text Schite de predici

"Lectia 14. Justificarea"

Categorie:  Schite de predici scrise
 

 


 

INTRODUCERE

1. Beneficiile harului ispăşitor se extind de la graţiere la mântuirea eternă (glorificarea în Împărăţie)

2. Justificarea – actul, acţiunea prin care Dumnezeu acceptă ca drept pe păcătosul care vine la El cu pocăinţă şi credinţă în Hristos

 

I. NECESITATEA ŞI ROLUL JUSTIFICĂRII

A. Imagini ale Vechiului Testament (rolul Legii)

1. Legea divină identifica  păcatul (Romani 7:12-13). Tot ea cerea condamnarea vinovatului şi justificarea celui drept (Deuteronom 25:1; Proverbe 17:15; Romani 3:12)

2. Legea arăta modalitatea de iertare, dar nu a oferit iertarea totală, fiind numai îndrumătorul spre Hristos (Galateni 3:24-25). Vinovăţia trecea asupra animalului fără vină (cusur), punerea mâinilor făcea transferul (Luca 16:21; Evrei 6:2)

B. Realităţi ale Noului Testament (ispăşirea lui Hristos)

1. Imposibilitatea justificării (obţinerii statutului de neprihănire) prin om şi faptele Legii, datorită naturii adamice, Legea nu schimbă natura (Romani 10:1-4; Luca 16:15)

2. Singura posibilitate ca şi Dumnezeu şi omul să fie şi să rămână neprihăniţi (Romani 3:25-26)

 

II. ETAPELE ISPĂŞIRII

A. Graţierea (iertarea – imaginea unei curţi de judecată - Matei 18:25-27)

1. Terminologie: a ierta, a absolvi, a anula vina din punct de vedere legal:

                        a) ebraică - „nah-saw” – a ridica sentinţa (Mica 7:18; Exodul 32:32); „saw-iakh” – a ierta (Exodul 34:9; Psalmul 25:11)

                        b) greacă - „aphiemi” – a acoperii (Matei 6:12, 14; 18:21, 35);  „charizomani” – a acorda favoare, a salva (Efeseni 4:32; Coloseni 3:13)

2. Procedură:  provocarea şi dispoziţia lui Pilat / acceptul lui - Baraba (Luca 23:17-25):

                        a) întoarcerea (Isaia 55:6-7 – chemarea lui Dumnezeu în Vechiul Testament)

                        b) mărturisirea (1 Ioan 1:8-9; Matei 18:32 – răspunsul omului în Noul Testament)

B. Acordarea (impunerea - oferirea dreptăţii, neprihănirii)

1. Terminologie: a pune în socoteala cuiva - „logizomani” (apare de 11 ori în Romani 4)

2. Procedură:

            a) păcatul lui Adam a fost impus (imputat), a afectat întreaga natură umană (copiii lui Adam figurau cu debit lăsat în cărţi)

                        b) dreptatea lui Hristos ne este socotită (acordată). Dumnezeu ne tratează ca drepţi (1 Corinteni                        15:22; Filipeni 3:8-9; Romani 4:4-8; 8:33)

                        c) credinţa este calea primirii efectului sângelui ispăşitor prin lucrarea Duhului (Coloseni 1:21-23Romani 9:30; 10:9-10; 5:9; 1 Corinteni 6:11)

3. Efecte: schimbarea poziţiei-  omul justificat nu mai este un răufăcător eliberat ci o fiinţă cu demnitate desăvârşită (e anulat păcatul şi natura lui). Exemplu: Pavel, Onisim, Filimon - „tsaw-dak” – a face drept (Psalmul 143:2; Isaia 45:25); „diakaiow” – a face drept (Fapte 13:38-39; Romani 3:28)

 

ÎNCHEIERE

1. Hristos pe cruce – păcatul nostru; Hristos pe tron – dreptatea noastră (2 Corinteni 5:21)

2. Ferice de noi! (Psalmul 32:1-5; Tit 3:7; Apocalipsa 19:7-8  

 

sursa: http://www.dragostepentruadevar.ro/
 

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14
DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14 Te naști, crești, te maturizezi, vine vremea iubirii, te căsătorești, și foarte curând te trezești cu un copil în brațe, întrebându-te ca și... Citeste mai mult >>
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)Biblia ne prezită tot felul de personaje, unele pozitive altele negative. Dacă ne apropiem de Scriptură cu un duh învățabil vom reuși să luăm îndreptare pentru suflete... Citeste mai mult >>
Voi sunteți sarea
Textul de referință este în Matei 5.13Voi sunteți sarea pǎmântului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va cǎpǎta iarǎşi puterea de a sǎra? Atunci nu mai este bunǎ la nimic decât să fie lepǎ... Citeste mai mult >>
„MARTORII MEI” (Isaia 43)
„MARTORII MEI” (Isaia 43)I. ÎNCURAJĂRI PENTRU POPORUL DOMNULUI / Isaia 43:1-7Domnul proclamă în capitolele precedente o vreme de grea judecată pentru Israel. Generație după generație poporul Domnului... Citeste mai mult >>
PERDEAUA DESPĂRȚITOARE
PERDEAUA DESPĂRȚITOAREEvangheliile sinoptice ne pun înainte un detaliu din timpul morții Domnului, detaliu care la o lectură obișnuită ar putea trece neobservat. În momentul morții Fiului lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)Când se naște, omul vine în lume cu o natură adamică, numită în Scriptură fire pământească. Atunci când omul se pocăiește cu adevărat Duhul Sfânt aduce o fire... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „...ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10:17b)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEIBiblia este neîndoielnic cartea cea mai tradusă, tipărită, răspândită, citită și respectată. Ce o face să fie așa specială? Valoarea ei este dată de prezența lui Dumnezeu în rânduri... Citeste mai mult >>
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3: 1-10)
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3:1-10) Fiul lui Dumnezeu spunea auditoriului Său: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărtu... Citeste mai mult >>
Cum rezolvi un conflict – Genesa 13:1-13
„... S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram ș păzitorii vitelor lui Lot... ” (Genesa 13:1-13) Trăim într-o lume conflictuală. Există conflicte la nivel internațional, confruntări naționa... Citeste mai mult >>
VERSETE DE AUR: „Veniți la ape...” - Isaia 55:1
„Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!” (Isaia 55:1) Călătorești cu mașina și din loc... Citeste mai mult >>