text Schite de predici

DRAGOSTEA DINTÂI // Apocalipsa 2:1-7

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ștefan Zambo

-Și: „... pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi”.

Din recuzita oricărui creștin serios trebuie să facă parte, printre altele, auto-evaluarea critică și re-dedicarea periodică.

Toată Scriptura proclamă nevoia de pocăință, de întoarcere la Dumnezeu, și însoțirea pocăinței de fapte de evlavie. Ioan Botezătorul, de pildă, strigă la noi toți: Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape”, și adaugă: „Faceți dar fapte vrednice de pocăința voastră”. (Matei 3:2,8)

CITAT: Noi suntem precum o lumânare care se stinge ușor în bătaia vântului, iar dacă nu se stinge, se consumă repede. De aceea avem nevoie să fim realimentați constant cu ulei proaspăt din partea Duhului Sfânt. Acest ulei este obținut printr-o dedicare zilnică în mâinile Domnului.

DESPRE ENTUZIASM ÎN BIBLIE:

În Vechiul Testament avem câteva personaje care au devenit celebre pentru zelul și râvna lor pentru Dumnezeu:

-Amintesc aici pe Iosua și Caleb care, atunci când iscoadele lui Israel au refuzat să intre în Canaan, și-au rupt hainele. Scriptura spune că au fost însuflețiți de un alt duh, și au urmat în totul calea Domnului. (Numeri 14:6,24)

-Apoi Finias, nepotul lui Aaron, despre care se spune că, „a abătut mânia Domnului de la copiii lui Israel, prin râvna pe care a avut-o”. (Numeri 25:11)

-Un caz încă și mai cunoscut ni-l oferă David în lupta cu Goliat. Pe când întreg Israelul tremura în fața amenințărilor lui Goliat, tânărul David a spus regelui Saul: „Nimeni să nu-și piardă nădejdea din pricina Filisteanului acesta! Robul tău va merge să se bată cu el”. (1Samuel 17:32)

Pe de altă parte, Noul Testament este plin de îndemnuri care vizează nevoia de a fi plin de râvnă și entuziasm pe Cale:

-Romani 12:11 - „În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului”.

-Galatani 4:18 – „Este bine să fim plini de râvnă totdeauna pentru bine”.

-1 Tesaloniceni 5:19 -„Nu stingeți Duhul”.

SUFLETE, vrei să mânânci din pomul vieții care este în raiul lui Dumnezeu? Ascultă ce zice bisericilor Duhul!

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14
DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14 Te naști, crești, te maturizezi, vine vremea iubirii, te căsătorești, și foarte curând te trezești cu un copil în brațe, întrebându-te ca și... Citeste mai mult >>
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)Biblia ne prezită tot felul de personaje, unele pozitive altele negative. Dacă ne apropiem de Scriptură cu un duh învățabil vom reuși să luăm îndreptare pentru suflete... Citeste mai mult >>
Voi sunteți sarea
Textul de referință este în Matei 5.13Voi sunteți sarea pǎmântului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va cǎpǎta iarǎşi puterea de a sǎra? Atunci nu mai este bunǎ la nimic decât să fie lepǎ... Citeste mai mult >>
„MARTORII MEI” (Isaia 43)
„MARTORII MEI” (Isaia 43)I. ÎNCURAJĂRI PENTRU POPORUL DOMNULUI / Isaia 43:1-7Domnul proclamă în capitolele precedente o vreme de grea judecată pentru Israel. Generație după generație poporul Domnului... Citeste mai mult >>
PERDEAUA DESPĂRȚITOARE
PERDEAUA DESPĂRȚITOAREEvangheliile sinoptice ne pun înainte un detaliu din timpul morții Domnului, detaliu care la o lectură obișnuită ar putea trece neobservat. În momentul morții Fiului lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)Când se naște, omul vine în lume cu o natură adamică, numită în Scriptură fire pământească. Atunci când omul se pocăiește cu adevărat Duhul Sfânt aduce o fire... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „...ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10:17b)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEIBiblia este neîndoielnic cartea cea mai tradusă, tipărită, răspândită, citită și respectată. Ce o face să fie așa specială? Valoarea ei este dată de prezența lui Dumnezeu în rânduri... Citeste mai mult >>
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3: 1-10)
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3:1-10) Fiul lui Dumnezeu spunea auditoriului Său: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărtu... Citeste mai mult >>
Cum rezolvi un conflict – Genesa 13:1-13
„... S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram ș păzitorii vitelor lui Lot... ” (Genesa 13:1-13) Trăim într-o lume conflictuală. Există conflicte la nivel internațional, confruntări naționa... Citeste mai mult >>
VERSETE DE AUR: „Veniți la ape...” - Isaia 55:1
„Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!” (Isaia 55:1) Călătorești cu mașina și din loc... Citeste mai mult >>