GOLGOTA: Dialogul de pe cruci

„Când au ajuns la locul, numit „Căpățâna”, L-au răstignit acolo, pe El și pe făcătorii de rele: unul la dreapta și altul la stânga.” (Luca 23:33)

Evanghelistul Luca ne prezintă în evanghelia sa un episod absolut memorabil. Dialogul dintre cei trei răstigniți pe cruci la Golgota. Numai ce au fost ridicați pe lemn și unul dintre tâlhari, probabil influențat de mulțimea batjocoritoare din jur, a început să-i vorbească urânt lui Isus: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți, și mântuiește-ne și pe noi!” La auzul acestor cuvinte tâlharul din partea opusă a ripostat: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeaș osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar omul acesta n-a făcut nici un rău.” După aceste vorbe s-a adresat lui Isus spunând: „Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!” Surpriză, Domnul îi răspunde într-un mod uluitor: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”

Cuvintele schimbate în această împrejurare scot în evidență credința mântuitoare.

Cum este credința mântuitoare:

1) Credința mântuitoare este acea credință care îl determină pe om să se teamă de Dumnezeu, teamă care-l face să fie atent la ce vorbește.

2) Credința mântuitoare își recunoaște viața de păcătoșenie, atitudine care-l conduce la pocăință.

3) Credința mântuitoare înțelege că Isus este un om care n-a făcut nici un rău, și se află pe Cruce datorită păcatelor altora.

4) Credința mântuitoare Îi vorbește lui Isus cerându-I salvare, și o face într-un mod mai mult decât respectos.

5) Credința mântuitoare admite că viața nu se termină în momentul morții trupului, ci este urmată de veșnicie.

6) Credința mântuitoare știe că Isus va reveni în glorie, revenire care va însemna salvare pentru unii și osândă pentru alții.

Acestea sunt elementele credinței salvatoare. Unei astfel de credințe, prezente în inima unui om aflat pe moarte, Domnul îi răspunde: „... astăzi vei fi cu Mine în rai.”

Câteva observații suplimentare:

1) Mântuirea nu depide în mod ultim de sacramente, cum sunt botezul și Cina Domnului. Salvarea depinde de credință și pocăință, nu de împlinirea unor ritualuri formale.

2) Mântuirea nu este condiționată de împlinirea unor fapte bune. Fapta care l-a adus pe tâlhar la cruce a fost un jaf, probabil ”asortat” cu o crimă.

3) De asemeni, înțelegem din cuvintele Domnului că pentru cel credincios intrarea în Rai este imediată, în aceeași zi în care se moare pe pământ. Purgatoriul, pe care-l aplică unii unor persoane ca și tâlharul pocăit, sau starea de inconștiență dintre moarte și înviere, numită de alții „somnul sufletului”, nu există.

4) Apoi, vedem că promisiunea Raiului nu este făcută ambilor tâlhari, ci doar celui pocăit care crede în Domnul. Sacrificiul de la Golgota al Fiului lui Dumnezeu nu oferă o mântuire generală, așa cum învață unii, ci doar celor ce cred. De lângă Domnul, de lângă Crucea unde a fost vărsat sîngele sfânt pentru mântuirea lumii întregi, unul merge în cer iar altul în iad.

5) Frumusețea mântuirii constă în faptul că cei ajunși în Rai vor fi cu Isus. „Vei fi cu Mine”, îi promite Domnul tâlharului pocăit. Cineva parafrazându-l pe Apostolul Pavel spunea: „Aceasta este fericita noastră nădejde, că a pleca din viața actuală „înseamnă a fi cu Hristos”, ceea ce este „cu mult mai bine”.