text Profetii biblice

"Posibile conexiuni între Începutul Pedepsei(Mâniei) lui Dumnezeu (pecetea a 7 a din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 8:1-6) și Pedeapsa profețită de Sfânta Fecioară la Garabandal"

Categoria: Profetii biblice

 

APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN TEOLOGUL 8:1-6 (PECETEA A 7 A)-ÎNCEPUTUL PEDEPSEI(MÂNIEI) LUI DUMNEZEU

1.   ‘’Și când Mielul a deschis pecetea a șaptea, s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas.

2.    Și am văzut pe cei șapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu și li s-a dat lor șapte trâmbițe.

3.    Și a venit un alt înger și a stat la altar, având cădelniță de aur, și i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului.

4.    Și fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinților.

5.    Și îngerul a luat cădelnița și a umplut-o din focul altarului și a aruncat pe pământ; și s-au pornit tunete și glasuri și fulgere și cutremur.

6.    Iar cei șapte îngeri, care aveau cele șapte trâmbițe, s-au gătit ca să trâmbițeze.”

      PEDEAPSA PROFEȚITĂ DE SFÂNTA FECIOARĂ LA GARABANDAL

      ‘’ În cea de-a doua ‘’noapte a țipetelor’’, pe 20 iunie 1962, cele patru vizionare(Conchita a fost și ea prezentă în această noapte) au plecat spre locul viziunii la ora 22.30. Văzuseră deja Îngerul care le spusese că oamenii trebuie să stea la distanță la fel ca și în prima noapte și că niciunul nu trebuie să treacă dincolo de ultima casă din sat.

       Această profeție depinde de cum anume va lua omenirea în seamă mesajele Sfintei Fecioare.

       Viziunea acestei ‘’Pedepse Condiționate’’ a adus teroare și lacrimi copiilor.   

       Dacă se va produce, va fi mai teribilă decât orice ne-am putea închipui deoarece va fi rezultatul direct al intervenției lui Dumnezeu. Nu va avea nicio legatură cu războaiele, revoluțiile sau cu duritatea inimii umane.

       Conchita a spus:

      ‘’Dacă pedeapsa vine și eu cred că va veni, se va întâmpla după Miracolul promis.’’

       Ulterior, Conchita a descris Pedeapsa:

      ‘’ Fecioara Maria ne-a făcut să vedem cum va veni Marea Pedepsă și cum va veni direct de la Dumnezeu. Într-un anume moment, niciun singur motor sau mașină nu vor mai funcționa. Va veni un teribil val de căldură și oamenii vor suferi o sete arzătoare. Se vor uita cu disperare după apă dar aceasta se va epora din cauza căldurii intense. Odată cu aceasta, oamenii se vor simți cuprinși de disperare și vor încerca să se omoare unii pe alții dar în acele momente îi vor lăsa puterile și vor cădea la pământ. Dumnezeu îi va face să vadă că El este Cel care permite toate acestea. În cele din urmă am văzut o mulțime de oameni învăluiți în flăcări care se aruncau cu disperare în mări și lacuri dar la intrarea în apă, departe de a stinge flăcările, apa fierbea și parcă ajuta flăcările să se întețească. Am rugat-o pe Sfânta Fecioară să ia toți copiii la ea dar ea mi-a spus că atunci când se vor întampla aceste lucruri, ei vor fi adulti. ‘’

       Dacă nu dăm atenție mesajelor, Pedeapsa anunțată de Sfânta Fecioară va veni peste întreaga lume, după Miracol. În timpul uneia dintre viziuni, fetele au fost auzite rugându-se pentru copiii inocenți și plângând în același timp. Din ziua în care au aflat despre Pedeapsă, ele au manifestat un profund spirit de sacrificiu. Se rugau foarte mult pentru păcătoși și pentru preoți. Spuneau adesea că dacă preoții nu sunt ceea ce ar trebui să fie, multe suflete se vor pierde.

       Conchita a scris:  

       ‘’Nu pot să dezvălui ce fel de pedeapsă este, cu excepția faptului că este rezultatul intervenției directe a lui Dumnezeu, ceea ce o face mai teribilă și  mai înfricoșătoare decât orice ne-am putea imagina. Va fi mai putin dureros pentru bebelușii inocenți să moară de o moarte naturală decât dacă ar muri ca urmare a Pedepsei. Toți catolicii ar trebui să meargă la spovedanie înainte de Pedeapsă și ar trebui să se căiască pentru păcatele lor. Când am văzut Pedeapsa, am simțit o mare spaimă chiar dacă în același timp o vedeam pe Mama noastră binecuvântată. Pedeapsa, dacă vine, va fi după Miracol.’’

