Să ne străduim să intrăm în odihnă

„Nu vă împietriţi inimile ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie unde părinţii voştri M-au ispitit... Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.” (Evrei 3:8-9; 4:10-11)

Aici, odihna pe care o putem avea în Domnul, are asemănări cu pământul făgăduit, pe care Dumnezeu i l-a dăruit copiilor lui Israel. Măcar că acest pământ a fost deja pregătit pentru ei, totuși pentru el, ei trebuiau să se lupte. La fel și noi, trebuie să ne luptăm pentru ceea, ce Dumnezeu ne-a pregătit nouă.

Dar nu toți înțeleg aceasta. Unii cred, că dacă Dumnezeu dorește să ne deie ceva, aceasta pur și simplu va veni în viața noastră fără vreun efort din partea noastră. Ei așteaptă ajutor din partea Lui Dumnezeu, dar în tot același timp, ei cred că nu trebuie să depui efort, ca să te încrezi în Dumnezeu și să nu renunți. Copiii lui Israel, de asemenea au crezut, că dacă Dumnezeu le-a dat pământul, atunci ei nu mai trebuiau să lupte. Iar când au aflat că acolo trăiesc uriașii, că ei au cetăți mari, și au armate puternice, ei s-au gândit că Dumnezeu i-a amăgit. Ei au zis: „... Pentru ce ne duce Domnul în ţara aceasta în care vom cădea ucişi de sabie, iar nevestele noastre şi copilaşii noştri vor fi de jaf? Nu este oare mai bine să ne întoarcem în Egipt?” (Numeri 14:3) Ei s-au speriat de puterea vrăjmașului, n-au crezut în abilitățile Lui Dumnezeu, și s-au împotrivit Lui, atunci când trebuiau să creadă și să nu renunțe.

De aceea, Dumnezeu ne îndeamnă în pustiurile vieții, și în îngrijorări, să intrăm în odihna Lui, ci nu pur și simplu să așteptăm, că ea vreodată va veni la noi. Trebuie să ne străduim, și cu toată puterea să tindem spre scaunul harului Lui Dumnezeu, căci, Marele Preot, și Mijlocitorul, pe care Îl avem, în chipul Lui Iisus Hristos, în cer, nu este dintre aceia, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. El înțelege lupta pe care o ducem și nevoia noastră. De aceea, crezând în mijlocirea Lui pentru noi, să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. (Evrei 4:15-16)

Gândurile de frică, îngrijorările inimii, și îndoiala nu se vor depărta singure din inima noastră! Dar El nu va face aceasta în locul nostru. Trebuie să fim gata în timpul încercărilor, să depunem efortul maxim, pentru ca să intrăm în odihna Lui Dumnezeu, și să rămânem în această odihnă în fiecare zi din viața noastră!

Doamne, Tu împărățești! Tu ești unicul, Care cunoști toate părțile sufletului meu, sentimentele mele, credința și necredința mea. Doar Tu pătrunzi în sufletul meu, și înțelegi fricile mele, îndoiala, și îngrijorările inimii. Îți mulțumesc pentru puterea Ta, care mă ridică, Îți mulțumesc pentru mila Ta, care mă inspiră, Îți mulțumesc pentru iertarea Ta, care mă conduce mai departe... Iar acum venind la tronul Tău, te rog: „chiar și atunci, când nu înțeleg multe lucruri, învață-mă să cred, că Tu le înțelegi pe toate și mergi lângă mine; chiar și atunci, când mă împiedic, dă-mi putere, ca să mă ridic, chiar dacă am parte de vreo durere, să-mi scutur praful, și din nou să merg mai departe, pe calea cea dreaptă; chiar și atunci când se strecoară frica și îngrijorările, ajută-mă să găsesc pacea și liniștea Ta... Mă încred în Tine. Mă încred în Tine, și știu, că nu voi rămâne de rușine. Niciodată. În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca