Mândrie vs. smerenie – Proverbele 29:23

„Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.” (Pr. 29:23)

Cei care suntem familiarizați cu mediul biblic am auzit cuvântul care zice: „Mândria merge înaintea pieirii, iar smerenia înaintea slavei”. În viață oscilăm între mândrie și smerenie. Mândria ne este mai la îndemână, cu toate acestea smerenia este mai de urmărit.

Iată căteva motive pentru care unui om îi stă bine să fie smerit mai degrabă decât mândru:

1) Cu toți suntem plini de limite. Nici unul din noi nu le știm pe toate, nu le avem pe toate, nu le putem pe toate. Un om înțelept spunea: „Cănd mă gândesc la câte știu îmi vine să mă mândresc, când realizez însă câte nu cunosc, simt un imbold lăuntric să mă umilesc”.

2) Pe de altă parte suntem lesne greșitori. Biblia spune: „Toți geșim în multe feluri”. (Iacov 3:2) Greșim atunci când comitem câte o faptă rea, când omitem să facem ceea ce ar trebui să facem, ... greșim în multe feluri. -Înțeleg că nu sunt perfect, de aceea bunul simț mă face să am o atitudine cumpătată cu privire la propria persoană. Mândria nu asortează cu un om plin de slăbiciuni.

3) Nu suntem de neînlocuit. Omul mândru are păreri foarte înalte despre sine, socotește că lumea nu poate exista fără el. Păstorul Richard Wurmbrand povestește: „Eram păstorul unei biserici care creștea. Eram autor de cărți. Înainte de a fi închis, m-am considerat o persoană importantă. Am lucrat pentru Consiliul Mondial al Bisericilor, am luat parte la acțiuni filantropice, etc. Nu-mi puteam imagina ca Biserica din România să se poată descurca fără mine. Când am ieșit din închisoare, după 14 ani, am văzut că biserica progresase fără mine și că alții scriseseră cărți mai bune decât ale mele. Deci nu eram chiar atât de necesar cât mă consideram eu”. O vorbă cu tâlc spune: „Cimitirul este plin de oameni importanți”.

4) Tot ce suntem și avem este har. Cauzele pentru care oamenii sunt mai degrabă mândrii decât smeriți sunt multiple. Felul cum arată, pregătirea intelectuală, bunurile pe care le au, poziția socială, sunt printre cele mai numeroase cauze ale aroganței umane. Apostolul Pavel îi întreabă pe corintenii care se mândreau cu liderii lor: „Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Și dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca și cum nu l-ai fi primit?” (1Corinteni 4:7) Viața și tot binele de care ne bucurăm în ea sunt daruri pe care la primim de la Dumnezeu, iar într-o zi toate ne vor fi luate.

5) Viața este imprevizibilă. Tuturora ni se pot întâmpla catastrofe în orice moment. Suntem vulnerabili. Mergi țanțos ca un păun neștiind că poate la pasul următor este o groapă în care vei cădea fără să te mai ridici vreodată. Nu spun că se va întâmpla asta, ci că se poate întâmpla, și vai, câtora nu li s-a întâmplat să se aștepte la un mare bine și au primit un mare rău. Cezar a pășit elegant pe scările senatului neștiind că în momentele următoare chiar nepotul său Brutus îl va ajuta să nu mai ajungă unde și-a propus. Locuitorilor din Sodoma într-o seară le ardea de petreceri monstruase neștiind că a doua zi dimineața vor fi cenusă cu toții. Dacă spun: „Mie nu mi se poate întâmpla nici un rău”; sunt nu numai mândru, ci și ignorant. Smerenia asumată este o dovadă de sănătate intelectuală.

6) Omul mândru este neplăcut, pe când omul smerit oferă o companie agreabilă. O persoană mereu cu nasul pe sus, lăudăroasă, plină de sine, ne displace tuturor. Pe de altă parte un om smerit oferă loc și altora lângă el. Așa că dacă vrei să primești laudă de la oameni și de la Dumnezeu fi un om umil. „Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.” (Pr. 29:23)

7) Vedem în Scriptură că Dumnezeu nu-i suportă pe oamenii mândri, dar îi adoră pe cei smeriți. Nebucadnețar și Irod sunt doar două exemple negative, David și Isus Hristos sunt alte două exemple, de data aceasta pozitive. (Daniel 4:29-33; Faptele Apostolilor 12:21-23; 2Samuel 9:8; Filipeni 2:5-11) Este scris: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”. (1Petru 5:5b)

Un învățător bătrân cu multă experiență spune: „Mai cu seamă cei care se arată mult în public și stau în fața celorlalți trebuie să aibă o atitudine umilă, un cuget așezat, o minte calmă, o voință frântă și un glas duios”. /// Teologul scoțian Cairns avea obiceiul să spună: „Voi mai întâi, eu după aceea!” /// Un hindus proeminent spunea altuia despre un creștin umil: „Da, fiincă în adâncul ființei lui e un sentiment de superioritate ce-i dă puterea de a se umili”.

Fiul lui Dumnezeu spune: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, ... ”.