Pescuind în ape tulburi

                                               Pescuind în ape tulburi

                                                      Ioan 21:1-14

Era a treia arătare a Domnului după înviere. Şapte ucenici plictisiţi de aşteptare, în frunte cu Petru, s-au întors la vechile lor obiceiuri – pescuitul.

Oamenii aceştia au fost cei mai privilegiaţi oameni din istorie. N-au avut numai cea mai bună învăţătură, ci şi cel mai mare învăţător. Cu toate acestea, vieţile lor au fost marcate de multe căderi.

Iată trei căderi majore:

1. NU L-AU AŞTEPTAT PE ISUS – v.3

Isus le-a dat porunca să meargă în Galileia şi acolo să-L aştepte (Matei 28:10). Din nefericire e mai uşor să acţionezi decât să aştepţi şi uităm că suntem chemaţi să facem ceea ce trebuie, nu ceea ce ne place. Petru a reuşit să-i convingă pe ceilalţi iar exemplul negativ e întotdeauna contagios.

Când facem ceva trebuie să ne întrebăm de motivaţia acelui lucru. De ce ?

a) Dumnezeu ne-a cerut să o facem?
b) am crezut noi că e o idee bună?
c) întotdeauna am făcut lucrul acesta? Obişnuinţă?

Când ultimele două întrebări sunt afirmative rezultatul e acelaşi: „şi n-au prins nimic"
A aştepta vremea lui Dumnezeu nu-i slăbiciune, ci-i putere.

2. NU L-AU RECUNOSCUT PE DOMNUL – v.4

Trei ani au fost cu El. Ascultaseră predicile Lui, ştiau teoretic totul despre El, puteau răspunde la întrebări despre El, dar când li s-a arătat nu L-au cunoscut.

Nu înţelepciunea, şansa, norocul, relaţiile, prietenii, ci Domnul a fost mereu lângă tine.
Să-L recunoşti pe Domnul în Cuvânt, în flori, în oameni, în săracul de pe drum, în ochii copiilor, în pâinea de pe masă şi în patul de spital.

3. N-AU AVUT NIMIC DE OFERIT DOMNULUI – v.5

Când Domnul i-a întrebat dacă au prins ceva i-a provocat săşi recunoască falimentul. Şi asta este un lucru aşa de greu! Există deja la ţărm foc, pâine şi peşti, dar Isus a dorit ca din peştii lor să mănânce.

Oamenii aşteaptă ca Dumnezeu să facă totul. În pilda cu smochinul neroditor tragedia este că acel amărât de smochin avea de oferit oamenilor umbră, păsărilor un loc de cântat şi numai lui Isus n-a avut nimic de dat.

În aceste trei falimente intervine Isus. Îi aşteaptă El pe ei la ţărm, le vorbeşte ca să poată fi cunoscut şi le spune unde să arunce mreaja. Domnul preia controlul lucrurilor şi situaţia se schimbă radical. Cu aceeaşi barcă, în aceeaşi apă, cu aceiaşi oameni, cu aceiaşi mreajă este succes, pentru că acum nu mai dirijează ei, ci Domnul.