Despre părinți și copii

„... ce va trebui să păzim cu privire la copil, și ce va fi de făcut?” (Judecători 13:12) Potrivit unor statistici se pare că ziua de 5 octombrie este ziua din an în care se nasc cei mai mulți copii. În Biblie ni se spune că copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu. Atunci când se naște un copil, în general, aduce multă bucurie. Nașterea unui prunc este însă și o mare provocare. Manoah și soția lui, părinții lui Samson, au trecut prin asta. La vestea că vor avea un copil s-au întrebat: ce e de făcut, ce trebuie să păzim cu privire la copil?” Pentru toți cei care au parte de harul de a avea de îngrijit o sarcină și mai apoi de crescut un copil, Cuvântul Domnului are câteva recomandări binecuvântate, recomandări care fac bine însă tuturor. -Mai întâi femeii i se recomandă în timpul sarcinii să nu consume alimente nesănătoase și mai ales alcool. (Judecători 13:13-14) Îndrăznesc să spun ceva mai mult. Este de recomandat, copii să nu fie concepuți în aburul alcoolului. Spun asta deoarece, un calcul simplu arată că data la care au fost concepuți copiii născuți în jurul datei de 5 octombrie coencide cu Anul nou, zi pe care milioane de oameni o sărbătoresc cu mult alcool. -Deasemeni, copiii trebuie închinați lui Dumnezeu. Samson a fost închinat lui Dumnezeu din pântecele mamei lui, la fel s-a întâmplat cu Samuel, la fel s-a întâmplat și cu Ioan Botezătorul. (Judecători 13:5,1Samuel 1:27-28, Luca 1:12-15) Copiii nu trebuie înjurați sau dați celui rău, copiii trebuie dați lui Dumnezeu și binecuvântați în Numele Lui. Cu privire la binecuvântarea copiilor; s-a răspândit în creștinism practia botezului copiilor mici, iar pentru îndreptățirea unei astfel de purtări se aduc tot felul de argumente ne-biblice. Vedem atât în Vechiul cât și în Noul Testament că cei mici sunt aduși la binecuvântare și nu la botez. Botezul nou testamental fiind aplicat oamenilor cu discernământ, care și-au înțeles viața și L-au ales personal pe Hristos. (Numeri 6:22-27; Matei 19:13-15) -Un alt lucru important; copiii trebuie modelați de părinți și nu de altcineva, crescuți în mustrarea și învățătura Domnului. (Efeseni 6:4) Sunt o sumedenie de pasaje în Scriptură care scot în evidență nevoia educării în credință a copiiilor de către părinți: Deuteronom 6:4-9; Proverbele 13:24; 22:6; 29:15. Tot în contextul acesta; copiii, tinerii, trebuie consiliați și încurajați. Exemplul relației dintre bătrânul apostol Pavel și tânărul Timotei este sugestiv. (2Timotei 1:5-6; 2:1-2) -Și în fine, pentru că o mare parte din devenirea copiilor se face nu prin educație ci prin observare și imitare, copiilor trebuie să li se ofere pilde bune. Așa că tu trebuie să fi nu numai un părinte care spune despre Cale, ci și unul care arată Calea prin viața sa. (1Tesaloniceni 2:5-11; 2Tesaloniceni 3:7-9; Tit 2:7) Citatul de mai sus din Ioan Gură de Aur este valabil nu numai pentru profesori, ci și pentru părinți; aș zice mai întâi pentru părinți. - Și mai este ceva! Copiii trebuie aduși pe lume într-un mediu binecuvântat, crescuți în mustrarea și învățătura Domnului, iar la vremea maturității trebuie lăsați. Încă de la început Dumnezeu spune: „... va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevasta sa... ” (Genesa 2:24) Pe măsură ce cresc, copiii trebuie învățați să-și poarte singuri de grijă, iar când vine vremea să părăsească ”cuibul”, nu trebuie împiedicați. Îmi amintesc mereu de vorba unui părinte înțelept care la nunta fiului său a spus: „Băiete, de acum noi vom fi suficient de departe de voi ca să nu vă încurcăm. Dar, vom fi suficient de aproape să vă ajutăm, când o cereți!” Și apoi, comportamentul ales este de dorit tuturora. Dați-mi voie să închei această meditație cu câteva rânduri culese din scrierile lui C. S. Lewis, care comentează fraza biblică „nu întărâtați la mânie pe copiii voștri”, în felul următor: ”De prea multe ori privim de sus pe copii, fără să realizăm că au și ei calitățile lor, ba chiar în unele privințe sunt mai buni ca noi... Am fost cu mult mai mult șocat de manierele rele ale părinților față de copii decât ale copiilor față de părinți. Părinții tratează adesea copii lor cu o lipsă de civilizație care dacă ar fi manifestată la alți tineri din jur, aceștia ar încheia repede orice relație. Părinții sunt dogmatici în problemele pe care nu le înțeleg în timp ce copii le înțeleg. Părinții, în timpul discuțiilor, impun întreruperi obraznice, ridiculizează lucrurile pe care copii le iau în serios și fac comentarii insultătoare față de prietenii lor. Acestea oferă un răspuns clar și limpede la întrebarea, de ce le place copiilor noștri tot timpul să fie plecați? De ce le place mai mult la alții decât la noi acasă?” Apoi Lewis întreabă: „Cine nu ar prefera civilizația în locul barbarismului?”