text Schite de predici

De ce întârzie Împărăția? - 2Petru 3:3-4

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ștefan Zambo

Înainte de toate, să știți că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, și vor zice: „Unde este făgăduința venirii Lui? Că de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” (2Petru 3:3-4)

Unde este făgăduința revenirii lui Hristos? ... De ce întârzie să se arate Împărăția lui Dumnezeu? ... Fiul lui Dumnezeu la plecarea dintre noi a promis că se va reîntoarce în glorie, însoțit de armatele cerești, pentru a instaura Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. La sfârșitul generației apostolilor unii și-au pus întrebări cu privire la revenirea Domnului. De atunci au trecut multe genarații, fiecare din ele așteptând împlinirea făgăduinței Lui, o împlinire care nu a avut loc. Am trecut și de anul 2000, suntem în mileniul trei al erei creștine, și ne întrebăm, sinceri; de ce întârzie Împărăția cerurilor? Iată câteva răspunsuri biblice:

A. Împărăția întârzie pentru că nu a sosit ceasul. După cum a existat un moment precis pentru venirea Fiului lui Dumnezeu în lume, moment anticipat în profețiile lui Daniel, tot așa, neîndoielnic, există un moment bine stabilit și cu privire la re-venirea Domnului. Epistolele pauline cât și Apocalipsa contextualizează timplul revenirii fără să ne precizeze momentul exact. De altfel, Mântuitorul a făcut cât se poate de clar că există o zi și un ceas al revenirii Fiului omului, moment cunoscut doar de Tatăl. (Matei 24:36) Deci; prea târziu? ... Nu există așa ceva la Domnul nostru.

B. Scriptura ne lasă să înțelegem că trebuie o pregătire pentru momentul glorios al revenirii Fiul lui Dumnezeu. „In casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc. Si dupa ce Ma voi duce si va voi pregati un loc, Ma voi intoarce si va voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi.” (Ioan 14:1-3) Mai mult, Apostolul Petru într-una din primele predici rostite după Rusalii spune că Isus Hristos va reveni, va fi trimis, la vremea așezării din nou a tuturor lucrurilor. (Faptele Apostolilor 3:19-21)

C. Pe pământ nu s-a împlinit tot Cuvântul. Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta până se vor împlini toate aceste lucruri.” (Matei 24:34) În celebra Sa predică despre revenirea Fiului omului, Domnul ne dă câteva semne pentru orientare. Poate cel mai clar semn, din cele enumerate, este cel legat de predicarea Evangheliei (Matei 24:14). Astăzi, Cuvântul se predică în toată lumea, dar mai sunt neamuri care nu au nici măcar porțiuni din Evanghelia Domnului Isus.

D. Trebuie deasemeni să intra numărul deplin al neamurilor. (Romani 11:25-26) Sfânta Scriptură ne spune că există un anumit număr de oameni care vor fi mântuiți, care trebuie să intre. Este logic, Acela care nu lasă la întâmplare firele de păr de pe capul nici unui om, să știe de la început ce are să facă cu lumea și cu cerul.

E. Nelegiuirea popoarelor trebuie să atingă vârful. Este o explicație pe care o primesc Avraam și evreii de la Dumnezeu cu privire la Canaan, țara promisă. (Genesa 15:16, Levitic 18:25)... Revenirea Domnului însemnează că Acesta pune mâna pe lopată și Își curăță cu desăvârșire aria (Matei 3:12)... Justiția divină cere, ca și în cazul popoarelor care locuiau în Canaan, că națiunile pământului trebuie să atingă un vârf al păcătoșeniei lor...

F. Nu toți suntem pregătiți. Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduințelor Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, și dorește ca nici unul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” (2Petru 3:9)

Permiteți o ilustrație. Cu ceva ani în urmă plecase în veșnicie, în urma unui accident nefericit, un bărbat tânăr și talentat, care a lăsat în urmă o familie îndurerată și o lucrare frumoasă abia începută. La serviciul de înmormântare a fost mare durere, multe lacrimi. Cineva din mulțime, la un momendat, în timpul unei rugăciuni, a strigat: „Doamne, de ce nu mai luat pe mine?” Altcineva din partea opusă, ca un răspuns, a exclamat: „Pentru că nu ai fost pregătit!” Nu știu, a fost o ironie sau o revelație! Mă întreb însă, având în vedere că distanța dintre noi și veșnicie este atât de mică, suntem pregătiți! Aparenta întârziere a Împărăției ar trebuie să o privim ca o oportunitate de a ne împăca cu Dumnezeu.

Mulți oameni, din varii motive, exclamă: „De-ar veni ziua Domnului!” Mulți însă nu realizăm ce înseamnă Ziua Domnului și de aceia suntem ușuratici în vorbire. Revenirea Domnului, fie că va fi astăzi sau mâine, fie că va fi într-un fel sau altul, înseamnă judecată, chiar și pentru cei credincioși. De aceea strigă Domnul la poporul său prin profetul Amos: „... și fiincă îți voi face astfel, pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău, ... ” (Amos 5:12,18)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14
DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14 Te naști, crești, te maturizezi, vine vremea iubirii, te căsătorești, și foarte curând te trezești cu un copil în brațe, întrebându-te ca și... Citeste mai mult >>
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)Biblia ne prezită tot felul de personaje, unele pozitive altele negative. Dacă ne apropiem de Scriptură cu un duh învățabil vom reuși să luăm îndreptare pentru suflete... Citeste mai mult >>
Voi sunteți sarea
Textul de referință este în Matei 5.13Voi sunteți sarea pǎmântului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va cǎpǎta iarǎşi puterea de a sǎra? Atunci nu mai este bunǎ la nimic decât să fie lepǎ... Citeste mai mult >>
„MARTORII MEI” (Isaia 43)
„MARTORII MEI” (Isaia 43)I. ÎNCURAJĂRI PENTRU POPORUL DOMNULUI / Isaia 43:1-7Domnul proclamă în capitolele precedente o vreme de grea judecată pentru Israel. Generație după generație poporul Domnului... Citeste mai mult >>
PERDEAUA DESPĂRȚITOARE
PERDEAUA DESPĂRȚITOAREEvangheliile sinoptice ne pun înainte un detaliu din timpul morții Domnului, detaliu care la o lectură obișnuită ar putea trece neobservat. În momentul morții Fiului lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)Când se naște, omul vine în lume cu o natură adamică, numită în Scriptură fire pământească. Atunci când omul se pocăiește cu adevărat Duhul Sfânt aduce o fire... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „...ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10:17b)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEIBiblia este neîndoielnic cartea cea mai tradusă, tipărită, răspândită, citită și respectată. Ce o face să fie așa specială? Valoarea ei este dată de prezența lui Dumnezeu în rânduri... Citeste mai mult >>
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3: 1-10)
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3:1-10) Fiul lui Dumnezeu spunea auditoriului Său: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărtu... Citeste mai mult >>
Cum rezolvi un conflict – Genesa 13:1-13
„... S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram ș păzitorii vitelor lui Lot... ” (Genesa 13:1-13) Trăim într-o lume conflictuală. Există conflicte la nivel internațional, confruntări naționa... Citeste mai mult >>
VERSETE DE AUR: „Veniți la ape...” - Isaia 55:1
„Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!” (Isaia 55:1) Călătorești cu mașina și din loc... Citeste mai mult >>