Responsabilitatea umana in fata Creatorului

RESPONSABILITATEA UMANĂ. Omenirea, după cădere, deşi depravată, este responsabilă să facă ceea ce este bine, să asculte de Dumnezeu, dând socoteală înaintea Lui. Prin responsabilitate umană se înţelege faptul că omul va răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru toate acţiunile sale. Aceasta este o învăţătură generală a Scripturii.
a. Cum poate omul să fie responsabil pentru neascultarea Legii şi respingerea Evangheliei, când acesta este incapabil prin natura sa să le asculte şi accepte? Omul poate fi responsabil pentru ceea ce nu poate să facă doar dacă vina pentru propria-i incapacitate îi aparţine. Vezi Rom. 5:12 „ De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit...” – întreaga omenire era fizic, organic, în Adam când acesta a păcătuit. Dumnezeu îl socoteşte pe om responsabil să acţioneze în conformitate cu felul în care El l-a creat, nu în felul în care omul a ajuns după căderea lui Adam. Păcatul omului şi consecinţele lui nu sunt motive pentru care Dumnezeu să scuze comportamentul său. Omenirea, după cădere, are o natură depravată, dar existenţa acestei naturi păcătoase nu este lucrarea lui Dumnezeu şi nu scade responsabilitatea de a trăi aşa cum Dumnezeu a poruncit.Ilustraţie: Şoferii de automobile sunt responsabili să le conducă după legile de circulaţie. Cineva se poate îmbăta şi poate fi incapabil fizic să respecte aceste legi fiindcă nu îşi poate controla mişcările trupului şi deci direcţia maşinii. Beţia sa nu îl scuteşte de responsabilitatea pe care o are de a conduce conform legilor. Nu autorităţile sunt de vină pentru beţia lui şi el poate fi acuzat şi găsit vinovat de mai multe infracţiuni, chiar dacă era incapabil să conducă corect.
Aşadar, omul, după cădere, este incapabil să îl asculte pe Dumnezeu, dar el este responsabil să o facă. Lipsa abilităţii, atunci când este din vina omului, nu îi anulează responsabilitatea de acţiona corect.
b. Responsabilitatea umană depinde de gradul de cunoaştere. Omul este responsabil doar pentru ceea ce cunoaşte sau poate cunoaşte despre ceea ce este drept. Nu există responsabilitate fără intelect, raţiune (Ioan 9:41 ” „Dacă aţi fi orbi” le-a răspuns Isus „n-aţi avea păcat; dar acum ziceţi: „Vedem.” Tocmai de aceea, păcatul vostru rămâne.”)
i. Păgânii sunt responsabili să Îl recunoască pe Dumnezeu atât cât s-a descoperit El în creaţie (Rom. 1:19-20 „ Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot desvinovăţi;”)
ii. În privinţa faptelor lor, păgânii sunt responsabili doar pentru călcarea acelor principii ale neprihănirii recunoscute de conştiinţa lor (Rom. 2:12-15 „ Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. Când Neamurile, cu toate că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se desvinovăţesc între ele.”)
iii. Cei care au Cuvântul scris, vor fi judecaţi pentru călcarea Lui (Rom. 2:12
„ Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege.”)
iv. Trebuie menţionat că luminile lăsate de Dumnezeu în creaţie şi în conştiinţă nu sunt suficiente pentru mântuire, ci doar pentru condamnare. Singur Cuvântul scris, Biblia este descoperirea lui Dumnezeu pentru mântuire (Rom. 1:16 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului;” ; 1 Cor. 1:18 „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu.”; Fapte 4:12 „ În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.”  Rom. 10:13-17 „ Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu Sunt trimeşi? După cum este scris: „Cît de frumoase Sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”). Cei care nu au auzit de Cristos, nu vor fi judecaţi de respingere a Evangheliei şi necredinţă, dar vor fi condamnaţi la judecată pentru faptele lor. Dumnezeu judecă după dreptate (Ps. 45:6 „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic; toiagul de domnie al împărăţiei Tale este un toiag de dreptate.” , Fapte 17:31 „ pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morţi...”)!