text Schite de predici

Biserica – 1Petru 2:5, 9-10

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Ștefan Zambo

Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos... ” (1Pet. 2:5,9 - 10)

A. În revelația Vechiului Testament Biserica a fost o taină. Primul care a introdus noțiunea de Biserică a fost Fiul lui Dumnezeu. (Matei 16:18; 18:17) Scrierile inspirate ale Noului Testament ne descoperă cine și ce este Biserica. Așa înțelegem că:

-Biserica este Trupul lui Hristos (1Corinteni 12:27; Efeseni 1:22-23)

-Casa lui Dumnezeu (1Timotei 3:15,1 Corinteni 3:16)

-Biserica este poporul (națiunea) lui Dumnezeu, un organism spiritual condus din cer, un loc în care sunt adunați cei credincioși, indiferent de timpul, locul, sau cultura din care fac parte

-Biserica este marea iubire a Domnului Isus pentru care și-a dat viața, un instrument prin care Dumnezeu se descoperă pe Sine. (Efeseni 5:25,3:10)

Poate cea mai bogată și completă descriere a Bisericii o avem în 1 Petru, pasajul biblic de la început (... ).

B. Dar, poate va întreba cineva; cum ajungi să faci parte din biserica lui Dumnezeu? Răspunsul este unul simplu; prin naștere spirituală. După cum prin naștere fizică devi cetățean al unei națiuni pământești, tot prin naștere, dar de data aceasta spirituală, devi parte a națiunii lui Dumnezeu, care este una spirituală. Domnul Isus a făcut clar acest lucru atunci când a spus lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3) Prin nașterea din nou realizată de Duhul Sfânt prin Cuvântul Domnului omul este adăugat Bisericii lui Hristos, Bisericii universale și locale.

C. Atunci când rostești cuvântul Biserică oamenii se gândesc instinctiv la o clădire. Scriptura însă înțelege prin Biserică o comunitate umană. Viața în comunitatea Bisericii locale are anumite particularități, nemaiîntâlnite altundeva.

-Pentru cultivarea relației cu Dumnezeu ne-au fost puse la dispoziție Biblia și rugăciunea.

-Pentru desăvârșire, Domnul a dat apostoli, prooroci, evangheliști, pastori, învățători și diaconi. (Efeseni 4:11, Fp. 6)

-În vederea zidirii Bisericii, i-au fost puse la dispoziție o sumă de daruri, numite daruri duhovnicești. (1Corinteni 12,14) O biserică matură ține cont de potențialul uman și spiritual pe care-l are, căci o Biserică este zidită prin ceea ce dă fiecare mădular și încheietură în parte.

Timpul de părtășie în adunările locale, deși diferite de la o aderesă la alta, au obligatoriu în comun închinarea în duh și adevăr, predicarea Evangheliei Domnului Isus și administrarea actelor de cult inspirate de învățătura Domnului. (Ioan 4:24, Romani 1:15)

D. Dați-mi voie să spun și că, este un imens privilegiu să faci parte din Biserica lui Dumnezeu. (1Pet. 2:5,9 - 10) Mi-aduc aminte, Dostoievski într-una din operele sale spunea, spre disperarea naționaliștilor, poporul rus este un popor de mâna a doua. Îndrăznesc să spun că orice cetățenie pământească este de mâna a doua. Însă, cei care sunt parte din poporul Domnului, au cetățenie de primă clasă. Salvă Domnului!

Peste tot în învățătura Noului Testament apare clar că Biserică este a lui Dumnezeu, că El o iubește, că Domnul o îngrijește și în final o proslăvește.

Nu-i loc mai sfânt decât acela, unde-i Hristos şi-unde-s ai Săi
Acolo-i Duhul Sfânt puterea, acolo-i dragostea văpăi.
Cuvântul Sfânt acolo-i soare, credinţa-i umblet fericit,
Iar părtăşia simţitoare, i-avântul cel mai strălucit.

