text Profetii biblice

"Cum va fi în Vremurile de pe Urmă-studiu biblic al Cărții Daniel 2"

Categoria: Profetii biblice

 

Cum va fi în Vremurile de pe urmă ne-a spus și Daniel, unul dintre cei mai mari profeți ai Vechiului Testament. A trăit în secolul VII î.H, fiind un om iubit de Dumnezeu, extrem de inteligent și apreciat la curțile regale ale celor mai importanți doi regi ai Imperiilor babilonian și medo-persan: Nebucodonosor și Darius. În Cartea Daniel 2, profetul îi dezvăluie împăratului Babilonului două aspecte:

       -visul pe care acesta îl avusese dar pe care nu dorea să-l relateze fie pentru că fiind extrem de tulburat, îl uitase, fie pentru că se temea că va primi o tâlcuire înșelătoare.

       -interpretarea visului

       Visul lui Nabucodonosor este descris în Daniel 2:31-36.

31. O, rege! Tu priveai și iată un chip- acest chip era peste măsură de mare și strălucirea lui neobișnuită stătea înaintea ta și înfățișarea lui era grozavă. 32. Acest chip avea capul de aur curat, pieptul şi braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, 33. Pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier şi o parte de lut. 34. Tu priveai și iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier și de lut și le-a sfărâmat. 35. Atunci au fost sfărâmate în acelaşi timp fierul, lutul, arama, argintul şi aurul şi au ajuns ca pleava de pe arie vara şi vântul le-a luat cu sine fără ca să se găsească locul lor; iar piatra care a lovit chipul a crescut munte mare şi a umplut tot pământul. 36. Iată visul, iar tâlcuirea lui o vom spune înaintea regelui.

       Interpretarea visului îi este descoperită lui Daniel în urma rugăminților pe care acesta le-a adresat Domnului și este cuprinsă în Daniel 2: 37-45.

28. Dar este un Dumnezeu în ceruri, Care descoperă tainele și Care a făcut cunoscut regelui Nabucodonosor ce se va întâmpla în vremurile ce vor veni(în alte versiuni ale Bibliei, se folosesc expresiile: în vremurile din urmă, în viitor, la sfârșitul zilelor, în timpurile din urmă, în ultimele zile) . Iată care este visul și vedenia pe care le-ai avut când erai culcat în patul tău. 

37. Tu, rege al regilor, căruia Dumnezeul cerului i-a dat regatul, puterea, tăria şi mărirea, 38. Şi în mâinile căruia a dat pe fiii oamenilor în orice ţinut ar locui, precum şi fiarele câmpului şi păsările cerului şi i-a dat stăpânire peste toate, tu eşti capul de aur. 39. Şi după tine se va ridica un alt regat mai mic decât al tău, apoi un al treilea regat de aramă, care va stăpâni peste tot pământul. 40. Şi un al patrulea regat va fi tare ca fierul şi, după cum fierul sfărâmă şi zdrobeşte totul, aşa şi el va sfărâma şi va preface totul în pulbere, ca fierul care face totul bucăţi. 41. Iar picioarele pe care le-ai văzut şi degetele, unele de lut de olar şi altele de fier, înseamnă că va fi un regat împărţit şi va fi tare ca fierul, după cum tu ai văzut fier amestecat cu lut. 42. Și degetele picioarelor, unele de fier și altele de lut, înseamnă că regatul va fi parte tare, parte șubred. 43. Și după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, așa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul. 44. Iar în vremea acestor regi, Dumnezeul cerului va ridica un regat veşnic care nu va fi nimicit niciodată şi care nu va fi trecut la alt popor; El va sfărâma şi va nimici toate aceste regate şi singur El va rămâne în veci. 45. După cum tu ai văzut că o piatră a fost desprinsă din munte, nu de mână, şi a zdrobit fierul, arama, lutul, argintul şi aurul, Marele Dumnezeu a dat de ştire regelui ceea ce va fi în viitor; visul este adevărat şi tâlcuirea lui neîndoielnică.

