text Predici scrise

Semnele veacurilor

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucian Nica
Corespondenta din Braşov, România 31.07.08.
Semnele veacurilor ....

În Babel, oamenii au vrut o cetate, Azi, ei au o soci-etate (socialism în vârstă)
În Babel, oamenii au vrut un nume, Azi, ei au United Nations (Naţiunile Unite) şi identitate personală sub formă de număr
În Babel, oamenii au avut un gând, Azi, ei au filozofia New Age (Era/Vârsta Nouă) adică unirea religiilor într-o singură religie de super-stat
La Babel, oamenilor li s-au încurcat limbile Azi, limbile sunt traduse în actele Uniunii Europene
La Babel, oamenii s-au unit cu un scop, Azi, Uniunea Europeană are un scop précis: unirea tuturor popoarelor, economiilor, resurselor, moneda unică, banca mondială, piaţa liberă globală
La Babel, oamenii au zidit un turn (apărare) Azi, oamenii au NATO, G8, G12, pace globală
La Babel, oamenii au socotit numărul materialelor de construcţie Azi, oamenii fărădelegii sunt număraţi până se ajunge la 666 – semn monetar microcip sau număr care se va scrie pe mâna dreaptă sau pe frunte, fără de care nu se va putea vinde sau cumpăra – cine primeşte acest semn va avea parte de mânia şi urgia lui Dumnezeu
La Babel, oamenii au zidit o cetate înăltă, Azi, avem francmasonii (cei care zidesc) ... adică bancheri, oameni din economie care emit card de credit si microcip ->sclavia banilor şi supraveghere constantă
La Babel, oamenii erau mândri şi au vrut să atingă cerul... Azi, oamenii fărădelegii vor să dărâme cerul, şi să nu mai existe nici o credinţă autentică în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu

Consiliul Mondial al Bisericilor vrea ca sa-i unească pe toţi oamenii într-o religie mondială unică, în care toţi proorocii religiilor mari şi mici sunt acceptaţi, iar nici un prooroc nu are autoritate supremă. De asemenea, tot acesta doreşte să spună că Isus Cristos a fost doar un proroc, nu şi Fiul lui Dumnezeu, ca să-i mulţumească pe musulmanii care spun că Dumnezeu nu are nici un fiu.

Dumnezeu ne dă soluţia:
O cetate nepieritoare în cer,
Un nume nou, El scrie pe fruntea noastră Numele lui Dumnezeu
Domnul este un Turn de Scăpare pentru cel neprihănit
Noi avem gândul lui Cristos

Dar DUMNEZEU intervine, Babel nu se mai zideşte, apare piatra care vine, vine, vine cu putere mare şi derâmă tot chipul Babelului din veacul acesta. Amin, Amin. Trimite Doamne piatra ta din cer şi vie Împărăţia Ta acum! Amin.

A se cerceta cu stăruinţă în rugăciune şi fără prejudecăţi următoarele pasaje:

Apocalipsa 17:5-7; Isaia 50; Ieremia 21; Ioan 5; Apocalipsa 9:1-12 – azi trăim o pre-gustare a ceea ce va fi în timpul necazului – Ecologiştii din toată lumea protejează verdeaţa, dar oamenii sunt chinuiţi de multe duhuri, boli şi dureri, fiind tot mai veninoşi; avem şi închinarea la impărăteasa cerurilor pe care unii o numesc fecioara Maria şi alţii o numesc mama natură; cât şi pregătirea de război; Isaia 23; Psalmul 53;Geneza 11; Isaia 21; Apocalipsa 17; Isaia 24:14-22; 25:1-2; 27:1; Isaia 28:16; 28:28; 21:10; Daniel 1-4; (Azi avem protectia animalelor şi a plantelor dar şi oameni care preţuiesc animalele mai mult decât fiinţele umane, şi care se închină la draci din diferite culturi din toată lumea; avem mass-media prin care se vede până la capătul pământului); Apocalipsa 13; Ezechiel 17 Vulturul – America; Vita – parte din Israel care acum este in America; Isaia 3 – Judecata Israelului şi a Bisericilor (fiicele Sionului); 2 Corinteni 4 (Răbdarea, credinţa şi lucrarea sfinţilor împreună lucrători cu Domnul care îşi pregăteşte poporul pentru răpire).
Imperiul Roman – a fost, era şi nu mai este, dar acum este şi apoi merge la pieire
1 Corinteni 11:32; 2 Corinteni 1; 2 Corinteni 2:4, 17.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>