text Predici

PREDICĂ LA SF. MUCENIȚA MARINA

de PREOT DAVID MARIAN
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: PREOT DAVID MARIAN

PREDICĂ LA SF. MUCENIȚA MARINA    -17 IULIE

 

Frați creștini,

Pomenirea unui sfânt este un eveniment important pentru Biserică și, mai ales, pentru enoria care sărbătorește și primește binecuvântarea sfântului în numele căruia a fost sfințită Biserica, dar și prilej de bucurie și de comunicare între membrii acesteia. Așa cum se știe, Biserica alege ca zi de cinstire a sfinților ziua plecării lor din această lume deșartă, zi în care aceştia „se nasc” la viața dumnezeiască veșnică pe care, de altfel, o trăiesc de aici, de pe pământ. Acest lucru arată că sfinții, ca toți oamenii, continuă să trăiască și după ieșirea sufletului din trup, fapt dovedit de moaștele lor nestricăcioase, care răspândesc un miros bineplăcut și săvârșesc minuni. De-a lungul vieții lor pământești, sfinţii au luptat să dobândească comuniunea existențială cu Dumnezeu-Sfânta Treime, învingând și destrămând uneltirile diavolului prin puterea harului lui Dumnezeu, care locuiește înlăuntrul lor.

În unele icoane, Sfânta Marina, sfânta a cărei pomenire o facem astăzi, este reprezentată ținându-l pe diavol de coarne, batjocorindu-l și rușinându-l. Aceasta arată că diavolul este neputincios și că oamenii, aparent fără putere, ca niște copii mici, pot să-l învingă și să-l umilească prin puterea lui Hristos. În Viața Sfintei Marina, pe care o s-o relatăm, se amintește că în timp ce Sfânta zăsea în temniță a intrat în celulă diavolul, care luând chipul unui balaur a încercat să o înspăimânte. Neînfricata atletă a lui Hristos a prins cu mâna demonul și, găsind un ciocan, l-a lovit, rușinându-l pe acesta. Apoi, când Marina s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, acesta s-a făcut nevăzut. Din acest motiv, în unele icoane, Sfanta Marina este reprezentată având în mâna un ciocan sau chiar lovindu-l pe diavol cu ciocanul.

Pornind de la aceeași întâmplare din viața Sfintei relatată în Sinaxar, poporul român a născocit o poveste în care se spune că Sfânta Marina s-a dus la biserică și l-a găsit pe necuratul vrând să toace. I-a smuls ciocanele și cu ele l-a batut! De aceea, se zice, trebuie să-i ții ziua Sfintei, să nu te bată și pe tine cu boli grele!

Între 15 și 17 iulie românii țin Circovii de Vară. Numele provine din expresia slavonă ,,terkovnaie sviata”, care înseamnă ,,sfinții Bisericii”. În aceste zile, Biserica a rânduit praznic pentru mai mulți sfinți, dar oamenii, impresionați de Sfintele Mucenite Iulita și Marina, care au fost bătute și torturate pentru Domnul Hristos, au făcut din această zi o sărbatoare pentru femei. Iar sfinții sărbătoriți în aceste zile au fost considerați mai mici decât sfintele, ,,slugile Marinei“.

 

Iubiți frați și surori întru Domnul,

Sfânta Mare Muceniţă Marina s-a născut în Antiohia Pisidiei din părinţi de neam bun, dar nu binecredincioşi, fiind întunecaţi cu păgânătatea elinească. Tatăl ei, cu numele Edesie, era slujitor idolesc. După moartea mamei sale, rămânând orfană, tatăl său a dat-o la o doică care petrecea într-un sat departe ca la 15 stadii de cetate. Copiliţa, s-a arătat a fi frumoasă cu trupul, dar mai frumoasă cu sufletul, pentru că era împodobită cu bună pricepere şi cu bun obicei. În vremea aceea, fiind mare prigoană împotriva creştinilor, preoţii şi clericii, se ascundeau de frica muncitorilor, unii prin pustietăţi, alţii prin munţi şi peşteri, iar alţii prin sate, printre oamenii. Ei se tăinuiau în chip de săraci, dar unde puteau, învăţau sfânta credinţă în taină şi pe mulţi întorceau de la înşelăciunea idolească la creştinătate.

