PSALMUL 19, o cugetare a regelui David

PSALMUL 19, o cugetare a regelui David

I. CREAȚIA

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, și glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui. Și soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor și își isprăvește drumul la celălălt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui”. (1-6)

Dumnezeu își descoperă măreția și înțelepciunea mai întâi prin creație. Psalmistului, cerul îi istorisește fără vorbe despre slava lui Dumnezeu.

Biblia spune cu privire la Dumnezeu: „În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El”. (Romani 1:20)

David se uită cu băgare de seamă la întinderea cerului înstelat și este copleșit de admirație față de Creator. Îmi imaginez că David și-a însușit admirația față de Dumnezeu prin intermediul cerului înstelat încă de copil pe când păzea noaptea turmele de oi ale familiei sale. Cu trei mii de ani în urmă nopțile erau altfel de cum sunt nopțile noastre astăzi. Iluminatul electric a ”stins” cerul pentru generațiile din urmă. Dacă însă ai ocazia să ieși în natură, departe de ”civilizație”, vei fi uimit de modul cum arată cerul într-o noapte senină.

Astronomii, care sunt specialiști în spațiul cosmic, ne spun că universul ceresc este imens. Mii și miliarde de stele și de galaxii, întinse pe distanțe imposibil de atins. Pentru că sistemul metric folosit pe pământ este inutil în măsurarea distanțelor cosmice a fost inventat „anul lumină”. (Anul-lumină este o unitate de lungime utilizată pentru a exprima distanțe astronomice și este echivalent cu aproximativ 9,46 trilioane de kilometri (9,46 x 1012 km). Un an-lumină, definit de Uniunea Astronomică Internațională (IAU), este distanța pe care lumina o parcurge în vid într-un an iulian (365,25 zile)).

Astfel, de ai vrea să călătorești până la cea mai apropiată stea, Proxima Centauri, supranumită Pitica Roșie, n-ai putea, căci este la o depărtare de 4,22 ani lumină, ceea ce înseamnă în kilometri 4x10 la a 13. Dacă te-ai deplasa cu viteza luminii, adică cu 300.000 de km. pe secundă ți-ar lua mai bine de patru ani să ajungi la cea mai apropiată stea de pământ, numai că o astfel de viteză de deplasare este de neconceput.

Cât este de întins universul creat de Dumnezeu? ... Unde îi sunt marginile? ... Telescoapele moderne de pe orbita pământului au reușit să arunce o privire până la 13 miliarde de ani lumini, acolo unde se presupune că sunt limitele universului, dar surpriză, marginile nu sunt nicăieri, și nici întoarcere în timp nu revelează începuturile.

Psalmistul este mișcat de astrele nopții dar și de soarele ce strălucește ziua. David descrie soarele într-un limbaj poetic: „Și, soarele ca un mire... ”

„Soarele este steaua din centrul Sistemului Solar. Este o sferă aproape perfectă din plasmă fierbinte, ținută de gravitație și modelată de un câmp magnetic. Este de departe cea mai importantă sursă de energie pentru viața de pe Pământ. Diametrul său este de aproximativ 1,39 milioane de kilometri (sau este de 109 ori mai mare decât al Terrei), iar masa sa este de aproximativ 330 000 de ori mai mare decât a Terrei”. (Wikipedia)

Psalmistul spune despre soare: „Nimic nu se ascunde de căldura lui.” Aș adăuga că, nimic nu se ascude de forța soarelui. Cu o masă de 99,86% din masa întregului sistem solar, soarele ține captiv, într-un echilibru perfect, toate corpurile cerești din jurul său.

Toate aceste detalii și încă multe altele mărturisesc omului atent despre slava Creatorului. Însușirile zidirii istorisesc despre puterea și înțelepciunea Ziditorului.

II. CUVÂNTUL

„Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri. Robul Tău primește și el învățătură de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare”. (7-11)

A doua mărturie este cea oferită ce Cuvântul lui Dumnezeu. David coboară cu gândul dintre stele și evocă revelația specială pe care, ca un prolog la psalmul 119, o numește în mai multe feluri: Legea Domnului, mărturia Domnului, orânduirile Domnului, poruncile Domnului, judecățile Domnului.

În puține cuvinte psalmistul reușește să enumere 5 atribute și 4 beneficii pe care le are și le aduce Cuvântul lui Dumnezeu pentru cine îl primește și îl păzește.

