„Veniți singuri la o parte… și odihniți-vă puțin”

Lumea întreagă este astăzi într-o continuă alergare. Fiecare spune că nu-i ajunge timpul pentru tot ce ar vrea să facă. Multora nu le este de ajuns să lucreze 8 ore pe zi. Dacă s-ar putea, ar lucra mai mult pentru ceva bani în plus. Alții nu au timp de biserică sau de părtășia din familie pentru că au lucruri mult mai importante de făcut. O altă categorie sunt cei care merg la biserică regulat, dar sunt nemulțumiți de programele prea lungi și plictisitoare. Pe de altă parte, întâlnești zilnic oameni epuizați fizic și psihic din te miri ce motive.

Cu puțin timp în urmă, nu existau atât de multe fast-fooduri și mijloace de transport de mare viteză, iar oamenii erau parcă mai puțini stresați sau împovărați din pricina timpului. După cum bine știm, din vremurile străvechi și până astăzi timpul se măsoară cu aceleași unități de măsură și nimic nu s-a schimbat. Anii, lunile, zilele și ceasurile sunt și astăzi împărțite după aceleași reguli fizice și astronomice cunoscute de noi toți.

Meditând asupra acestui subiect, m-am întrebat care ar trebui să fie atitudinea celor care citesc zilnic Sfânta Scriptură și care sunt martori la evenimentele din zilele noastre. Oare cine este de vină că nu ne mai ajunge timpul și cum putem rezolva această problemă fără a plăti un preț mult prea mare? Fiecare dintre noi este conștient că va veni ziua când va trebui să dea socoteală de felul cum și-a folosit timpul aici pe pământ. Rugăciunea lui Moise trebuie să fie și rugăciunea noastră: „Învață-ne să ne numărăm bine zilele ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! ” (Psalmul 90: 12).

Am meditat adânc la ucenicii Domnului Isus, care erau zi de zi în preajma Lui și participau activ la lucrarea de propovăduire a Evangheliei. Domnul Isus străbătea satele dimprejur învățând noroadele, iar ucenicii luau și ei parte la această lucrare. Îmi imaginez că de multe ori chiar și ei cădeau frânți de oboseală și aveau nevoie de odihnă, de cineva care să-i înțeleagă și să le asculte bătăile inimii. Sunt sigur că erau plini de zel pentru lucrare, că le ardea sufletul să vadă zilnic cât mai multe din minunile Domnului Isus și nu țineau cont de oboseala fizică acumulată zi după zi. De aceea le-a cerut Domnul Isus să vină singuri la o parte, într-un loc pustiu, ca să se odihnească.

Fiecare știe mai multe sau mai puține despre bateriile reîncărcabile. Acest tip de baterii a fost descoperit de către fizicianul francez Gaston Plante în anul 1859. Astăzi toată tehnologia modernă a telefoanelor mobile, a laptopurilor etc. este bazată pe folosirea bateriilor de tipuri și forme diferite, care au ca unic scop alimentarea cu energie a aparatului sau a sistemului respectiv. Din când în când, aceste baterii au nevoie și ele să fie conectate la o sursă de energie pentru a fi reîncărcate.

Ființa umană creată de Dumnezeu se aseamănă întrucâtva cu o baterie care trebuie din când în când să fie reconectată la o sursă de energie. Resursele fizice, emoționale și spirituale ale omului au și ele nevoie de reîncărcare sau regenerare ca să poată menține ființa umană aptă pentru activitățile cotidiene.

Cineva asemăna ființa umană cu un arc de vânătoare. El spunea că dacă am ține acest arc mereu încordat, probabil că l-am rupe. De aceea, trebuie ca din când în când să-l lăsăm liber pentru a-și recăpăta forța de care va avea nevoie atunci când îl vom folosi.

Nu cred că există un loc mai potrivit pentru reîncărcarea noastră fizică, spirituală și emoțională decât în prezența Domnului Isus. Înțeleptul Solomon Îl aseamănă pe Domnul Isus cu un trandafir din Saron, cu un crin în mijlocul spinilor, cu un măr între copacii pădurii. Noi suntem chemați să ne adăpostim la umbra Lui. El este stânca în care poți să te adăpostești în vreme de furtună, este izvorul de apă cristalină la care vin să se adape toți cei însetați și obosiți. El este pâinea care dă vlagă picioarelor ostenite de alergare pe calea credinței. El este fagurul de miere care îndulcește sufletul amărât, bolnav și flămând după neprihănire, este mâna plină de dragoste care te apucă de după umeri și îți întărește pașii pe calea credinței. El este scutul care te apără de săgețile care zboară ziua în amiază mare și vor să te doboare la pământ ca să nu te mai poți ridica. Glasul Lui dulce și fața Lui plăcută îți înviorează sufletul și îți umplu din nou fața de bucurie. Împăratul David spunea: „Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, și nu ți se umple fața de rușine” (Psalmul 34: 5). Oamenii pot să te dezamăgească, pot să te părăsească, dar Domnul Isus va rămâne mereu lângă tine. „El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin” (Isaia 40: 29).

Așa cum avem nevoie să lucrăm, să mâncăm, să alergăm după lucrurile materiale, tot așa avem nevoie și de odihnă pentru reîncărcarea noastră fizică, spirituală și emoțională. Avem nevoie de cineva care să ne ia povara sufletului și să o pună pe umerii Lui. Acesta este însuși Domnul Isus.

Versurile unei cântări sună așa:

„Ești trudit și plin de întristare?

Spune-I lui Isus, spune-I lui Isus.

El este gata să dea alinare,

Spune-I lui Isus, spune-I lui Isus.

De ți-e teamă că furtuna vine,

Spune-I lui Isus, spune-I lui Isus.

Te apasă grijile de mâine?

Spune-I lui Isus, spune-I lui Isus. ”

Prorocul Isaia mărturisește și el că Dumnezeu este „[…] un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii […]” (Isaia 25: 4).

În concluzie, scurgerea timpului este aceeași și în zilele noastre, însă noi ne-am schimbat foarte mult. Noi suntem adevărații administratori ai timpului nostru. Noi hotărâm cum îl împărțim și cum îl petrecem. Noi alegem ce facem cu anii, lunile și zilele vieții noastre. Fiecare clipă din viață este darul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi. Cineva spunea: „Timpul zboară, dar cel care îl pilotează ești tu”. Responsabilitatea de a conduce este a noastră, și nu a copiilor noștri. Când se aprinde becul roșu, el ne oferă primul semnal că bateriile trebuie reîncărcate conectându-le din nou la sursa de energie. O lege nescrisă spune că de fiecare dată când cineva dăruiește mai multă energie decât primește, mai devreme sau mai târziu se va prăbuși.

Dacă și tu, amicul meu, ai obosit pe cale, este bine să-ți reconectezi bateriile la o sursă de energie, să te adăpostești din nou lângă trandafirul din Saron, să bei iarăși din apa limpede care izvorăște din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este bine să te ascunzi în peșteră ca și Ilie. Domnul îți spune și ție astăzi: „Ieși, și stai pe munte înaintea Domnului! ” Susurul blând și subțire va trece din nou pe lângă tine și atunci vei recunoaște din nou că „Domnul este cu tine, viteazule! ”

Gicu Cotleț

12/27/2017