       Când Sfânta Fecioară le-a vorbit fetelor despre Pedeapsă, fața ei afișa o privire de o profundă tristețe. Fetele au dezvăluit:

‘’Nu am văzut-o niciodată cu o privire așa de serioasă. Când a rostit cuvintele ‘’Paharul s-a umplut deja’’, a vorbit cu o voce foarte joasă.’’

 

    Cele două profeții aduc în discutie elemente care descriu același eveniment, prezentat din două perspective diferite, și anume Începutul Mâniei sau Pedepsei lui Dumnezeu asupra oamenilor. Profeția biblică din Apocalipsa 8:1-6 surprinde evenimentele desfășurate în Cer la momentul de începere a Pedepsei lui Dumnezeu iar profeția laică de la Garabandal zugrăvește tabloul de pe pământ din același moment.

     Primul element comun este certitudinea că evenimentele descrise, care sunt în fapt unul și același, au ca unic autor pe Dumnezeu. Începutul Pedepsei descris în Apocalipsa 8:1-6, la trambița a 7 a se desfășoară după un plan minuțios stabilit de Dumnezeu și desfășurat pe parcursul celor trei serii de câte șapte peceți, trâmbițe și potire. Pedeapsa profețita la Garabandal este un eveniment despre care principala vizionară, Conchita, a declarat:

     ‘’Nu pot să dezvălui ce fel de pedeapsă este , cu excepția faptului că este rezultatul intervenției directe a lui Dumnezeu, ceea ce o face mai teribilă si mai  înfricoșătoare decât orice ne-am putea imagina.’’; ‘’Fecioara Maria ne-a făcut să vedem cum va veni Marea Pedeapsă și cum va veni direct de la Dumnezeu.’’

      Dacă până la momentul de timp corespunzător Pecetei a șaptea din Apocalipsă, respectiv  Pedepsei profețite la Garabandal, toate tulburările de pe pământ sunt consecințele acțiunilor ‘’stăpânitorului acestei lumi”(Sfânta Evanghelie după Ioan 14:30), ale celui căruia ”și s-a dat lui cunună și a pornit ca un biruitor ca să biruiască’’(Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 6:2), ale cornului mic din Daniel, ale antihristului , după acest moment, Domnul Dumnezeu este Cel care începe să pedepsească.

      Al doilea element comun celor două descrieri este atmosfera de liniște prevestitoare de rău. În momentul ruperii celei de-a șaptea peceti, ‘’s-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas”. Este neobișnuit și unic în Apocalipsă și în Cer acest moment de liniște totală deoarece nu mai apare niciodata în această Carte. Cu excepția acestui moment, în Cer nu este niciodată liniște. Mereu se aud cântări, laude, glasuri de sfinți, îngeri și făpturi vii, trâmbițe, glasurile gloatei, ale martirilor, ale tunetelor și desigur, glasul lui Dumnezeu. În momentul declanșării Pedepsei profețite de Sfânta Fecioară la  Garabandal, se va întâmpla că: ‘’Într-un anume moment, niciun  singur motor sau mașină nu vor mai functiona.’’  Care va fi rezultatul încetării funcționării oricărui motor sau mașină? Pe pământ se va așterne tăcerea.

     Al treilea element comun este modalitatea efectivă prin care se execută Pedeapsa, în cazul de față fiind vorba de o distrugere prin foc. Dacă Dumnezeu a pedepsit o dată Pământul prin intermediul Potopului, acum este rândul focului să fie folosit pentru pedepsirea oamenilor. Apocalipsa 8:5 ne spune: ‘’Și îngerul a luat cădelnița și a umplut-o din focul altarului și a aruncat pe pământ. Și s-au pornit tunete și glasuri și fulgere și cutremur.’’ Consecințele aruncării focului pe pămant sunt descrise de Conchita,  principala vizionară de la Garabandal, atunci când vorbește despre Pedeapsă: ‘’Va veni un teribil val de căldură și oamenii vor suferi o sete arzătoare. Se vor uita cu disperare după apa dar aceasta se va evapora din cauza căldurii intense. Odată cu aceasta oamenii se vor simți cuprinși de disperare și vor încerca să se omoare unii pe alții dar în acele momente îi vor lăsa puterile și vor cădea la pământ. Dumnezeu îi va face să vadă că El este Cel care permite toate acestea. În cele din urmă am văzut o mulțime de oameni învăluiți în flăcări care se aruncau cu disperare în mări și lacuri dar la intrarea în apă, departe de a stinge flăcările, apa fierbea și parcă ajuta flăcările să se întețească.’’ Și iată cum focul aruncat din Cer de către îngerul Domnului, se dovedește a fi modalitatea prin care Dumnezeu hotărăște  să înceapă să pedepsească.

