text Schite de predici

Steaua lui Isus – Matei 2:1-12

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ștefan Zambo

... Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiincă i-am văzut steaua în Răsărit... ” (Matei 2:1-12)

În popor există și vorba aceasta: Când se naște un om se aprinde pe cer o stea; când omul moare o stea piere. Astfel, în folclor fiecare om are o stea pe cer. Sigur această credință sună a basm. Sfânta Scriptură însă ne spune că la nașterea Domnului a apărut o stea pe cer, numită mai apoi Steaua lui Isus sau Steaua Betleemului. Să încercăm, spre binecuvântarea noastră, a înțelege ce este cu această Stea.

NATURA ACESTEI STELE. Multe au fost și sunt părerile avansate cu privire la identitatea acestei stele. Cei care încearcă să explice stiințific fenomenul, spun că a fost un fenoment astronomic; fie o supernovă, fie o cometă, fie o conjuncție planetară. Alții, cu o gândire mai bogată, socot că a fost ori un fulger globular, ori un OZN. Pentru cei credincioși Steaua de la Betleem nu a fost un fenomen astronomic, ci un miracol. Este clar, nici un obiect ceresc nu se comportă în modul în care este descrisă comportarea stelei care a apărut la nașterea pruncului Isus. Pentru cei credincioși, textul biblic nu are nevoie de explicații savante. Steaua care a apărut în răsărit și i-a călăuzit pe Magi spre locul nașterii Domnului a foat una din multele minuni lucrate de Dumnezeu în creație și în istorie.

DE CE O STEA? De ce a ales Dumnezeu să fie o stea primul vestitor universal al venirii Mântuitorului? Primul răspuns care-ți vine în minte: magii se ocupau cu stelele, prin urmare era firesc să fie înștiințați și conduși la Betleem în felul acesta. Totuși, de ce printr-o stea? Putea Dumnezeu să lucreze în multe feluri! Răspunsul cred că stă în ceea ce reprezintă fizic o stea, ce simbolizează o stea în mentalitatea și cultura oamenilor, și deasemeni, referințele din Scriptură.

-O stea, asemeni soarelui, înseamnă lumină, căldură, putere.

-Apoi stelele sunt folosite ca și simbol al regalității și statalității. În mijlocul steagului statului Israel este așezată Steaua lui David. Nu mai puțin de 59 de state ale lumii au ales steaua ca și simbol național.

-Deasemeni, celebritatea este marcată adesea cu câte o stea; vezi mașinile Mercedes-Benz, sau celebrul bulevard Walk of Fame.

Adunând, Dumnezeu a ales ca venirea în lume a Fiului Său să fie vestită mai întâi de o Stea miraculoasă, pentru că Domnul Isus este Regele, cel mai celebru personaj al cerului, puterea, energia și lumina a tot ce există. (Coloseni 1:15-17)

Pentru că am amintit Scriptura; Balaam văzătorul cu aproximativ o mie cinci sute de ani înainte spune: „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israele.” (Numeri 24:17) Iar în revelația de pe urmă Isus se numește pe Sine „Luceafărul strălucitor de dimineață”. (Apocalipsa 22:16) Încheind paragraful voi spune că, Steaua Betleemului este o arătare simbolică care indică spre adevăratul STAR, adevărata Stea care este Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Slavă Lui!


ATITUDINEA FAȚĂ DE STEAUA BETLEEMULUI. În contextul acesta, veți găsi cu siguranță de bună întrebarea: Care trebuie să fie atitudinea noastră față de Steaua lui Iacov, față de Luceafărul strălucitor de dimineață, față de Domnul nostru Isus Hristos? Haide-ți să-i luăm de exemplu pe Magi!

