hristos, marcheză def... Citeste mai mult >>
"Lecţia 01. Religia Domnului Isus - Introducere"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Evangheliile prezintă suficiente date / detalii despre viaţa religioasă a Domnului Hristos (Luca 1:1-4), de la botezul în apă până la... Citeste mai mult >>
"Lectia 08. Harul răscumpărător"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Recuperarea cosmosului în partea afectată şi în mod special al omenirii decăzute a presupus mai multe etape istorice dar şi mai multe... Citeste mai mult >>
"Lectia 07. Ispăşirea în Vechiul Testament"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Ispăşirea în Vechiul Testament s-a efectuat prin jertfe din animale curate pentru 4.000 de ani (Genesa 8:20)2. Dreptatea lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
"Lectia 06. Înălţarea"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Înălţarea a adus încoronarea cerească a lucrării Domnului Isus Hristos de pe pământ (Ioan 16:27-28)2. El S-a înălţat şi a fost glorif... Citeste mai mult >>
"Lectia 05. Învierea"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Învierea lui Isus Hristos alături de moartea Sa, sunt lucrări fundamentale în realizarea mântuirii (Romani 4:23-25)2. Învierea a fost... Citeste mai mult >>
"Lectia 04. Moartea Domnului Isus"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Scopul culminant al vieţii lui Isus Hristos a fost moartea ispăşitoare (Marcu 10:45)2. Moartea Fiului lui Dumnezeu este evenimentul c... Citeste mai mult >>
"Lectia 03. Întruparea şi viaţa Domnului Isus"
Categorie:  Schite de predici scrise  INTRODUCERE1. Prin întrupare Dumnezeu a luat asupra Lui omenirea, S-a îmbrăcat cu carne (Filipeni 2:6-7)2. Viaţa ca  om a debutat cu întrupare... Citeste mai mult >>