Cum si de ce ne mantuieste Dumnezeu (1) -- Chemarea Eficienta

“El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” 2 Tim. 1:9

În seria aceasta de articole, aș dori să investighez mai îndeaproape învățătura Bibliei în legătură cu mântuirea pe care Dumnezeu o oferă oamenilor. Voi încerca să răspund, atât cât Cuvântul îmi va permite, întrebărilor “Cum” și “De ce” ne mântuiește Dumnezeu.

În versetul de mai sus, Pavel vorbește lui Timotei, copilul său în credință, amintindu-i acestuia că Dumnezeu le-a dat la amândoi o mântuire și o chemare sfântă. Apoi, Pavel vorbește despre motivația lui Dumnezeu în administrarea acestei mântuiri și chemări. În alte cuvinte, Pavel începe să explice în scurte cuvinte lui Timotei de ce au fost ei doi mântuiți. El amintește că Dumnezeu nu a fost motivat în chemarea pe care a făcut-o de faptele pe care Pavel sau Timotei ar fi putut să le facă mai dinainte: “nu prin faptele noastre”. Apoi, bătrânul Pavel spune copilului său în credință că, chemarea aceasta la mântuire pe care ei au primit-o din partea Domnului a fost motivată de o hotărâre mai dinainte și de un har care a fost dat în Isus Hristos, înainte de întemeierea lumii: “după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de întemeierea lumii”.

În primul rând să poposim la prima parte a versetului: “El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă“. Ce avea Pavel în minte când a scris aceste cuvinte? El menționează o chemare sfântă de care a avut parte. La ce chemare se referea? Oare nu este chemarea pe care el însuși o experimentase? Chemarea aceasta este relatată în cartea Faptele Apostolilor.

Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. El a căzut la pământ, şi a auzit un glas, care-i zicea: “Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”. “Cine eşti Tu, Doamne?” a răspuns el. Şi Domnul a zis: “Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş”. Tremurând şi plin de frică, el a zis: “Doamne, ce vrei să fac? “Scoală-te”, i-a zis Domnul, “intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci” Fapte 9:3-6

Atunci când Dumnezeu a chemat pe acest fariseu orb cu numele de Saul la mântuire, acest suflet a fost complet transformat și schimbat. A fost vorba despre o chemare eficientă în cazul lui Pavel, o chemare spectaculoasă. Dumnezeu nu numai că a chemat pe Pavel la sine, ci în timp ce vorbea cu Pavel, El lucra înlăuntrul acestui suflet rebel pocăință și smerire. Pavel a văzut pe Hristos în toată splendoarea Sa și această viziune l-a transformat pentru totdeauna și l-a marcat permanent. A fost o chemare irezistibilă care a cucerit sufletul unui mare prigonitor al Bisericii lui Isus Hristos. Chemarea aceasta conține o putere în ea și o forță care îl făcea pe Pavel să tremure și să fie plin de frică. De-a lungul întregii Scripturi vedem că atunci când Dumnezeu se descoperă pe Sine însuși oamenilor, aceștia cu adevărat sunt cuprinși de teamă și schimbați. De ce? Pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt și atunci când oameni păcătoși stau în prezența unui Dumnezeu sfânt, ei se tem și sunt cuprinși de reverență.

O astfel de chemare, similară chemării lui Pavel, este absolut necesară în dreptul oricărui credincios. Cel ce nu a avut parte de o revelație similară a slavei lui Dumnezeu nu a fost chemat la mântuire. El  nu poate să fie plin de frică și de reverență deoarece nu a simțit sfințenia lui Dumnezeu și păcătoșenia sa și astfel nu poate nici să se pocăiască pentru ca să fie mântuit. Nu trebuie această chemare să fie neaparat atât de spectaculoasă ca și chemarea lui Pavel dar roadele ei trebuie să se vadă în fiecare credincios care pretinde că-L cunoaște pe Dumnezeu. Motivația trăirii tale cu Dumnezeu este faptul că te-ai întâlnit cu Dumnezeu și ai văzut slava Lui și ai fost schimbat. Un credincios este un om care a fost chemat de Dumnezeu și care nu a putut să se opună acestei chemări deoarece slava pe care a văzut-o l-a marcat și l-a schimbat la fel ca și pe Pavel. El a văzut într-o măsură mai mare sau mai mică pe Dumnezeu în splendoarea Sa și vrea să vadă mai mult. Viața de pocăință a creștinului începe cu o chemare plină de slavă pe care Dumnezeu o oferă! Acesta este momentul nașterii din nou, începutul mântuirii omului, și este o consecință directă a unei acțiuni a cărei inițiative o are Dumnezeu. După cum chemarea lui Pavel a fost inițiativa lui Dumnezeu și nicidecum a lui Pavel care de fapt avea alte planuri, tot așa, chemarea la mântuire a păcătosului de rând nu este inițiativa lui ci este inițiativa lui Dumnezeu. Aceasta este originea mântuirii și ea nu se găsește în om, ci în Cel ce cheamă.