-UNU: să căutăm Steaua, să-L căutăm pe Domnul Isus. Oamenii caută tot felul de lucruri... Chiar și creștinii adesea aleargă, dar nu după Domnul... Să-L căutăm cu mintea, să-L căutăm cu rugăciunea, să-L căutăm cu insistență, să-L căutăm cu încredere, să-L căutăm din toată inima. Dumnezeu spune: „Mă veți căuta, și mă veți găsi, dacă Mă căutați cu toată inima”. (Ieremia 29:13)

-DOI: să ne lăsăm conduși de Evanghelie (Vestea Bună) cum s-au lăsat Magii conduși de stea. Steaua Betleemului este prologul Evangheliei, cel dintâi vestitor al venirii pe lume a Mântuitorului.

-TREI: dacă L-am găsit să ne bucurăm sincer și profund. Bucuria este un sentiment comum. La sărbători oamenii se bucură din tot felul de motive... Magilor bucuria le-a fost pricinuită de faptul că L-au găsit pe Regele de curând născut al Iudeilor.

-PATRU: închină-te Lui. Magii când l-au văzut pe Prunc s-au aruncat cu fața la pământ, și i s-au închinat. Pentru cei din jur Isus era un prunc, pentru Magi era Regele. Dacă Isus este Rege și pentru tine, închină-te înaintea Lui; este normal!

-CINCI: ca și Magii, să-i aducem Domnului daruri, jertfe, ofrande. Oare, ce jertfe i-ar place? ... (Proverbele 23:26; Romani 12:1)

-ȘASE: în final, Magii au ascultat de Dumnezeu care le cerea să se întoarcă acasă pe alt drum. „Ascultarea face mai mult decât jertfele”, spune Biblia. (1Samuel 15:22) De multe ori oamenii preferă să aducă ocazional jertfe decât să asculte zilnic de Dumnezeu. Este posibil ca uneori să mascăm lipsa noastră de ascultare cu diferite munci religioase. Ascultarea de Domnul, care este Lumina lumii, trebuie să fie prioritară. (Luca 6:46)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14
DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14 Te naști, crești, te maturizezi, vine vremea iubirii, te căsătorești, și foarte curând te trezești cu un copil în brațe, întrebându-te ca și... Citeste mai mult >>
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)Biblia ne prezită tot felul de personaje, unele pozitive altele negative. Dacă ne apropiem de Scriptură cu un duh învățabil vom reuși să luăm îndreptare pentru suflete... Citeste mai mult >>
Voi sunteți sarea
Textul de referință este în Matei 5.13Voi sunteți sarea pǎmântului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va cǎpǎta iarǎşi puterea de a sǎra? Atunci nu mai este bunǎ la nimic decât să fie lepǎ... Citeste mai mult >>
„MARTORII MEI” (Isaia 43)
„MARTORII MEI” (Isaia 43)I. ÎNCURAJĂRI PENTRU POPORUL DOMNULUI / Isaia 43:1-7Domnul proclamă în capitolele precedente o vreme de grea judecată pentru Israel. Generație după generație poporul Domnului... Citeste mai mult >>
PERDEAUA DESPĂRȚITOARE
PERDEAUA DESPĂRȚITOAREEvangheliile sinoptice ne pun înainte un detaliu din timpul morții Domnului, detaliu care la o lectură obișnuită ar putea trece neobservat. În momentul morții Fiului lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)Când se naște, omul vine în lume cu o natură adamică, numită în Scriptură fire pământească. Atunci când omul se pocăiește cu adevărat Duhul Sfânt aduce o fire... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „...ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10:17b)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEIBiblia este neîndoielnic cartea cea mai tradusă, tipărită, răspândită, citită și respectată. Ce o face să fie așa specială? Valoarea ei este dată de prezența lui Dumnezeu în rânduri... Citeste mai mult >>
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3: 1-10)
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3:1-10) Fiul lui Dumnezeu spunea auditoriului Său: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărtu... Citeste mai mult >>
Cum rezolvi un conflict – Genesa 13:1-13
„... S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram ș păzitorii vitelor lui Lot... ” (Genesa 13:1-13) Trăim într-o lume conflictuală. Există conflicte la nivel internațional, confruntări naționa... Citeste mai mult >>
VERSETE DE AUR: „Veniți la ape...” - Isaia 55:1
„Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!” (Isaia 55:1) Călătorești cu mașina și din loc... Citeste mai mult >>