Pocăința

„Isus... a zis: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape.” (Matei 4:17)

- Ana, cei cu tine? Doar nu ai înnebunit, de vrei să te pocăiești? ...

- Matei, gândește puțin! S-a mai pocăit cineva din neamul nostru? Din prietenii tăi? ...

Cam aceasta este reacția celor mai mulți când află că cineva apropiat a hotărât să se pocăiască. Pocăința este disprețuită de oameni, dar este apreciată de Dumnezeu. În Cuvântul Domnului mereu n-i se recomandă pocăința.

1. CE ESTE POCĂINȚA? Ignoranța este mare în această privință! Gramatical, cuvântul pocăință, traduce un cuvânt grecesc, metanoea, care înseamnă schimbarea minții, schimbarea vieții. Exemplul clasic îl avem în Fiul risipitor din pilda cu același nume rostită de Fiul lui Dumnezeu. (Luca 15:11-24) Pilda spune că la un moment dat, Fiul risipitor, și-a venit în fire. Pocăința este trezirea conștiinței urmată de schimbarea vieții. Această schimbare, această întoarcere la Dumnezeu, este numită pocăință. Pocăința este deci în legătură cu păcatul: cu natura păcătoasă și cu păcatele personale.

2. DE CE SĂ MĂ POCĂIESC? Este important? Am motive? ... Iată câteva afirmații sprijinite de Cuvântul lui Dumnezeu:

-Pentru că Împărăția lui Dumnezeu este aproape – Matei 3:2; 4:17

-Ca să ni se șteargă păcatele – Fp. Ap. 3:19

-Să nu pierim – Luca 13:1-5; Fa. Ap. 11:18

-Bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință – Romani 2:4

-Pentru că există o judecată – Fp. Ap. 17:31; Apoc. 2:16;

-Ca să facem bucurie cerului – Luca 15:7,10.

Înclinația noastră adamică este să fugim de Dumnezeu, să călcăm ordinea divină a lucrurilor. În mod natural ne corodăm, ne defectăm, de aceea avem nevoie de înoire și schimbare permanentă, schimbare care trebuie să înceapă în mintea fiecăruia.

Credincioșii, Biserica în ansamblul ei, nu sunt excluși de la pocăință. De remarcat că cele mai dese referințe biblice la pocăință le întâlnim în mesaje adresate lucrătorilor creștini și bisericilor în Cartea Apocalipsa.

3. CUN SE POCĂIEȘTE UN OM CU ADEVĂRAT?

-Ca în orice boală și în boala păcatului se începe cu un diagnostic corect. Diagnosticul corect îl obține omul intrând în contact cu Scriptura. Cuvântul lui Dumnezeu este oglinda care ne arată exact cum suntem. Cu cât îți adâcești mai bine privirea în Cuvântul Domnului cu atât te vei vedea mai bine. Cineva spunea: „Biblia îi îndepărtează pe oameni de păcat și păcatul de Biblie”.

-Apoi, odată pus diagnosticul, este esențial să-l accepți. Majoritatea oamenilor fie nu recunosc că sunt păcătoși, fie minimalizează păcatul din viețile lor. Atâta vreme cât negăm evidențele, nu putem fi ajutați. Hristos a spus. „Eu n-am venit pentru cei neprihăniți, ci pentru cei păcătoși.” Dacă tu, deși păcătos, te ții neprihănit, nu poți fi ajutat de nimeni.

-Deasemeni, trebuie să ne recunoștem starea și s-o mărturisim cu părere de râu (căință) înaintea lui Dumnezeu, care L-a dat pe Fiul Său la moarte pentru iertarea noastră și care ne așteptă. Scriptura spune: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiure”. (1Ioan 1:9) Știu, oamenilor le vine ușor să păcătuiască și greu să mărturisească. Dar nu se poate fără mârturisire.

-Și apoi, renunțarea la păcat. Pocăința nu se încheie până ce omul nu renunță la păcat. Pocăința începe cu înțelegerea stări păcătoase, este continuată cu asumarea și mărturisirea, și se încheie cu renunțarea la păcat. Dacă nu există părăsirea păcatului, nu există nici întoarcere la Dumnezeu. Biblia spune: „Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare”. (Proverbele 28:13) Aceasta este pocăința.

Sfântul Cyprian din Cartagina spune: „Rătăceam orbește în întunericul nopții. Încercam o cale și alta, pe marea învolburată a lumii... Mă întrebam: „Cum i s-ar putea omului schimba inima și sufletul? Căci eu devenisem sclavul viciilor și păcatelor mele”... O lumină de sus a pătruns în inima mea, curățită acum de toate murdăriile ei. Duhul din cer m-a schimbat într-un om nou”.