S-a întâmplat că fecioara Marina, care acum era de 12 ani, a auzit de la un oarecare om credincios cuvânt despre Hristos, adevăratul Dumnezeu, cum S-a întrupat de la Duhul Sfânt în pântecele Preasfintei Fecioare şi cum S-a născut dintr-însa păzindu-i fecioria nestricată; apoi cum a făcut multe minuni şi a pătimit de bunăvoie pentru mântuirea oamenilor, a murit, a înviat, S-a înălţat la cer şi a pregătit celor ce cred în El şi-L iubesc, viaţa cea fără de sfârşit, slava şi împărăţia cea veşnică. Sfânta Mare Muceniţă Marina cea cu bună înţelegere, auzind acestea, a crezut în Hristos. Inima ei s-a aprins cu dumnezeiasca dragoste, încât nici nu mai gândea şi nici nu grăia altceva, decât numai despre Iisus Hristos. Precum credea într-Însul cu inima, tot aşa nu se ruşina a-L mărturisi pe El cu gura, deşi era încă nebotezată. Sfânta Marina dorea să-şi verse sângele său pentru Hristos şi cu El să se boteze, ca într-o scăldătoare a botezului, precum a auzit că mulţi din sfinţii mucenici, din amândouă părţile, s-au botezat în sângele lor, punându-şi sufletele lor pentru Domnul. Asemenea voia şi ea să se facă următoare lor.

Edesie, tatăl ei, aflând că fiica lui, Marina, a crezut în Hristos, a urât-o şi o socotea pe ea, nu ca pe o fiică, ci ca pe o străină. Dar Fecioara Marina îşi punea nădejdea spre Tatăl cel ceresc. Deci, venind în vîrsta cea desăvîrşită, ca la 15 ani, a plecat odată la oile tatălui său, care păşteau pe cîmp, ca să le vadă. În acel timp, s-a întâmplat că eparhul Olimvrie din părţile Răsăritului, un muncitor cumplit al creştinilor, mergea spre Antiohia Pisidiei. El a întâmpinat-o pe ea pe drum şi, văzând-o că este frumoasă, s-a mirat de neobişnuita ei frumuseţe.

Îndrăgostindu-se de Marina, s-a gîndit să o ia de soţie. Dar fecioara, înfrumuseţându-se mai mult cu înţelepciunea decât cu podoaba feţii, n-a tăinuit că este roaba lui Hristos, crezând întru Unul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul, şi cu Acela însoţindu-se prin dragostea inimii, nu mai are trebuinţă de alt mire.

Eparhul, auzind că fecioara este creştină a poruncit ostaşilor să o ia şi să o aducă în cetate după dânsul. Fiind dusă de către ostaşi, se ruga în auzul tuturor către Dumnezeu, până a ajuns în cetatea Antiohiei Pisidiei.

Intrând în cetate, după obiceiul său păgânesc, Eparhul a adus jertfă necuraţilor săi zei şi a făcut praznic în numele împăraţilor săi, iar pe creştinii prinsi i-a aruncat în temniţă. Pe fecioara Marina a încredinţat-o la nişte femei cinstite să o păzească. A doua zi, eparhul, şezând la judecată înaintea poporului, a poruncit ca mai întâi să aducă pe Marina la întrebare, pentru că gândul lui era la ea. Fiind pusă în faţă, el privea cu plăcere şi cu dragoste trupească fără de măsură la negrăita ei frumuseţe. Apoi a început a vorbi către dânsa, cerându-I să se lepede de Hristos.

Pentru ce să mă lepăd de Mirele meu Hristos, Împăratul Cel fără de moarte, şi să mă însoţesc cu un om tiran şi necredincios, mort cu sufletul? Niciodată nu voi face aceasta, a răspuns  Sfînta Marina.