Nu-s stări mai sfinte ca acelea, de pe Taborul luminos,
Când e Hristos în toţi ce cântă, când toți ce cântă-s în Hristos
Când de Hristos e plin Cuvântul, şi-n rugăciune-i plin de El.
Atunci, afară şi-nlăuntru, Hristos străluce-n orice fel.

Nu-i ceas mai sfânt decât acela, în care-s fraţii adunaţi.
Şi inimi lângă inimi una, în duh se roagă-ngenuncheaţi.
Când rugăciunea lor se-nalţă, scăldată-n lacrimi prin Hristos,
Îngerii-s fraţi, iar fraţii-s îngeri. Pământu-i sus, iar cerul jos

Nu-i har mai sfânt decât acela, să fii cu Domnul şi ai Săi,
În rugăciune şi-n cântare, şi-n lacrimi lângă fraţii tăi.
Oriunde-s ei, fă tot şi du-te. Oricâți sunt ei, fă tot şi stai.
Oricum sunt ei, fă tot şi-i caută. Căci unde-s ei, e-un colţ de rai. (Traian Dorz)

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14
DESPRE NAȘTEREA ȘI CREȘTEREA COPIILOR / Judecători 13:11-14 Te naști, crești, te maturizezi, vine vremea iubirii, te căsătorești, și foarte curând te trezești cu un copil în brațe, întrebându-te ca și... Citeste mai mult >>
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)
IUDA ISCARIOTEANU (Matei 27:1-10)Biblia ne prezită tot felul de personaje, unele pozitive altele negative. Dacă ne apropiem de Scriptură cu un duh învățabil vom reuși să luăm îndreptare pentru suflete... Citeste mai mult >>
Voi sunteți sarea
Textul de referință este în Matei 5.13Voi sunteți sarea pǎmântului. Dar dacă sarea işi pierde gustul, prin ce işi va cǎpǎta iarǎşi puterea de a sǎra? Atunci nu mai este bunǎ la nimic decât să fie lepǎ... Citeste mai mult >>
„MARTORII MEI” (Isaia 43)
„MARTORII MEI” (Isaia 43)I. ÎNCURAJĂRI PENTRU POPORUL DOMNULUI / Isaia 43:1-7Domnul proclamă în capitolele precedente o vreme de grea judecată pentru Israel. Generație după generație poporul Domnului... Citeste mai mult >>
PERDEAUA DESPĂRȚITOARE
PERDEAUA DESPĂRȚITOAREEvangheliile sinoptice ne pun înainte un detaliu din timpul morții Domnului, detaliu care la o lectură obișnuită ar putea trece neobservat. În momentul morții Fiului lui Dumnezeu... Citeste mai mult >>
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)
DUPĂ CHIPUL LUI CRISTOS (Coloseni 3:1-17)Când se naște, omul vine în lume cu o natură adamică, numită în Scriptură fire pământească. Atunci când omul se pocăiește cu adevărat Duhul Sfânt aduce o fire... Citeste mai mult >>
ÎNTREBĂRILE BIBLIEI: „...ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10:17b)
ÎNTREBĂRILE BIBLIEIBiblia este neîndoielnic cartea cea mai tradusă, tipărită, răspândită, citită și respectată. Ce o face să fie așa specială? Valoarea ei este dată de prezența lui Dumnezeu în rânduri... Citeste mai mult >>
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3: 1-10)
PATIMILE DOMNULUI ISUS ÎN PROFEȚIA LU ZAHARIA (Zaharia 3:1-10) Fiul lui Dumnezeu spunea auditoriului Său: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viață veșnică, dar tocmai ele mărtu... Citeste mai mult >>
Cum rezolvi un conflict – Genesa 13:1-13
„... S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram ș păzitorii vitelor lui Lot... ” (Genesa 13:1-13) Trăim într-o lume conflictuală. Există conflicte la nivel internațional, confruntări naționa... Citeste mai mult >>
VERSETE DE AUR: „Veniți la ape...” - Isaia 55:1
„Voi toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate, veniți și cumpărați vin și lapte fără bani și fără plată!” (Isaia 55:1) Călătorești cu mașina și din loc... Citeste mai mult >>