text Predici scrise

Ține-te de credință în necazurile vieții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

„Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit vorbindu-se despre răbdarea lui Iov şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare.” (Iacov 5:11) În viață există momente, când ni se pare, că Dumnezeu ne-a uitat, dar dacă ne vom ține de credință, vom vedea la urma urmei, că Dumnezeu este bun și milostiv.

Nu-ți pierde credința în Dumnezeu, atunci când multe lucruri apasă asupra ta. Uneori n-ai putere asupra situației și asupra împrejurărilor din viața ta, dar poți să alegi ce atitudine să ai față de cele întâmplate cu tine. Ai răbdare precum Iov!

Doamne, ajută fiecare cititor (cititoare) al (a) acestor rânduri, ca să treacă ferm și să îndure toate valurile de îndoială, de întristări, și de nenorociri, și să iasă din ele, cu o credință mult mai întărită! Binecuvântează-le zilele de pe urmă, mai mult decât pe cele dintâi. În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„... dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi.” (Iov 16:20)


Cele mai recente resurse creștine scrise

Viața cu Domnul.
Viața cu Domnul.Toate le-am lăsat în urmăSub o mantie de ceațăAm pornit cu Domnul meuAstăzi într-o nouă viațăToate, toate mi le-a ștersCu a Lui sânge sfânt, curatCând cu lacrimi de căințăSub cruce m-a... Citeste mai mult >>
Eu spun atât
Eu nu spun dacă. Spun ca Ești.Te recunosc în tot suspinul meu.Din molecula harului mă creștiÎntru iertare, ca pe-un curcubeu.Eu nu spun poate. Spun că suntÎnveșmântat cu cel mai sacru rostȘi nu e unul... Citeste mai mult >>
Ziua voastră
Eu te cunosc, cum ştii, de multă vreme- Şi-oricine, ce ar îndrăzni să spună -Nu-mi schimb părerea şi nu mă voi temeC-am susţinut că eşti o fată bună!Ai fost dintotdeauna, cum se ştie,O veselă lumină,... Citeste mai mult >>
Astăzi este ziua
Astăzi este ziuaAlergăm în lumea-aceastaFără-a cugetaCă aici suntem o vremeCă mult nu vom sta,Fără-a știi că pe cărareNe putem gătiPentru lumea viitoareDacă vom dori. Astăzi este ziua-n care Domnului... Citeste mai mult >>
Isus este jertfa lumii dată
Isus este jertfa lumii dată,Jertfa fără nici-o pată,Găsită în toate privințele curată.Cum cere Cerescul Tată!Isus e Mielul fără cusur,În toate găsit vrednic, pur.Isus este Omul Dumnezeu,A șters tot pă... Citeste mai mult >>
Frumusețile dragostei Tale, Doamne
Din Împărăţia Ta de cânteceFără vreo mărginire,De la minunea şoaptelor ierbiiFoşnind a iubireŞi până la măreţia dreptăţiiRevărsată-n cascadă de tunete,Doamne, ai pus şi la îndemâna meaVreo şapte sunet... Citeste mai mult >>
Așteaptă
De trebuie s-aștepți, așteaptăDar nu oricum, ci-n voia Lui.Smerit, umil, în sus îndreaptăA tale cereri Domnului.Spune-I doar Lui ce te apasă,Descarcă-ți focul inimii,Iar Dumnezeu, iubitul Tată,La piep... Citeste mai mult >>
Vrem trezire
Vrem trezireMai adu Doamne trezireaPentru cei ce vor apropiereaDe Tine, să trăiască în neprihănire,Mai lasă în biserici iarăși o trezire.Vedem bine că ne-am îndepărtatȘi nu mai slujim cu foc Celui Pre... Citeste mai mult >>
Fericiți sunt fiii
Fericiți sunt fiii ce-i urmeazăVrednic pe părinții sfinți.Cei mai mulți sunt niște josnici,Nu-s pe calea sfântă rodnici.Prea puțini sunt cei cumințiCe fac cinste la părinți.Toate-s. deopotrivăOamenilo... Citeste mai mult >>
Nimic nu ne va despărți!
Nimic nu ne va despărți!Am îmbrăcat haină cernită,Mă simt atât de vinovat,N-am ales calea potrivităPe drumul Tău cel drept, n-am sta. tAzi plâng, sunt plin de supărare,Și mă rog Ție neîncetat,Isus iub... Citeste mai mult >>