text Predici scrise

Să lăsăm la poalele crucii, încăpățânarea, mândria, voia personală

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: William MacDonald

"... Trupul Meu care se frânge pentru voi... ” (1 Corinteni 11:24)

Amy Carmichael a făcut o listă cu toate cele zdrobite sau frânte în Biblie și o listă cu foloasele pe care le-au adus toate acestea.

Au fost sparte urcioarele (Judecători 7:18-19) – și a luminat lumina.

A fost spart vasul de alabastru (Marcu 14:3) – și a curs mirul foarte prețios, pentru ungere.

Au fost frânte pâinile (Matei 14:19) – și au fost hrăniți cei flămânzi.

A fost frânt Trupul (1 Corinteni 11:24) – și a fost răscumpărată lumea.

Nouă ni s-a oferit privilegiul să adăugăm al cincilea punct – trebuie să fie zdrobită mândria și voia personală a omului, iar rezultatul va fi o pace interioară, și o viață din belșug (nu se are în vedere prosperitate materială, căci Dumnezeu nu este obligat să ne dea nouă (nouă – cei care căutăm mai întâi de toate Împărăția Lui Dumnezeu și neprihănirea Lui) mai mult decât strictul necesar – Veaceslav).

Mulți dintre aceia, care au venit la Crucea Lui Hristos pentru salvarea sufletului, niciodată n-au stat la poalele ei, ca să-L roage pe Iisus, să le zdrobească voia personală, să le zdrobească duhul lor. Aceștia pot fi niște oameni foarte tactici și foarte blânzi, care niciodată nu ridică glasul, și care par a fi foarte duhovnicești; dar ei sunt foarte încăpățânați, iar aceasta nu le permite să cunoască toate acele foarte frumoase, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru ei.

Uneori tinerii îndrăgostiți, care doresc să se căsătorească, procedează în așa fel. Părinții și prietenii lor, care sunt în stare să cerceteze înțelept lucrurile, văd, că ceea ce doresc acești tineri nu va duce la nimic bun. Dar cu toate acestea, perechea încăpățânată, nu dorește să asculte niciun sfat, care nu este în conformitate cu poftele lor. Dar această încăpățânare și voie personală, care i-a făcut să se căsătorească, îi va face să divorțeze.

Aceasta se vede și din exemplul creștinilor, care au hotărât tare să deschidă vreo afacere, măcar că n-au vreo experiență, vreo abilitate în acest domeniu. Indiferent de toate sfaturile date de tovarășii lor, care au experiență și care au pricepere în acest domeniu, ei nu ascultă și pierd toți banii, și nu rareori banii, care i-au împrumutat de la prietenii iubitori. S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple, din cauza neascultării. Treburile afacerii merg rău, și în curând pe ruinele ei vin creditorii, cu speranța să-și întoarcă măcar o parte din banii săi.

Cu consecințe rele, care vin din cauza oamenilor îngâmfați, care își împlinesc voia personală, nu rareori ne întâlnim în domeniul slujirii în creștinism. Iată creștinul și familia lui pleacă peste hotare, pentru ca să lucreze în calitate de misionari, iar apoi peste un an, ei sunt nevoiți să se întoarcă în patria sa, și lasă fără roade toate eforturile și cheltuielile bisericii, care i-a sprijinit. Banii, care au fost dați de creștinii creduli, se investesc în proiecte, care se înfăptuiesc în conformitate cu voia personală a omului, ci nu în conformitate cu voia Lui Dumnezeu, și acest om, rămâne pur și simplu fără roade. Cineva, care nu dorește să primească direcții și sfaturi bune din partea altora, care nu dorește să coopereze cu altcineva; aceasta nu duce la nimic bun, decât la supărări și dezbinări.

Noi toți trebuie să luptăm cu aceste păcate, trebuie să lepădăm încăpățânarea, mândria, voia noastră, și să le aducem la poalele Crucii!

Să punem voia noastră de fier la altarul Domnului! Inima noastră să zică: „Trupul Tău a fost frânt pentru noi, Doamne! Din dragoste față de Tine să fie zdrobit duhul meu și voia mea!”

În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

„Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus... ” (Filipeni 2:5)

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>