Eparhul, auzind aceste cuvinte îndrăzneţe ale Sfintei Marina şi socotindu-le drept ocară mare şi spre necinstea lui, s-a umplut de mânie şi îndată, schimbând dragostea spre vrajbă şi spre urâciune, a poruncit să dezbrace hainele de pe mireasa lui Hristos, s-o întindă la pământ şi s-o bată fără cruţare cu vergi. Sfânta fiind bătută fără de milă, trupul ei cel fecioresc se risipea de bătăile ce primea, iar sângele curgea din răni ca pâraiele, încât înroşea pământul. Poporul care privea la aceea, era cuprins de o jale mare, că vedea pe fecioara atât de frumoasă muncită cumplit. Deci, mulţi dintre ei plângeau.

Muceniţa, ridicîndu-şi ochii minţii către Dumnezeu, se ruga, cerând ajutor şi întărire în nevoinţa sa cea pătimitoare. Ea nu simţea durerile în munci, căci se întărea cu darul lui Hristos şi răbda bătăile ce i se dădeau ca în trup străin. Încă şi unii din popor ziceau către dînsa: ,,Fecioară, pentru ce îţi pierzi frumuseţea ta de bună voie, petrecând în nesupunere? Vezi cât de cumplit este judecătorul. El te va pierde şi se va şterge de pe pământ pomenirea ta, iar nouă ne este milă de tine!”

 Sfînta se ruga ți mai mult, iar nemilostivii slujitori ai păgânului muncitor, ca nişte mâncători de trupuri, îi strujeau trupul şi o chinuiau mai cumplit. Carnea îi cădea şi sângele îi curgea pe pământ, încât i se vedeau oasele goale. Eparhul, neputând să se uite la o muncire cumplită ca aceea, îşi acoperise faţa. Şi toţi care erau de faţă se mirau de o răbdare ca aceea a sfintei. După aceasta, eparhul a poruncit să ia pe muceniţa de la muncire şi s-o arunce într-o temniţă adâncă şi întunecoasă, unde se aruncau cei osândiţi la moarte.

Sfânta Muceniţă Marina, stând singură în temniţa aceea, nefiind acolo alţi osândiţi, se ruga lui Dumnezeu cu căldura duhului său. Sosind noaptea şi sfânta rugându-se lui Dumnezeu neâncetat, diavolul a îndrăznit a înfricoşa pe muceniţa prin nişte înfiorări de năluciri. Dumnezeu a voit acestea, spre mai mare preamărire a plăcutei Sale. Deci, fără de veste s-a cutremurat temniţa şi s-a văzut ieşind dintr-un foc ca un fum, o oarecare strălucire şi s-a arătat diavolul în chip de balaur pestriţ, mare şi înfricoşat. El era înconjurat şi încins împrejurul trupului său cel văzut, de mulţi şerpi mici şi de vipere. Diavolul a şuierat înfricoşat şi, căscând gura mare şi spurcată, lăsa o putoare nesuferită. El, înconjurând împrejur pe muceniţă, îi făcea frică mare şi spaimă; apoi, deschizîndu-şi gura cea spurcată, a năvălit şi a apucat capul sfintei înghiţindu-l. Astfel că muceniţa se părea că este înghiţită de balaur, precum de demult Proorocul Ionă de chit. Ea nu s-a deznădăjduit însă, nici nu s-a îndoit în credinţă; ci, îndreptându-şi toată mintea către Dumnezeu, a făcut pe sine semnul Sfintei Cruci, şi îndată a văzut crăpându-se pântecele balaurului, iar ea a ieşit întreagă şi nevătămată din înghiţirea lui. Din acel ceas a pierit toată înfricoşarea, nălucirea şi vedenia diavolească, pentru că, desfăcându-se pământul, a înghiţit pe balaur şi pe toţi şerpii care erau cu dânsul, pogorîndu-i în iad.

Sfînta Muceniţă, fiind strălucită de o lumină cerească şi uitându-se în sus, a văzut acoperământul temniţei ridicat şi raze coborându-se de sus spre dânsa în chipul soarelui. Ea a văzut o cruce mare strălucind cu lumină negrăită, iar deasupra crucii vedea o porumbiţă albă ca zăpada, care grăia astfel: ,,Bucură-te, Marino, înţeleaptă porumbiţă a lui Hristos, căci ai biruit pe vrăjmaşul cel rău.”

Sfânta Marina s-a umplut de negrăită bucurie şi plăcere, iar trupul ei cel rupt se vindeca. Ea singură simţea în sine cum creştea carnea în rănile ei şi le umplea. Pielea cea rănită s-a vindecat şi i-a trecut toată durerea şi neputinţa. Astfel s-a făcut cu tot trupul sănătoasă şi frumoasă, ca şi mai înainte.  În nişte vedenii şi descoperiri ca acestea şi într-o bucurie ca aceasta prăznuind Sfînta Marina, a petrecut toată noaptea aceea, până ce s-a luminat ziua, cînd a sosit şi vremea sfârşitului nevoinţei sale.

A doua zi, eparhul Olimvrie iarăşi a şezut la judecata sa cea necurată şi nedreaptă, adunându-se la privelişte tot poporul. Poruncind el ca să scoată pe muceniţă din temniţă, a pus-o înaintea sa la întrebare. Văzînd-o pe ea cu faţa luminoasă şi cu tot trupul întreg şi sănătos, neavând nici o urmă de rănile cele de ieri, s-a mirat foarte mult şi tăcea uimit, nepricepând cum muceniţa, care ieri a fost rănită peste tot, într-o noapte s-a tămăduit desăvârşit. Încă se mira şi poporul de acea minunată tămăduire, astfel unii zicând, că mare este puterea lui Hristos, iar alţii o numeau pe aceea vrajă.

Dar împietritul eparh a poruncit ca iarăşi s-o chinuiască. Atunci au spânzurat-o din nou la muncire şi, aducând lumânări aprinse, îi ardeau spatele şi coastele ei, iar ea, afundându-şi mintea în Dumnezeu cu rugăciunea ce o făcea în taina inimii ei, răbda acele chinuri în tăcere.

Văzând cu câtă tărie suferea chinurile, a poruncit să tragă un poloboc foarte mare şi să-l umple cu apă şi să arunce într-însul pe muceniţă legată cu gândul că se va îneca. Dar rugându-se muceniţa, s-a cutremurat pământul şi legăturile s-au dezlegat, iar slujitorii, cuprinşi de mare frică, au fugit de lângă poloboc, pentru că venise de sus o rază de lumină negrăită deasupra capului sfintei şi i s-a arătat iarăşi acea porumbiţă albă. Aceea, purtând în gură o cunună de aur şi zburând pe deasupra capului muceniţei, se atinse cu picioarele de creştetul capului ei şi iarăşi zbură în înălţime. Vedenia aceasta era văzută nu numai de sfântă, ci şi de unii din cei ce stăteau de faţă, care erau vrednici de o vedenie ca aceea; pentru că în popor erau mulţi creştini tăinuiţi, care s-au învrednicit de a vedea acestea.

Stând în apă Sfînta, fără a se scufunda, cânta slăvind şi binecuvântând numele cel mare al Preasfintei Treimi: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh. Apoi s-a văzut un stâlp de foc deasupra sfintei, ajungând pînă la cer, iar pe stâlp era o cruce în chipul cristalului, care arunca raze luminoase; deci, porumbiţa aceea, zburând, a şezut pe vârful crucii. Atunci a venit un glas de sus în auzul tuturor, zicînd: ,,Pace ţie, Marino, mireasa lui Hristos!”

Poporul auzind acel glas, încă şi pe muceniţă văzând-o ieşind din apă cu trupul sănătos, neavând pe sine nici urmă de arsuri, ci fiind întreagă, albă cu trupul şi frumoasă, îndată o mulţime mare de bărbaţi şi de femei au crezut în Hristos şi s-au mărturisit că sunt creştini, arătându-se gata de moarte pentru Hristos. Ighemonul s-a înspăimântat văzând întoarcerea către Hristos a poporului celui atât de numerous și nu ştia ce să facă.

Umplându-se de mânie, a scos oastea pe care o avea înarmată cu săbiile trase asupra poporului şi a poruncit ca pe toţi cei ce slăveau numele lui Hristos să-i taie. Au fost uciși ca la cincisprezece mii, csare botezîndu-se în sângele lor şi curăţindu-se de toate păcatele, au intrat întru bucuria Domnului lor, încununaţi cu mucenicie.

La sfârșit eparhul a condamnat şi pe muceniţă a fi tăiată cu sabia. Sfînta Marina, fiind scoasă afară la locul cel de tăiere, a cerut puţină vreme la cei ce o duceau pe ea şi, întor-cându-se spre poporul cel ce venea după dânsa, îi sfătuia pe toţi să cunoască pe Unul adevăratul Dumnezeu, făcătorul lor, şi să fugă de înşelăciunea diavolească şi de pierderea închinării de idoli. Apoi, plecându-se la rugăciune, s-a rugat din destul pentru toţi. Atunci, deodată s-a cutremurat pământul şi a venit frică peste toţi. Mulţi au căzut la pământ de frică, chiar şi călăul, pentru că Domnul nostru Iisus Hristos, cu sfinţii Săi îngeri, S-a arătat din cer miresei Sale, chemând-o pe dânsa întru odihna Sa, întinzându-şi mâinile ca să-i primească sufletul ei. Ea, umplându-se de negrăită bucurie, a rugat pe călău ca degrabă să-şi săvârşească porunca lui. Astfel şi-a plecat cinstitul său cap sub sabie şi a fost tăiat, iar sufletul i s-a luat cu mâinile Domnului şi l-a dus la locaşurile cereşti.

 

Iubiți credincioși,

Viața și purtarea Sfintei Marina ne îndeamnă să subliniem următoarele aspecte:

Toate câte a creat Dumnezeu sunt „bune foarte”. Răul care există în lume nu este creația lui Dumnezeu, ci rezultatul păcatului, al neascultării omului față de voia lui Dumnezeu și al apostaziei acestuia de la viața dumnezeiască veșnică.

Demonii (oștirea îngerească a lui Lucifer) au fost la început îngeri de lumină, dar din cauza mândriei, au căzut din harul lui Dumnezeu. De atunci, aceştia încearcă prin toate mijloacele viclene să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu. Nu pot face însă rău nimănui, decât dacă cineva se predă de bună voie în mâinile lor și nici nu pot prinde putere asupra celui care luptă să trăiască potrivit voii lui Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu dă din când în când putere diavolului ca să-i tachineze pe credincioși. În felul acesta, le încearcă libertatea, le întărește credința și voința pentru a se putea angaja cu mai multă râvnă în lupta duhovnicească. În plus, învață și să se roage, pentru că în ispite, omul obișnuiește să apeleze la Dumnezeu, la Maica Domnului și la sfinți, cerându-le ajutorul și ocrotirea. Prin urmare, diavolul devine, fără să vrea, dascăl al rugăciunii.

În zilele noastre, se observă din păcate un fenomen trist de implicare al tinerilor, chiar și al copiilor, în cultul satanist, prin muzica laudativă la adresa diavolului sau prin deghizările acestora în demoni. De asemenea, mulți credincioși, precum și clerici, preferă, așa cum reiese din omiliile lor, să se ocupe mai mult de diavol și de antihrist, decât de Hristos, astfel încât le crează o stare de confuzie oamenilor, dar și teamă copiilor și celor care sunt mai slabi în credință.

Predica Bisericii trebuie să fie pozitivă, hristocentrică, ceea ce înseamnă că ar trebui să evidențieze Persoana lui Hristos, învățând cine este Hristos și cum se poate ajunge la comuniunea existențială cu El. Trebuie să învețe, de asemenea, că Hristos nu este pur și simplu un Om bun, un Învățător sau un revoluționar social, așa cum susțin unii, ci este Dumnezeu-Om, a doua Persoană a Sfintei Treimi, care fiind Dumnezeu desăvârșit, după Întrupare S-a făcut și Om desăvârșit, pentru a zădărnici lucrările diavolului și a izbăvi pe om din tirania păcatului, a diavolului și a morții. Comuniunea cu Hristos este posibilă în Biserică prin ascultare, viață duhovnicească și prin punere în practică a învățăturilor Bisericii.