       Înțelegem astfel că fiecare din cele patru părți  ale corpului personajului care i se înfățișează în vis lui Nabucodonosor, simbolizează câte unul din cele patru regate. Coroborând și alte informații extrase din Cartea Daniel precum și informații confirmate de istorici, avem în față tabloul succesiunii celor mai importante patru  regate, împărății sau imperii care au existat pe pământ, începând din cele mai vechi timpuri și până în prezent. Astfel, capul de aur este primul regat sau Imperiul babilonian condus de Nabucodonosor. Pieptul și brațele de argint simbolizează cel de-al doilea regat, Imperiul medo-persan. Pântecele și coapsele de aramă sunt un simbol pentru cel de-al treilea regat, Imperiul grec. Pulpele de fier simbolizează cel de-al patrulea regat, Imperiul Roman.

       Unde sunt descrise în această succesiune de imperii, timpurile pe care le trăim în prezent și care au început odată cu dispariția Imperiului roman și se vor încheia la momentul în care ‘’Dumnezeul cerului va ridica un regat veșnic care nu va fi nimicit niciodată și care nu va fi trecut la alt popor’’? Sunt descrise de Daniel atunci când vorbește despre degetele parte de lut de olar și parte de fier și care simbolizează o continuare a Imperiului roman. Deși acesta nu mai există, el este cel care a furnizat structura pe care este clădită în prezent forma de putere care guvernează lumea. Acestor vremuri pe care și noi le trăim și în care fierul este amestecat cu lutul, Dumnezeu le va pune capăt, atunci când piatra desprinsă nu dintr-o mână omenească va lovi chipul iar Domnul va aduce împărăția lui veșnică pe pământ.

       Dar informația cu adevărat cutremurătoare și care stabilește o asemănare izbitoare între Vremurile din urmă și:

     – Vremea lui Noe descrisă în Geneza 6, în care îngerii întunericului și-au luat soții dintre fetele oamenilor și au pervertit genetic specia umană prin procrearea  uriașilor,(https://indemnlaveghere.ro/uriasii-biblici-si-pervertirea-genetica-a-speciei-umane/

     – Vremurile contemporane în care observăm o puternică presiune în direcția modificării genetice a umanității,( https://indemnlaveghere.ro/cum-va-fi-la-venirea-fiului-omului-sau-despre-tentativa-de-distugere-a-speciei-umane-prin-modificarea-genomului/)

 este cuprinsă în versetele 42 și 43 din Daniel 2:   

 42. Şi degetele picioarelor, unele de fier şi altele de lut, înseamnă că regatul va fi parte tare, parte şubred. 43. Şi după cum ai văzut fierul amestecat cu lutul, aşa se vor amesteca prin înrudiri, dar nu vor avea legătură temeinică între ele, după cum fierul nu se poate amesteca la un loc cu lutul.

       Numitorul comun al celor trei perioade sau vremuri din care două par a se suprapune este tentativa de distrugere a speciei umane prin pervertirea genetică ce se dorește cu disperare a se realiza pe toate căile posibile.

       Lutul suntem noi, oamenii. Din țărână ne-a făcut Domnul și în țărână se va întoarce trupul nostru. Dar dacă noi suntem lutul, cine este fierul? Și ce vrea să spună de fapt profetul Daniel când vorbește despre înrudirea sau amestecul prin legături omenești de căsătorie( în care nu vor fi lipiți unul de altul, așa cum apare într-o altă traducere a Bibliei) dintre noi, oamenii, lutul și acel ‘’ceva’’ simbolizat de fier?  Dar dacă noi, oamenii, suntem partea subreadă a acestui regat și simțim în fiecare zi, pe pielea noastră, duritatea și tăria elitei întunecate  care conduce lumea, nu vi se pare că am putea intui cine este partea tare și cui îi este vândută?

