IUBIREA

„Învățătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” (Matei 22:36)

Evreii au fost poporul care a primit Legea Domnului. În Legea lui Dumnezeu sunt o mulțime de sfaturi și porunci. Se punea mereu întrebarea dacă există o poruncă supremă, care să le cuprindă și să le definească pe toate. Nu este de mirare deci că Fariseii au venit la Domnul Isus cu întrebarea; Care este cea mai mare poruncă din Lege? Scriptura spune că; „Isus a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău.” Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Prorocii.” (Matei 22:34-40) Observați vă rog ghilimelele! Când rostește Domnul aceste cuvinte nu face altceva decât să citeze din textul Legii: Deuteronom 6:5, și Levitic 19:18.

Iubirea, este atât de mare ca viața însăși! Iubirea, opusul urii, este latura de caracter care ne face să fim, atunci când o practicăm, cei mai asemănători cu Dumnezeu. Iubirea, dragostea, este o noțiune complexă și îmbracă multe forme. Dragostea creștină, dragostea agape, este tipul acela de iubire care dăruiește fără să ceară ceva în schimb. Proba iubirii este capacitatea de a se sacrifica. Fiul lui Dumnezeu spune: „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenul său”. (Ioan 15:13) Cineve zicea: „Poti dărui fără dragoste, dar nu poți iubi fără să dai”. În Biblie scrie că: „Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi”. (Romani 5:8)

Nu sunt puțini aceia care spun că 1 Corinteni 13 este cel mai frumos pasaj din întreaga Scriptură, ba alții sunt de părere că este poemul cel mai măreț din întreaga literatură universală. În aceste rânduri deosebite Apostolul Pavel vorbește despre dragoste, despre iubire:

-importanța iubirii

-însușirile iubirii

-eternitatea iubirii

-supremația iubirii.

Iată câteva cuvinte:

„Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chinval zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul prorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit... Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Dragostea de Dumnezeu, iubirea de oameni, iată lucrul cel mai măreț, legătura desăvârșirii. (Coloseni 3:14) Iubirea de semeni, cea mai puternică mărturie. (Ioan 13:35) Dragostea, împlinirea Legii lui Dumnezeu. (Matei 22:40)

Permitemi să te întreb, suflete; Cum stai cu dragostea? Nu cu dragostea de lume, nu cu dragostea carnală, nu! Cum stai cu dragostea creștină?

Tozer spunea: „Una din cele mai mari tragedii din lume este că permitem inimilor noastre să se micșoreze, până când nu mai rămâne decât puțin loc pentru alții”.

Haide împreună să facem să nu fie așa! Primăvara este un timp al înoirii: prin urmare, împreună cu întreaga creație să ne deschidem inimile și să înoim sentimentele de iubire, față de Dumnezeu și față de semeni! Abia atunci vom începe să fim...