Mândria ține departe pe om de Biserică și de adevărata închinare la Dumnezeu și îl împinge să se închine, în mod conștient sau nu, diavolului. În schimb, prin smerenie, omul obține „izbânda împotriva diavolilor” și mântuirea.

Până la ocuparea Constantinopolului de către cruciații apuseni în anul 1204, moaștele Sfintei Mucenite Marina au fost păstrate în Mănâstirea Pantepontia. Potrivit altor izvoare, acestea ar fi fost păstrate în Antiohia până în anul 908 iar de aici ar fi fost mutate în Italia.

În prezent, moaștele Sfintei Marina se găsesc în Atena, în biserica închinată Sfintei Mucenițe. Mâna sa dreaptă se află în Muntele Athos la Mănăstirea Vatoped. De asemenea, părticele din moaștele Sfintei Marina se găsesc și în Albania, la Mănăstirea Sfânta Marina de pe Muntele Langa. În țara noastră, părticele din moaștele Sfintei Marina se găsesc la Mănăstirea Hurezi (palma) și la biserica din localitatea Fetești, jud. Suceava.

Sfânta Mare Muceniţă Marina şi-a sfârşit nevoinţa muceniciei sale, în 17 zile ale lunii iulie. Pătimirea a scris-o cel ce a văzut cu ochii, robul lui Dumnezeu Teofim, care a privit la toate muncile ei. El s-a învrednicit de aceleaşi vedenii, care i s-au descoperit sfintei. Astfel, el a dat credincioşilor spre folos şi spre cinstea şi pomenirea iubitei mirese a lui Hristos, Marina, şi spre slava iubitorului de oameni, Hristos, Mîntuitorul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, să-I fie cinste şi slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

 

Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord-Năvodari

Cele mai recente resurse creștine scrise

Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Resursa multipla TEST2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Resursa Test 2 Acorduri
de Resurse pentru Creștini 15 februarie 2024
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Adventist
Doctrina Bisericii Adventiste - Dumnezeu Duhul Sfant Dumnezeu Duhul cel veşnic a fost activ împreună cu Tatăl şi cu Fiul în lucrarea de creare a lumii, de întrupare şi de răscumpărare. El i-a ins...
de Resurse pentru Crestini 12 februarie 2024 Citeste mai mult >>
Test pacea lui Dumnezeu Pacea lui Dumnezeu
Test de continut articol aici
de Resurse pentru Crestini 02 februarie 2024
Test 2 Cugetari
Aceasta este o resursa de test
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023
Asociatia ,,Speranta pentru Romania'' lanseaza eSperanta.ro - magazin caritabil de cadouri personalizate Editorial
Dragilor, suntem bucurosi sa va anuntam lansarea magazinului online caritabil eSperanta (www.esperanta.ro).eSperanta.ro este un proiect al asociatiei ,,Misiunea Speranta pentru Romania'', un pas inova...
de Negoiescu Samuel 26 decembrie 2023 Citeste mai mult >>
Zi de curățenie Poezii
1105. ZI DE CURĂȚENIESă scriu un gând eu m-am opritCăci mă cam tem, m-am rătăcitȘi iată, am staționatȘi un pic mai dur, analizat.Mă tem că nu mă recunoscDeși credeam că mă cunosc,O curățenie am pornit...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Gânduri Poezii
1104. GÂNDURIDe multe ori ne temem să spunem ce gândim,Nu vrem pe al nostru seamăn, nu vrem să îl rănim,Dar nu ne oprim o clipă ca să analizămPoate-n tăcerea noastră mai rău îl atacăm,Mai rău îi facem...
de Emilia Dinescu 07 august 2023 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise