text Schite de predici

RUGĂCIUNEA PENTRU VINDECARE: Iacov 5:13-18

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ștefan Zambo

În ce priveşte rugăciunea pentru vindecare se pot întâlni două extreme de evitat. Pe de-o parte, întâlneşti servicii religioase de vindecare care i-au adesea înfăţişarea unor spectacole, pe dealtă parte, sunt comunităţi întregi care ignoră cu totul practica rugăciunii pentru vindecare. Între aceste două viziuni stă textul Scripturi ca un mijloc prin care cei credincioşi, în cazul suferinţelor şi bolii, pot obţine însănătoşirea spirituală şi fizică. Să observăm ce spune Biblia la Iacov 5:13-18:

1. În suferinţă credinciosul trebuie să înceapă prin a se ruga în mod personal.

2. Dacă problemele persistă bolnavul poate cere ajutorul. Biblia spune: “Să cheme pe prezbiterii Bisericii” Patru lucruri se pot desprinde din afirmaţia de mai sus:

-Iniţiativa trebuie să o aibă bolnavul. Pentru aceasta biserica trebuie educată în aşa fel încât credincioşii să cunoască că există posibilitatea rugăciunii pentru vindecare.

-Rugăciunea se face acasă la bolnav: “să cheme la sine”.

-Prezbiterii şi nu altcineva din Biserică, sunt cei chemaţi de Domnul la o astfel de lucrare.

-Pluralul din expresie denotă că trebuie să fie cel puţin doi prezbiteri.

3. Înainte de rugăciune bolnavul trebuie să-şi deschidă inima şi să-şi mărturisească starea. Adeseori păcatul personal duce la boală şi suferinţă. Nu există vindecare reală fără iertare.

4. Apoi, undelemnul este aplicat pe trupul bolnavului în Numele Domnului. Nu pentru că uleiul ar avea neapărat proprietăţi miraculoase, ci pentru că uleiul este simbolul Duhului Sfânt care vindecă şi mângăie.

5. Rugăciunea este cea care încheie actul. Despre rugăciune se spune că:

-trebiue făcută cu credinţă

-are mare putere, dacă este fierbinte şi vine din partea celor neprihăniţi.

6. În urmă, Domnul este cel care iartă, vindecă şi mântuieşte.

Pentru încurajarea noastră Cuvântul Domnul în finalul acestui pasaj ni-l pune înainte pe Ilie, ca pildă de biruinţă prin rugăciune.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14
DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14 Te naști, crești, te maturizezi, vine vremea iubirii, te căsătorești, și foarte curând te trezești cu un copil în brațe, întrebându-te ca și... Citeste mai mult >>
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)Biblia ne prezită tot felul de personaje, unele pozitive altele negative. Dacă ne apropiem de Scriptură cu un duh învățabil vom reuși să luăm îndreptare pentru suflete... Citeste mai mult >>
Voi sunteți sarea
Textul de referință este în Matei 5.13Voi sunteți sarea pǎmântului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va cǎpǎta iarǎşi puterea de a sǎra? Atunci nu mai este bunǎ la nimic decât să fie lepǎ... Citeste mai mult >>
„MARTORII MEI” (Isaia 43)
„MARTORII MEI” (Isaia 43)I. ÎNCURAJĂRI PENTRU POPORUL DOMNULUI / Isaia 43:1-7Domnul proclamă în capitolele precedente o vreme de grea judecată pentru Israel. Generație după generație poporul Domnului... Citeste mai mult >>
PERDEAUA DESPĂRȚITOARE
PERDEAUA DESPĂRȚITOAREEvangheliile sinoptice ne pun înainte un detaliu din timpul morții Domnului, detaliu care la o lectură obișnuită ar putea trece neobservat. În momentul morții Fiului lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)Când se naște, omul vine în lume cu o natură adamică, numită în Scriptură fire pământească. Atunci când omul se pocăiește cu adevărat Duhul Sfânt aduce o fire... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „...ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10:17b)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEIBiblia este neîndoielnic cartea cea mai tradusă, tipărită, răspândită, citită și respectată. Ce o face să fie așa specială? Valoarea ei este dată de prezența lui Dumnezeu în rânduri... Citeste mai mult >>
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3: 1-10)
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3:1-10) Fiul lui Dumnezeu spunea auditoriului Său: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărtu... Citeste mai mult >>
Cum rezolvi un conflict – Genesa 13:1-13
„... S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram ș păzitorii vitelor lui Lot... ” (Genesa 13:1-13) Trăim într-o lume conflictuală. Există conflicte la nivel internațional, confruntări naționa... Citeste mai mult >>
VERSETE DE AUR: „Veniți la ape...” - Isaia 55:1
„Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!” (Isaia 55:1) Călătorești cu mașina și din loc... Citeste mai mult >>