     Al patrulea și poate cel mai tulburător element, este cel care este posibil să suprapună acest Început de Pedeapsă peste vremurile pe care le trăim și noi. Dacă acceptăm, pe baza argumentelor de mai sus, că Începutul Pedepsei din Apocalipsă și Pedeapsa profețită la Garabandal, sunt unul și același eveniment, atunci, cum am putea interpreta afirmațiile Conchitei: ‘’Am rugat-o pe Sfânta Fecioară să ia toți copiii la ea dar ea mi-a spus  că atunci când se vor întampla aceste lucruri, ei vor fi adulți.’’?

                    AJUTĂ-NE, DOAMNE!

 

sursa: https://indemnlaveghere.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Profetii biblice

"Curva Babilonului: cine e și de ce e reprezentată așa"
Categorie: Profetii biblice  Curva Babilonului nu e Biserica Catolică. E identificată ca fiind capitala țării care ține hățurile Fiarei ce-și primește puterea de la Babilonul cel Mare.Curva... Citeste mai mult >>
"Lilith, „groaza nopții” din Sfintele Scripturi & despre vise"
Categorie: Profetii biblice Lilith, năluca din Isaia 34, supranumită groaza nopții în Psalmul 91 (90 în B.O.), face referire la coșmarurile lucide, vise venite din partea Diavolului. În acest mat... Citeste mai mult >>
"Cei doi martori ai Apocalipsei și misterul identității lor"
Categorie: Profetii biblice Cei doi martori ai Mei, așa cum sunt numiți în Apocalipsa, sunt doi indivizi care vor profeți 1260 de zile la Ierusalim, apoi vor fi omorâți de Anticrist. După trei zi... Citeste mai mult >>
"Indemn la Veghere"
Categoria: Profetii biblice “ Vei veni Isuse, știu că vei veni,Și pe nori cu slavă Tu vei răsări;Mare va fi ziua când ai să cobori,Sărbătoarea celor fără sărbători.Plâng în strâmtorare , plâng co... Citeste mai mult >>
"Explicatia celor 70 de saptamani din Daniel"
Categoria: Profetii biblice ‘’Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru munte... Citeste mai mult >>
"Parabola smochinului înfrunzit și vremurile pe care le-am putea trăi"
Categoria: Profetii biblice Parabola smochinului înfrunzit a fost dată de Iisus Hristos ucenicilor săi adunați ca să-i asculte predica de pe Muntele Măslinilor, cu două zile înainte de Paște și d... Citeste mai mult >>
"Posibile conexiuni între Începutul Pedepsei(Mâniei) lui Dumnezeu (pecetea a 7 a din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 8:1-6) și Pedeapsa profețită de Sfânta Fecioară la Garabandal"
Categoria: Profetii biblice APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN TEOLOGUL 8:1-6 (PECETEA A 7 A)-ÎNCEPUTUL PEDEPSEI(MÂNIEI) LUI DUMNEZEU1.   ‘’Și când Mielul a deschis pecetea a șaptea, s-a făcut t... Citeste mai mult >>
"Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor (Matei 24-25, Marcu 13, Luca 21:5-38 și 17:20-37"
Categoria: Profetii biblice     Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor este ultimul discurs adresat ucenicilor de către Domnul Iisus, cu două zile înainte de răstignire și în care le... Citeste mai mult >>
"Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul-capitolele 4-20.6- Studiu pentru o înțelegere mai facilă"
Categoria: Profetii biblice   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul poate fi mai ușor înțeleasă dacă ținem cont de următoarele aspecte:1. -este o carte al cărui conținut poate fi împărțit în tr... Citeste mai mult >>
"Uriașii Biblici și Pervertirea Genetică a Speciei Umane"
Categoria: Profetii biblice      Primul moment în care aflăm din Biblie despre existența uriașilor este în prima carte a Vechiului Testament, Facerea(Geneza) 6:1-4.  ... Citeste mai mult >>