       Profetul Daniel i se adresează împăratului Nabucodonosor spunându-i: 34. ”Tu priveai şi iată o piatră desprinsă, nu de mână, a lovit chipul peste picioarele de fier şi de lut şi le-a sfărâmat.” E ușor de înțeles de către noi că piatra nu lovește chipul nici la nivelul capului de aur care simbolizează Imperiul babilonian, nici la nivelul pieptului și brațelor de argint care reprezintă Imperiul medo-persan, nici la nivelul pântecelui și coapselor de aramă care simbolizează Imperiul grec și nici la nivelul pulpelor de fier care reprezintă Imperiul roman. Piatra lovește chipul peste picioarele și degetele de fier și lut.

       Ajutor grabnic de la Domnul nostru să nădăjduim, pentru că e foarte posibil să trăim vremea degetelor de fier și de lut și a pietrei care lovește chipul de aur și se face un munte mare.

       Așteptăm răbdători dar și cu nerăbdare, Piatra care lovește chipul de aur și se face un munte mare.      

 

sursa: https://indemnlaveghere.ro/

Cele mai recente resurse scrise - Profetii biblice

"Curva Babilonului: cine e și de ce e reprezentată așa"
Categorie: Profetii biblice  Curva Babilonului nu e Biserica Catolică. E identificată ca fiind capitala țării care ține hățurile Fiarei ce-și primește puterea de la Babilonul cel Mare.Curva... Citeste mai mult >>
"Lilith, „groaza nopții” din Sfintele Scripturi & despre vise"
Categorie: Profetii biblice Lilith, năluca din Isaia 34, supranumită groaza nopții în Psalmul 91 (90 în B.O.), face referire la coșmarurile lucide, vise venite din partea Diavolului. În acest mat... Citeste mai mult >>
"Cei doi martori ai Apocalipsei și misterul identității lor"
Categorie: Profetii biblice Cei doi martori ai Mei, așa cum sunt numiți în Apocalipsa, sunt doi indivizi care vor profeți 1260 de zile la Ierusalim, apoi vor fi omorâți de Anticrist. După trei zi... Citeste mai mult >>
"Indemn la Veghere"
Categoria: Profetii biblice “ Vei veni Isuse, știu că vei veni,Și pe nori cu slavă Tu vei răsări;Mare va fi ziua când ai să cobori,Sărbătoarea celor fără sărbători.Plâng în strâmtorare , plâng co... Citeste mai mult >>
"Explicatia celor 70 de saptamani din Daniel"
Categoria: Profetii biblice ‘’Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru munte... Citeste mai mult >>
"Parabola smochinului înfrunzit și vremurile pe care le-am putea trăi"
Categoria: Profetii biblice Parabola smochinului înfrunzit a fost dată de Iisus Hristos ucenicilor săi adunați ca să-i asculte predica de pe Muntele Măslinilor, cu două zile înainte de Paște și d... Citeste mai mult >>
"Posibile conexiuni între Începutul Pedepsei(Mâniei) lui Dumnezeu (pecetea a 7 a din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul 8:1-6) și Pedeapsa profețită de Sfânta Fecioară la Garabandal"
Categoria: Profetii biblice APOCALIPSA SFÂNTULUI IOAN TEOLOGUL 8:1-6 (PECETEA A 7 A)-ÎNCEPUTUL PEDEPSEI(MÂNIEI) LUI DUMNEZEU1.   ‘’Și când Mielul a deschis pecetea a șaptea, s-a făcut t... Citeste mai mult >>
"Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor (Matei 24-25, Marcu 13, Luca 21:5-38 și 17:20-37"
Categoria: Profetii biblice     Cuvântarea de pe Muntele Măslinilor este ultimul discurs adresat ucenicilor de către Domnul Iisus, cu două zile înainte de răstignire și în care le... Citeste mai mult >>
"Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul-capitolele 4-20.6- Studiu pentru o înțelegere mai facilă"
Categoria: Profetii biblice   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul poate fi mai ușor înțeleasă dacă ținem cont de următoarele aspecte:1. -este o carte al cărui conținut poate fi împărțit în tr... Citeste mai mult >>
"Uriașii Biblici și Pervertirea Genetică a Speciei Umane"
Categoria: Profetii biblice      Primul moment în care aflăm din Biblie despre existența uriașilor este în prima carte a Vechiului Testament, Facerea(Geneza) 6:1-4.  ... Citeste mai mult >>