ATRIBUTELE CUVÂNTULUI:

-desăvârșit

-adevărat

-fără prihană

-curat

-drept

BENEFICII:

-înviorează sufletul

-dă înțelepciune celui neștiutor

-veselește inima

-luminează ochii

După înșiruirea aceasta binecuvântată, psalmistul are din nou o ieșire poetică comparând valoarea Legii Domnului cu aurul și cu mierea. David spune: „ judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri”. (9b-10) Aurul este un metal rar și prețios din care se fac bijuterii, monede și obiecte de artă, materialul care își păstrează cel mai bine valoarea în timp. Pe de altă parte mierea de albine este produsul natural cel mai dulce din alimentația omului, nimic necomparându-se cu aroma mierii când este scoasă din faguri la stoarcere. Cuvântul lui Dumnezeu însă este mai valoros decât aurul și mai plăcut decât miera la stoarcere, deaceea Doamne; Robul Tău primește și el învățătură de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare”. (11)

OBSERVAȚIE

Vorbind despre cer psalmistul Îl identifică pe Creatorul cu Numele Lui general: Dumnezeu; nume care vorbește mai degrabă despre o însușire și o calitate. Vorbind despre Cuvânt David rostește de mai multe ori numele personal al lui Dumnezeu: Domnul.

Există cu adevărat o deosebire între cele două revelații ale lui Dumnezu. În timp ce creația îi descoperă tăcut puterea și înțelepciunea Lui, Cuvântul ne pune înainte dragostea și harul Său prin care vrea să lumineze mintea omului, să îndrepte pașii noștri spre El, să stabilească o relație personală cu noi.

III. CONȘTIINȚA

„Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari”. (12-13)

Privind cu atenție la mărturia divină din jurul tău și meditând la Cuvântul lui Dumnezeu din mâinile tale se aprinde un ”beculeț” în lăuntru tău: acest ”beculeț” este glasul conștiinței. Conștiința este aici a treia mărturie despre Dumnezeu și se află în interiorul omului. De altfel, conștiința a și fost supranumită „glasul lui Dumnezeu din inimă”.

Psalmistul David meditând la măreția creației lui Dumnezeu și la perfecțiunea Legilor dumnezeiești se vede greșitor și neștiutor, cerând iertare chiar și pentru păcatele ascunse de ochii lui. Omul este din fire un greșitor înaintea justiției divine, păcătuind cu voie și fără de voie, din comitere sau din omitere. O categorie de greșeli ce le facem sunt cele săvârșite inconștient și pe care de multe ori nici nu le percepem ca fiind greșeli.

De pildă, o ocazie de evanghelizare personală ratată, o dărnicie nefăcută, o privire lacomă cu care ne-am obișnuit, o glumă ”nevinovată”, o vorbă de judecată răutăcioasă, ... și în tot acest timp să te consideri un om de treabă ca și frații lui Iosif. Este scris însă că, în Ziua Judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. (Matei 12:36) De aceea bine venită rugăciunea: „Dumnezeule, iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc; Doamne, iartă-mi păcatele de care nu sunt conștient!”

După Biblie orice păcat este grav, există însă păcate și păcate. Este evident că unele sunt mai grave decât altele. De pildă una este să poftești via aproapelui și alta să-ți ucizi vecinul pentru ai lua via. (vezi cazul lui Ahab și al Izabelei) Păcatul mândriei este numit de David mare. Cu adevărat, mândria este păcatul păcatelor, păcatul din care se nasc toate celelalte păcate. Mândria l-a condus pe Lucifer la răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Un ins stăpânit de mândrie este plin de el însuși, un îngânfat inabordabil. Cu cât cineva este mai avut în cele materiale și mai sus pe scara socială cu atât este mai predispus la mândrie. De aceea întotdeauna binevenită rugăciunea: „Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!”

ÎNCHEIERE

„Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!” (14)

Psalmul 19, imnul elogiu, David îl încheie tot într-o notă poetică. Rugându-L pe Dumnezeu să bine-primească cugetările și cuvintele sale, Îl declară pe Domnul, Stânca și Izbăvitorul lui. Aceste două metafore au menirea de a scoate în evidență crezul cel mai profund al psalmistului, sugerând faptul că Domnul Dumnezeul lui Israel îi oferă siguranță și salvare.

Ce cugetare! Ce cuvinte! Ce rugăciuni! ... Ce crez! ... Ce Dumnezeu!