text Schite de predici

Credincioșia, Roada Duhului

Categorie: schite de predici

 

 

Foarte puțini dintre creștinii de azi se gândesc la credincioșia lui Hristos și la faptul că este roada Duhului. O roadă care este poate cea mai neglijată astăzi, dar foarte importantă în planul de mântuire al lui Dumnezeu.

Cuvântul Scripturii ne spune la Galateni capitolul 5, versetul 22:  ”Roada Duhului, dimpotrivă, este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei.” Amin.

Roada muncii Duhului Sfânt cu omul este credincioșia. Nu ne naștem cu ea, n-o avem, de aceea trebuie s-o învățăm de la Domnul Isus și să trăim cu credincioșie cum a trăit El.

Credincioșia înseamnă a fi loial, fidel unei persoane, devotat. Cel credincios nu-și calcă angajamentul făcut.

Ascultă acest mesaj care te va aduce mai aproape de adevărul lui Dumnezeu cu privire la credincioșie. Credincioșia este esențială în planul de mântuire, dar care care nesocotită de cel mai mulți dintre noi.

Neprihănirea va fi brâul coapselor Sale, şi credincioşia brâul mijlocului Său. (Isaia 11:5)

 

 

sursa: https://cuvantcurat.ro

Cele mai recente resurse creștine scrise

Biblia gentuță pentru cei mici
Categorie: Recenzii carti crestine Biblia Gentuță pentru cei miciAutor: Michael BerghofIlustrator: Gill GuileGen: Carte-creștină ilustrată pentru copii (0‑3 ani)Despre carteBiblia Gentuță pentru...
Citeste mai mult >>
Prima Biblie
Categorie: Recenzii carti crestine Prima Biblie Gen: Carte interactivă creștină pentru copii (0–3 ani)Despre cartePrima Biblie, publicată de Copenhagen Publishing, este concepută special pen...
Citeste mai mult >>
Biblia și rugăciuni pentru cei mici - Set cadou cu 3 cărți
Categorie: Recenzii carti crestine Biblia și rugăciuni pentru cei mici – Set cadou cu 3 cărțiAutoare: Sally Ann WrightGen: Carte ilustrată creștină pentru copii / Set cadouDespre setSetul Biblia...
Citeste mai mult >>
Biblia copilașilor - Biblia pentru copii
Categorie: Recenzii carti crestine Biblia Copilașilor – Biblia pentru copiiAutoare: Sally Anne WrightGen: Carte ilustrată biblică pentru copii – Introducere scripturală Despre carteBiblia Co...
Citeste mai mult >>
Dragoste sacra - Intalnirea cu Dumnezeul care te cauta dincolo de formalism
Categorie: Recenzii carti crestine Dragoste sacră – Întâlnirea cu Dumnezeul care te caută dincolo de formalismAutor: Brent Curtis și John EldredgeGen: Nonficțiune creștină / Spiritualitate și rel...
Citeste mai mult >>
Demascarea Diavolului - Nu te lasa mintit
Categorie: Recenzii carti crestine Recenzie: Demascarea Diavolului – Nu te lăsa mințitAutor: Angelo LingurarGen: Carte de apologetică creștină / Luptă spiritualăDespre carteDemascarea Diavolului...
Citeste mai mult >>
Visătorul - Seria Moștenirea Râului Străvechi - vol. 1
Categorie: Recenzii carti crestine Recenzie: Visătorul (Dreamers) – Seria Moștenirea Râului Străvechi, vol. 1Autoare: Angela Elwell HuntGen: Ficțiune istorică biblică / Roman creștinÎn Visatorul...
Citeste mai mult >>
Marea Biblie a celor mici - 60 de povestiri - Valori si virtuti din Biblie
Categorie: Recenzii carti crestine Recenzie: Marea Biblie a celor mici – 60 de povestiri. Valori și virtuți din BiblieAutoare: Agnes de BezenacPublicată de: Editura Maranatha, 2025Gen: Carte ilus...
Citeste mai mult >>
Înțelegerea scopului și puterii rugăciunii (Understanding the Purpose and the Power of Prayer)- editie extinsa cu ghid de studiu
Categorie: Recenzii carti crestine Recenzie: Înțelegerea scopului și puterii rugăciunii (Understanding the Purpose and the Power of Prayer)Autor: Dr. Myles MunroeGen: Nonficțiune creștină / Dezvo...
Citeste mai mult >>
Din toată inima (With All Her Heart) – Seria Chemarea Amish, vol. 3- roman crestin
Categorie: Recenzii carti crestine Din toată inima (With All Her Heart) – Seria Chemarea Amish, vol. 3Autoare: Kelly IrvinGen: Roman creștin / Ficțiune Amish Dacă apreciezi cărți creștine ca...
Citeste mai mult >>

Donez prin banca