text Schite de predici

Un exemplu in credinta pentru cei din jur – 1 Timotei 4:12

Pentru a putea fi un exemplu in credinta pentru cei din jur  trebuie sa am o:

 1.      Credinta in lucrurile pe care Dumnezeu le spune dar eu nu le inteleg:

a.      credinta ca lumea a fost creata de Dumnezeu si nu este un rezultat al evolutionismului – Evrei 11:3;

b.      credinta in lucruri nevazute, de o alta natura decat cea umana, in ingeri, demoni, rai, iad si asta pentru ca Biblia spune asa – Evrei 11:1

c.       credinta in lucruri si fapte greu de inteles pentru mintea umana – ex: vitejia lui Ioseb-Bassebet – 2 Samuel 23:8;

d.      credinta chiar si atunci cand Biblia pare ca se contrazice – Numeri 25:9, 1Cor 10:8

2.      Credinta in lucrurile fagaduite chiar daca ele intarzie sa apara:

a.      Avraam(Rom.4:18-22) – nadajduind impotriva oricarei nadejdi;

– singurul lucru pe care s-a bazat a fost promisiunea lui Dumnezeu din Geneza 15:5,6;

b.      Moise(Exod 14:16,21) – a crezut ca Marea Rosie se va despica in doua pentru ca asa spusese Dumnezeu ca se va intampla, desi pentru oameni  asta parea o nebunie curata.

– putea sa se faca de ras in fata unui intreg popor, dar daca asa a zis Dumnezeu ca se va intampla, atunci asa va fi;

c.       Pavel(Fapte 27:21-25) – nu s-a temut de ceea ce parea un dezastru clar, ci s-a increzut in ceea ce ii vorbise Domnul prin inger;

 3.      Credinta in puterea lui Dumnezeu indiferent de obstacole:

a.      Avraam(Evrei 11:17-19) – atunci cand a fost gata sa-l sacrifice pe Isaac era sigur ca Dumnezeu are putere  sa-l readuca la viata; se baza pe puterea Lui!

b.      David(1 Sam. 17:37,45-47) – David era constient ca el era doar un kinder cu par balai , dar de asemenea  era constient de puterea Domnului si ca doar prin puterea Lui il va dobori pe Goliat;

c.       cei 3 tineri din Babilon(Daniel 3:16,17; Isaia 43:2) – puterea lui Dumnezeu e mai mare decat puterea mistuitoare a focului;

d.      Sutasul(Matei 8:5-10) – el a crezut ca  Isus are puterea sa vindece un om doar spunand un singur cuvant, fie el si la departare;

 4.      Credinta manifestata prin ascultarea de Dumnezeu:

a.      Noe(Evrei 11:7) – desi o lume intreaga a ras de el si l-au batjocorit, el nu s-a lasat intimidat si a ascultat ceea ce Dumnezeu i-a poruncit sa faca;

b.      Avraam(Evrei 11:8,9) – el si-a zis “ma duc acolo unde ma trimit Tu, chiar daca nu stiu ce ma asteapta acolo si nici drumul inspre acolo”;

c.       Petru(Luca 5:4-7) – era inutil ca Petru sa mai arunce inca o data mreaja, mai ales ziua, cand toata noaptea nu prinsesera nimic. Totusi ascultarea de porunca lui Isus a adus belsug de binecuvantare. Si toti au vazut asta!

Manifestari fizice/vizibile ale credintei(sau ale lipsei ei):

a.      lipsa fricii – Matei 8:2,6; Marcu 4:40; Fapte 27:22-26;

b.      lipsa ingrijorarii – Matei 6:25,34; Filipeni 4:6; 1 Petru 3:7;

c.       lipsa vaicarelilor – Proverbe 15:15;

d.      rabdarea – Romani 5:4,12:12; Evrei 6:12;

e.      ascultarea – Luca 5:4-7; Evrei 11:7-9, 17-19;

f.        bucuria – Romani 12:12, 15:13; Filipeni 4:4;

g.      pacea – Ps. 4:8; Fapte 12:6; Romani 15:3; Filipeni 4:9;

h.      cantecul – Fapte 16:25;

i.        faptele bune – Filimon 1:6; Iacov 3:15-26; 2 Petru 1:5;

Cele mai recente resurse scrise - Schite de predici

DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14
DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14 Te naști, crești, te maturizezi, vine vremea iubirii, te căsătorești, și foarte curând te trezești cu un copil în brațe, întrebându-te ca și... Citeste mai mult >>
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)Biblia ne prezită tot felul de personaje, unele pozitive altele negative. Dacă ne apropiem de Scriptură cu un duh învățabil vom reuși să luăm îndreptare pentru suflete... Citeste mai mult >>
Voi sunteți sarea
Textul de referință este în Matei 5.13Voi sunteți sarea pǎmântului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va cǎpǎta iarǎşi puterea de a sǎra? Atunci nu mai este bunǎ la nimic decât să fie lepǎ... Citeste mai mult >>
„MARTORII MEI” (Isaia 43)
„MARTORII MEI” (Isaia 43)I. ÎNCURAJĂRI PENTRU POPORUL DOMNULUI / Isaia 43:1-7Domnul proclamă în capitolele precedente o vreme de grea judecată pentru Israel. Generație după generație poporul Domnului... Citeste mai mult >>
PERDEAUA DESPĂRȚITOARE
PERDEAUA DESPĂRȚITOAREEvangheliile sinoptice ne pun înainte un detaliu din timpul morții Domnului, detaliu care la o lectură obișnuită ar putea trece neobservat. În momentul morții Fiului lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)Când se naște, omul vine în lume cu o natură adamică, numită în Scriptură fire pământească. Atunci când omul se pocăiește cu adevărat Duhul Sfânt aduce o fire... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „...ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10:17b)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEIBiblia este neîndoielnic cartea cea mai tradusă, tipărită, răspândită, citită și respectată. Ce o face să fie așa specială? Valoarea ei este dată de prezența lui Dumnezeu în rânduri... Citeste mai mult >>
Nu ispiti pe Dumnezeu
A vedea puterea și dragostea lui Dumnezeu și totuși a le pune la îndoialăEvreii văzuseră pedepsele trimise asupra Egiptului, marea despărțindu-se și trecând prin ea ca pe uscat. Însă egiptenii n-au pu... Citeste mai mult >>
Non tentare Dio
Vedere la potenza e l'amore di Dio e metterli comunque in dubbioI giudei avevano visto i castighi dell’Egitto, il mare aprirsi e passare come sull’asciuto. Ma gli egiziani non passaronoEsodo 15: manca... Citeste mai mult >>
Do Not Tempt God
Seeing God's Power and Love, Yet Still Doubting HimThe Israelites witnessed the plagues of Egypt, saw the Red Sea divided, and crossed on dry ground. The Egyptians, however, were not able to pass thro... Citeste mai mult >>