Speranța este așteptare, ci nu dorință

Pentru noi așteptarea pare fără sens și zadarnică. Suntem axați spre ceea ce vom primi la sfârșitul așteptării, dar suntem tentați să nu vedem vreun scop în însuși așteptarea. Suntem tentați să zicem este pierdere de timp, este un obstacol.

Dorim ca viața să fie fără vreun obstacol, fără rețineri, ca totul să fie rapid.

Dorim să controlăm totul, de aceea nu ne plac acei oameni și acele împrejurări, care ne fac să așteptăm.

Dar în ochii Lui Dumnezeu, așteptarea – nu este încălcarea planului Său, aceasta este planul Lui Dumnezeu pentru noi. Pentru El aceasta nu este pierdere de timp, dar El l-a alocat și l-a hotărât acest timp, pentru că dorește să ne învețe să ne încredem în El și să fim în pace, și să nu cârtim și să nu permitem ca inima noastră să se împietrească, ci să permitem ca aceasta să ne modeleze viața și caracterul. Pentru El fiecare eveniment, fiecare om, fiecare zi are semnificație și El nu întârzie, ci face totul la timpul potrivit, El face orice lucru frumos la vremea Sa.

El Însuși așteaptă! În fiecare zi El reține dreptatea Sa, ca mila Lui să aibă timp să înfăptuiască și să-și finiseze lucrarea sa de salvare și de schimbare în interiorul nostru, și prin noi. Așteptarea – mila, care ne-a fost dăruită datorită Lui Hristos. Și această milă înfăptuiește în noi ceva foarte bun, care nu poate să fie obținut fără așteptare!

Dumnezeu dorește să așteptăm, nu din cauza că nu ne iubește, că a uitat de noi, ci din cauza că ne iubește, și știe cât de folositoare și de roditoare așteptarea va fi pentru noi, doar dacă vom nădăjdui în El și vom aștepta împlinirea promisiunilor Lui, date nouă în Cuvântul Său, fără cârtire, cu recunoștință în inimă față de Dumnezeu, fără să pretindem ca El să ne împlinească cerințele.