trilema protestanta si neoprotestanta

Trilema Protestantă
şi neo-protestantă

de Păstorul J. R. Graves

P
use în situaţia de a-şi explica originea şi istoria lor în relaţie cu Biserica Romano-Catolică, organizaţiile religioase protestante se confruntă cu o dilemă care are de fapt trei faţete (de unde termenul ‚trilemă’). În 1855 păstorul J. R. Graves a scris un eseu în care tratează acest subiect şi modul în care Adunarea Generală Presbiteriană a încercat să abordeze acest aspect. Observaţiile lui sunt valabile pentru protestanţii zilelor noastre în aceeaşi măsură în care au fost pentru cei din secolul trecut.
Păstor Greg Wilson
Archer, Florida

Cele ce urmează reprezintă un extras din cartea Trilema scrisă de fr. Graves.

* * * * *
O mică istorioară cu privire la ultima întrunire a. . . Adunării Generale Presbiteriene, care a avut loc în Buffalo în mai 1854, nu trebuie lăsată să treacă fără a fi comentată.

Acestui organism i s-a adresat următoarea întrebare: Sunt considerate valabile botezul şi ordinarea catolică? Un comitet de patriarhi juniori şi seniori au fost desemnaţi pentru a pronunţa un răspuns. Însă nu au reuşit să cadă de acord. Majoritatea au dat un răspuns negativ. Printre ei însă au fost câţiva doctori cu peri albi care au sesizat concluziile logice din spatele unei asemenea decizii şi de fapt a oricărei decizii luate de ei ca pedobaptişti, precum şi acele consecinţe care cu siguranţă vor veni asupra lor de la prietenii baptişti sau de la duşmanii catolici. Rapoartele care au fost citite în adunare au dat naştere la discuţii aprinse. Din păcate, foarte puţin din acea discuţie a fost făcută publică, poziţiile luate de cele două grupări fiind în mod esenţial următoarele:
Majoritatea au considerat că toate rânduielile date de mâinile preoţilor catolici nu erau valabile deoarece Biserica Romano-Catolică nu a fost biserica lui Cristos şi nici parte ori ramură a bisericii Lui, ci dimpotrivă manifestarea Anticristului, „curva îmbrăcată cu purpură, şezând pe o fiară cu şapte capete şi zece coarne şi îmbătată de sângele sfinţilor." Botezul şi ordinările unui organism aşa de apostat sunt nule şi neavenite. A le pronunţa ca valide înseamnă a numi Biserica Romană biserică a lui Cristos; şi mai mult decât atât, a implica prezbiterienii şi sectele protestante în vinovăţia schizmei, de vreme ce ei au fost aceia care au sfâşiat trupul lui Cristos atunci când au părăsit Roma! Însă gruparea care susţinea raportul minoritar, sau acei care erau împotriva unei decizii, au considerat printre altele următoarele: Dacă negăm faptul că Biserica Romei este adevărata biserică şi considerăm că botezul şi ordinările acesteia sunt nule şi neavenite, atunci prin toate intenţiile şi scopurile noastre, spunem că bisericile noastre nu sunt adevărate, cu excepţia cazului în care am putea boteza cenuşa lui Luther şi Calvin, cei de la care am primit noi botezul şi ordinarea! Dacă botezul şi ordinarea „Anticristului,\" „omul păcatului\" şi „fiului pierzării\" nu sunt valabile, atunci Luther şi Calvin nu au fost botezaţi la fel ca şi cei care au format primele biserici ale Reformei! Prin urmare, ei au fost neordinaţi şi fără autoritatea de a-şi boteza urmaşii sau a ordina alţi lucrători care să-i urmeze; într-un cuvânt, toate organizaţiile protestante sunt corpuri nebotezate şi în consecinţă nu sunt biserici ale lui Cristos, de vreme ce un corp format din persoane nebotezate (oricât de pioase ar fi) nu poate fi considerat a fi o biserică. Toţi lucrătorii protestanţi sunt atât nebotezaţi cât şi neordinaţi şi prin urmare neautorizaţi să predice oficial şi să administreze rânduielile.

Deci, acum putem vedea trilema rezultată în urma acestei controverse.

1. A decide că „Anticristul,\" „omul nelegiuirii,\" „Mama curvelor\" este o biserică adevărată a lui Cristos, ar reprezenta o greşeală monstruoasă. Iar acest lucru ar face vinovate de păcat toate sectele protestante şi ar distruge instantaneu orice pretenţie pe care ar fi putut-o avea de fi biserici ale lui Cristos; fiindcă ei înşişi ar mărturisi că sunt schizmatici.
2. A decide că apostazia catolică nu este biserica adevărată a lui Cristos înseamnă a decide că toate rânduielile ei nu sunt valabile şi în consecinţă că toate organizaţiile protestante sunt corpuri de persoane nebotezate şi prin urmare nu sunt bisericile lui Cristos; toţi lucrătorii protestanţi sunt atât nebotezaţi cât şi neordinaţi şi în consecinţă neautorizaţi să predice sau să administreze rânduielile.
3. Afirmaţia că nu putem da un răspuns la o întrebare aşa de simplă, ar stârni atenţia oamenilor şi le-ar trezi imediat suspiciunile că există o greşeală şi un mare eşec la bisericile protestante. Văzând că nu se pot scăpa din acest labirint al consecinţelor fatale [prezbiterienii – n.tr.] s-au deplasat spre o amânare nedefinită a acestei probleme. Membrii pe care ei i-au determinat să se alăture organizaţiilor lor şi lumea pe care încearcă să o convingă să se alăture lor ar trebui să le ceară constant şi răspicat să se decidă dacă apostazia catolică este sau nu o biserică adevărată a lui Cristos. Lăsaţi organizaţiile protestante să decidă afirmativ sau negativ acest lucru, nu contează, în conformitate cu ceea ce au fost forţaţi să admită, ei, indiferent de decizia pe care o iau, îşi pierd toate pretenţiile lor de a fi considerate biserici creştine.
* * * * *
Aceasta este perpetua trilemă a tuturor protestanţilor, inclusiv a aşa numiţilor „baptişti\" reformaţi ai zilelor noastre. Similitudinea dintre această „trilemă\" protestantă şi cea întâmpinată de oponenţii Domnului cu privire la botezul lui Ioan, nu va fi trecută cu vederea de cel care studiază Biblia (Mat. 21: 23-27): „Isus s-a dus în templu şi pe când învăţa norodul au venit la El preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului şi i-au zis: Cu ce putere faci Tu lucrurile acestea, şi cine ţi-a dat puterea aceasta? Drept răspuns Isus le-a zis: Vă voi pune şi eu o întrebare; şi dacă îmi veţi răspunde la ea vă voi spune şi eu cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni? Dar ei vorbeau între ei şi ziceau: Dacă vom răspunde din cer ne va spune: atunci de ce nu l-aţi crezut? Şi dacă vom răspunde: de la oameni ne temem de norod pentru că toţi socotesc pe Ioan drept proroc. Atunci au răspuns lui Isus: Nu ştim! Şi El la rândul Lui le-a zis: Nici Eu nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.\"
În limba română de Iosif Raul Enyedi