text Predici scrise

Pilda unei zile tainice

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristian Diaconița

Pilda unei zile tainice

Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzele prin vânt, iar lumina n-a încetat să ardă. Uneori a fost soare, alteori furtună, dar mâna Domnului n-a lăsat-o să cadă. Și când o zi se-ntoarce în tăcere, cu daruri pe care nimeni nu le vede, sufletul știe că orice începute o sămânță pusă-n mâna Celui ce crede. Căci nu numărul anilor ne spune cât de mare e un dar primit, ci felul în care, prin credință, îl facem rod pentru Dumnezeu, smerit. Iar dacă cineva va întrebade ce e astăzi o lumină-n plus, răspunsul poate fi doar un zâmbet: „Pentru că Domnul încă nu m-a lăsat de dus.” Și astfel, fără vorbe multe, o zi obișnuită poate deveni o pildă despre har, despre nădejde și despre cât de frumos e a trăi.

Cele mai recente resurse scrise - Acceptare

Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>
Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?
În Biblie sunt așa cuvinte: “Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, şti... Citeste mai mult >>
Armonia rasială și căsătoria interrasială
    Mă rog, Doamne, ca Numele Tău să fie înălțat aici. Ajută-mă să fiu credincios Cuvântului Tău. Tată, mă rog iarăși, alături de Chuck, pentru cei prezenți aici, care nu &I... Citeste mai mult >>
5 - Priviți pe alții mai presus de voi înșivă
    Căutăm modalități să fim ca acea mașină de înghețată în lume și să dăruim puțină fericire oriunde mergem. Vrem să ușurăm povara, să înseninăm ziua câtorva oa... Citeste mai mult >>
3 - Acceptați-vă unii pe alții
    Ne-am angajat să fim acea mașină de înghețată pentru comunitatea noastră, să livrăm lucruri bune, fericire și speranță oriunde am merge. Mulți dintre voi luați în serios... Citeste mai mult >>