CEI 7 STÂLPI AI ÎNȚELEPCIUNII (Proverbele 9:1-6)

CEI 7 STÂLPI AI ÎNȚELEPCIUNII (Proverbele 9:1-6)

În proverbele lui Solomon, autorul, folosind antiteza, comparația și metafora, îndeamnă la însușirea înțelepciunii și abandonarea prostiei și nebuniei. La începutul capitolului 9 Solomon ne spune că: „Înțelepciunea și-a zidit casă, și-a tăiat cei șapte stâlpi”.

Pornind de la afirmația de mai sus mulți cercetători s-au trudit să identifice în Scriptură cei șapte stâlpi ai înțelepciunii.

I.

Unii au găsit un corespondent în descrierea pe care o face Isaia 11, cu 2, Odraslei care va ieși din tulpina lui Isai. Totuși, în descrierea profetului sunt enumerate doar 6 trăsături de caracter al Vlăstatului.

Cu toate acestea noi știm că în Domnul Isus sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. (Coloseni 2:3) Știm deasemeni că El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințenie și răscumpărare”. (1Corinteni 1:30)

Întorcândune la cuvintele lui Solomon, în capitolul 8 din Proverbele sale vorbește despre Obârșia înțelepciunii. De la versetul 22 se crede îndeopște că Domnul Isus vorbește, El fiind înțelepciunea persononificată aici.

II.

Alți comentatori ai Scripturii găsesc un corespondent la afirmațiile lui Solomon în Epistola lui Iacov unde omul lui Dumnezeu vorbește despre Înțelepciunea care vine de sus. (Iacov 3:17)

Cele 8 trăsături ale înțelepciunii care se coboară din cer revelează caracterul pașnic și nonviolent al lui Dumnezeu, contrastând puternic cu înțelepciunea pământească, firească, drăcească, caracterizată de pizmă, ceartă și tulburare. (Iacov 3:12-18)

W. McDonald într-un comentariu la Epistola lui Iacov face o descriere, cred eu reușită, a Omului cu adevărat înțelept, ascultați-l:

„Omul cu adevărat înțelept este cu adevărat smerit. El îi stimează pe alții, considerându-i mai buni decât el. El nu-și dă aere, ci se străduiește să-i facă pe oameni să se simtă în largul lor, de îndată ce ia contact cu ei. Comportarea lui nu este ca aceea a lumii înconjurătoare, căci este din altă lume. El nu trăiește pentru trup, ci pentru duh. Prin cuvintele și faptele sale, el te face să te gândești la Domnul Isus. Viața lui este curată. El însuși este curat din punct de vedere moral și spiritual. Apoi este pașnic. Va suporta insulta și acuzațiile false, refuzând să se răzbune sau chiar să se justifice. Este blând, manierat și are o inimă tandră. Te poți înțelege cu el, poți să-l convingi, pentru că este dispus să privească lucrurile din punctul tău de vedere. Nu este vindictiv, ci întotdeauna gata să-i ierte pe cei care i-au greșit. Nu numai atât, dar și-a făcut obicei din a se purta cu omenie față de alții, în special cu cei care nu merită. Și apoi se poartă la fel cu toți, nu practică favoritismul. Cei bogați merită același tratament ca și săracii. Celor mari nu li se acordă tratament preferențial în detrimentul oamenilor de rând. În fine el nu este ipocrit. Nu spune una și face alta. Sau ceea ce spune aceea și gândește. Nu-l vei auzi niciodată lingușindu-i pe alții. Rostește adevărul și niciodată nu se ascunde după o mască”.

III.

Solomon amintește de 7 stâlpi ai înțelepciunii, fără însă ai enumera. Dacă vei citi însă cu atenție cele 31 de capitole ale cărții sale de proverbe vei observa că anumite teme se repetă mereu, identificând întrucâtva îndirect stâlpii înțelepciunii divine, știința sfinților. Să căutăm:

1) FRICA DE DOMNUL

„Frica Domnului este începutul științei;” (1:7^a) /// „Începutul înțelepciunii este frica de Domnul;” (9:10^a) /// „Frica de Domnul este școala înțelepciunii,” (15:33^a)

-De ce să te pocăiești? De ce să nu păcătuiești? De ce să nu părăsești calea? De ce? ... -Pentru că mă tem de Dumnezeu? Au fost atâția, istoria este plină, care s-au pus cu Dumnezeu și vai...

„... frica de Domnul, iată comoara Sionului”. (Isaia 33:6b) /// „Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înțelepciune și de pricepere, duh de sfat si de tărie, duh de cunoștință și de frica de Domnul”. (Isaia 11:2) „Plăcerea Lui va fi frica de Domnul; nu va judeca după înfățișare, nici nu va hotărâ după cele auzite,” (Isaia 11:3)

2) ADEVĂRUL

„Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă”. – (Prov. 12:19) /// „Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înșelător spune minciuni.” – (Prov. 14:25) /// „Cumpără adevărul și nu-l vinde, înțelepciunea, învățătura și priceperea.” (Prov. 23:23)

Întreaga lucrare a lui Dumnezeu se bazează pe adevăr. Nota caracteristică a lucrării celui rău este minciuna. Cînd rostim adevărul, când spunem adevărul tot universul Creatorului este de partea noastră. Când spunem o minciună sau o jumătate de adevăr, am dat mâna cu înșelătorul.

Regele David se roagă zicând: „Arată-mi, Doamne, căile Tale și învață-mă cărările Tale. Povățuiește-mă în adevărul Tău și învață-mă; căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele, Tu ești totdeauna nădejdea mea!” (Ps. 25:4-5)

3) DREPTATEA

„Mai bine puțin, cu dreptate, decât mari venituri, cu strâmbătate”. – (Prov. 16:8) /// „A face dreptate și judecată, este mai plăcut Domnului decât jertfele”. (Prov. 21:3) /// „Un împărat întărește țara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimicește”. – (Prov. 29:4)

Cine cunoaște istoria biblică știe că, în afară de idolatrie, nimic nu l-a supărat pe Dumnezeu mai mult ca și nedreptatea. Mărturiile neadevărate, cântarul mincinos, judecățile părtinitoare, se întind ca și o plagă pe pământ în toată vremea silindu-L pe Cel care veghează din ceruri să i-a atitudine.

„Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul”. (Ieremia 9:24)

4) MILA (GENEROZITATEA)

„Omul milostiv își face bine sufletului său, dar omul fără milă își tulbură însăși carnea lui”. – (Prov. 11:17) /// „Cine asuprește pe sărac, batjocorește pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit, cinstește pe Ziditorul său”. – (Prov. 14:31) /// „Cine are milă de sărac, împrumută pe Domnul, și El îi va răsplăti binefacerea”. – (Prov. 19:17)

Mila este definită, în general, ca un sentiment de compasiune, îndurare sau înțelegere profundă față de suferința, nenorocirea sau slăbiciunea cuiva. Aceasta implică o participare afectivă la durerea altuia și dorința de a-i ușura situația. Aceasta face Dumnezeu în fiecare zi cu întreaga creație și ne cheamă și pe noi copiii Săi să luăm parte la generozitatea Sa.

Prorocul Iona a trebuit să treacă printr-o experiență dramatică ca să învețe, el, și odată cu el și noi, că Dumnezeu este un Dumnezeu milostiv. (Iona 4:10-11)

5) SMERENIA

„Când vine mândria, vine și rușinea, dar înțelepciunea este cu cei smeriți”. (Prov. 11:2) /// „Mai bine să fii într-o stare smerită și să ai o slugă, decât să faci pe fudulul și să n-ai ce mânca”. – (Prov. 12:9) /// „Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste”. – (Prov. 29:23)

Mândria este păcatul păcatelor, păcatul cel mare din care dau lăstari toate celelalte păcate. În contrast, smerenia este virtutea virtuților, virtutea care deschide mai întâi ușa Împărăției lui Dumnezeu. (Matei 5:3)

„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6:8)

6) HĂRNICIA

„Cine lucrează cu o mână leneșă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogățește”. (Prov. 10:4) /// „Mâna celor harnici va stăpâni, dar mâna leneșă va plăti bir”. – (Prov. 12:24) /// „Leneșul dorește mult, și totuși, n-are nimic, dar cei harnici se satură”. – (Prov. 13:4)

Ai putea spune la prima vedere că tema lene/hărnicie nu este o temă foarte importantă, dar nu. O secțiune majoră din Proverbele lui Solomon este dedicată combaterii lenei și promovării hărniciei. Dacă unii oameni stau bine, cel mai probabil cauza stă în faptul că sunt oameni harnici și implicați. Dacă alți oameni arată rău, cel mai probabil cauza este lenea și nepăsarea. Și, la fel stau lucrurile și cu națiunile lumii.

Biblia Îl revelează pe Dumnezeu ca o Persoană care nu obosește și nu ostenește, și ne cere și nouă să facem la fel. Evanghelia îi condamnă pe cretani numindu-i pântece leneșe, îndemnându-i pe creștini să fie cei dintâi în fapte bune. ( Isaia 40:28; Tit 1:12,3:14)

7) NEPRIHĂNIREA (SFINȚENIA)

„Neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor”. – (Prov. 14:34) /// „Mai mult prețuiește săracul care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate și nebun”. – (Prov. 19:1) /// „Cine umblă în neprihănire găsește mântuirea, dar cine umblă pe două căi strâmbe cade într-o groapă”. – (Prov. 28:18)

Faptul că a lăsat la urmă neprihănirea (sfințenia, curăția morală) nu înseamnă nicidecum că este cea din urmă în importanță, dimpotrivă. Chiar și fără o instruire religioasă, fiecare din noi înțelegem în cugetele noastre că imoralitatea și viața cu Dumnezeu nu sunt compatibile.

Biblia spune: „Urmăriți pacea cu toții și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu”, și, „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” (Evrei 12:14; Matei 5:9)

Stâlpii înțelepciunii după cuvintele Înțeleptului sunt: frica de Domnul, adevărul, dreptatea, mila, smerenia, hărnicia și neprihănirea. În acestea 7 credem stă știința sfinților.