Aspiraţia după fericire

Mat. 5:1-12 

Introducere 

- Importanţa fericirii pentru oameni: motivaţie principală pentru educaţie, migraţie, opţiuni electorale etc. 

- Importanţa fericirii în NT: prima temă majoră a celei mai importante cuvântări a Domnului Isus (predica de pe munte) 

I. Cui îi este adresat acest mesaj? 

a. Tuturor („mulţimilor”), dar în special acelora din al căror vocabular a dispărut cuvântul „fericire” 

   i. O mare parte din mulţimile care îl urmau pe Domnul Isus (Mat. 4:23-25) 

   ii. Mulţi oameni din vremea noastră 

b. Atât mulţimilor (cei care nu aveau o relaţie cu el) cât şi ucenicilor (5.1b) 

II. Despre ce fericire vorbeşte Domnul Isus? 

a. O fericire radical diferită de fericirea lumii 

   i. Cei numiţi „fericiţi” de El sunt cei consideraţi nefericiţi în orice cultură şi în orice vreme (cei săraci, cei ce plâng etc.) 

b. O fericire care nu depinde de împrejurări 

   i. Fericirea lumii este o fericire superficială şi fragilă pentru că depinde de circumstanţe (sănătate, venit, poziţie socială etc.) 

   ii. Fericirea pe care o oferă Hristos nu se bazează pe circumstanţe ci pe El 

      1. Pe autosuficienţa Sa („Eu sunt cel ce sunt”): experienţa evreilor în pustie 

      2. Pe neschimbabilitatea Sa („Isus Hristos este acelaşi…”) 

      3. Dumnezeu ca izvor al fericirii: fântâna săpată pe timp de secetă „El n-a promis doar cerul senin” 

c. O fericire „inaugurată” pe pământ dar împlinită în cer 

   i. Greşeala excluderii fericirii pentru credincioşi în lumea de acum 

   ii. Greşeala reducerii ei la lumea de acum 

d. O fericire de care se bucură adesea cei cu şanse minime la fericire: cei „săraci în duh”, adică cei care îşi recunosc insuficienţa lor (morală, financiară, medicală, socială etc.). 

   i. Lucrarea Domnului Isus confirmă acest lucru: intră în împărăţie, păcătoşii, săracii, bolnavii, străinii şi rămân afară învăţătorii Legii, fariseii, iudeii „pur sânge” etc. 

   ii. Istoria bisericii confirmă acelaşi lucru: intră în împărăţie cei cu mâinile goale (care nu consideră că se pot baza pe nici un merit propriu) 

III. Cum se obţine această fericire? 

a. Prin credinţă 

   i. Să crezi că e mai bine să îţi bazezi fericirea pe lumea Hristos decât pe circumstanţe 

   ii. Să fii gata pentru o decizie radicală: să laşi totul şi să îl urmezi pe Hristos (ca ucenicii) 

b. Prin ucenicie (în fiecare zi) 

   i. Când stai în faţa unui venit necuvenit, să alegi să te încrezi în Dumnezeu, chiar dacă rămâi mai sărac 

   ii. Când stai în faţa unor plăceri sau satisfacţii nepotrivite să alegi să refuzi plăcerile de o clipă ale păcatului (chiar dacă trebuie să fii printre cei ce plâng) 

   iii. Când alţii sunt „asertivi” să alegi să fii blând 

   iv. Când alţii sunt indiferenţi tu să fii milostiv (ca samariteanul) 

   v. Când alţii sunt „descurcăreţi”, tu să fii cu inima curată 

   vi. Când alţii sunt conflictuali, tu să fii făcător de pace 

   vii. Când alţii luptă după putere, tu să accepţi prigoana şi calomnia (pe nedrept) 

Încheiere „Fericirea începe în spirit”