Religia

Pe măsura ce cresc mare in Hristos și las copilăria spirituală in urmă, felul meu de a trăi și mai ales felul meu de a gândi se schimbă. În particular, felul meu de a mă raporta și de a privi înspre religie este într-o continuă schimbare. Aș dori să scriu un pic despre religie și despre concluziile la care am ajuns cu privire la ea…

Copil fiind, în Hristos și în cele duhovnicesti, credeam că religia este doar acel lucru care se intampla duminica in cadrul slujbelor bisericesti care sunt mai mult sau mai putin divine in functie de oamenii care construiesc slujbele respective… Eram limitat in gandirea mea si includeam in categoria “religie” doar acele grupuri de oameni care se identificau cu una din marile religii recunoscute ale lumii… Era o gândire superficială și limitată.

Deoarece am crezut întotdeauna că Hristos este singura cale înspre mântuire si că numai religia lui Hristos, religia apostolică, este cu adevărat adevărată și divina, am realizat încă de timpuriu că multă religie în lume este o opera a forțelor întunericului… Am ajuns să înțeleg că deși cei mai mulți oameni se consideră nereligioși, ei cu toții sunt de fapt religioși, având o formă de închinare și un dumnezeu și trăind prin credință… O ființă atât de limitată în timp și spațiu ca și omul, poate oare trăi fără credință? Poate oare un om să nu aibă o religie? Cu siguranță că nu! Probabil că o întrebare care se ridică în mintea cititorului este următoarea: “Ce înțelegi prin cuvântul religie?”… Înțeleg că religia este viața sufletului… Religia este acel set de convingeri și de valori care guvernează trăirea și gândirea oricărui om creat de Dumnezeu. Oamenii sunt ființe spirituale care sunt guvernați de un set de valori pe care eu personal îl etichetez cu acest cuvânt “religie”.

O altă întrebare care ar putea să se ridice în inima cititorului ar fi următoarea: “De unde vine religia?”… Răspunsul la această întrebare ar fi că există două mari surse ale religiei în lume… Ipoteza aceasta cum că există foarte multe religii în lume este superficială și eșuează în a privi lucrurile în adâncime. Dacă mergem la sursa lucrurilor, descoperim doar două mari religii în lume. Adevărul fundamental în universul creat este că există un bine absolut și există de asemenea un rău absolut. Și dacă Dumnezeu, sursa binelui absolut, își are propria lui religie în lume, care este religia Fiului Său Isus Hristos, forțele întunericului, care reprezintă sursa răului absolut în universul creat își au și ele religia lor în lume. Religiile omenești ale răului, religii în care oamenii glorifică creația în loc de Creator, sunt diverse în înfățișare dar identice în esența lor. Voi aborda în continuare religia lui Dumnezeu mentionând doar că orice alt sistem de valori contrar acestei religii își are originea în forțele întunericului. Orice sistem de valori care nu-și are originea în Dumnezeu este un sistem de valori pervertit. Răul este absența binelui și religia forțelor întunericului este o religie a absenței binelui.

Religia lui Dumnezeu este Isus Hristos. El este calea, adevărul și viața. Această cale este singura cale care duce la o cunoaștere reală a lui Dumnezeu. Religia lui Isus Hristos este singura religie bună deoarece sursa este bună și deoarece Dumnezeu nu a permis niciodată ca religia Lui să fie contaminată cu otrava răului. Hristos aseamănă religia aceasta cu o cale strâmtă și dreaptă pe care puțini o găsesc ca să meargă pe ea. Este o cale în care ucenicul lui Hristos își ia crucea, instrumentul de tortură al firii sale pământești, și Îl urmează în fiecare zi pe Domnul său Isus Hristos în pocăință și lepădare de sine încercând să copieze cât mai bine posibil caracterul și comportamentul Mântuitorului și Domnului său. Religia lui Dumnezeu nu este accesibilă omului firesc deoarece acesta o detestă prin pricina faptului că el este rău și iubește răul.

Deșii Hristos cheamă întreaga umanitate ca să-L urmeze pe drumul lepădării de sine, realitatea este că umanitatea în ansamblu ei, mânată de iubirea vinovată a plăcerilor păcatului, refuză chemarea universală la mântuire… Acei puțini ucenici reali ai lui Hristos care totuși au intrat pe calea lepădării de sine, au intrat nu din pricina faptului că ei sunt o categorie de oameni speciali, ci din pricina faptului că Dumnezeu Tatăl i-a atras la Hristos schimbându-le inima mai înainte și deschizându-le ochii ca să înțeleagă că sunt pierduți cu adevărat și că au nevoie de Isus Hristos pentru a fi salvați. Faptul că ei au îmbrățișat singura religie mântuitoare care este calea cea strâmtă a lui Hristos este consecința lucrării regeneratoare a Duhului Sfânt și nu cauza acesteia… În alte cuvinte, ucenicul real al lui Isus Hristos nu a fost regenerat deoarece el a ales calea mântuirii, ci el a ales calea mântuirii deoarece înainte de aceasta el a fost regenerat și schimbat.

Deoarece regenerarea inimii este o lucrare a Duhului Sfânt care nu depinde absolut deloc de vreo contribuție a omului, omul fiind absolut incapabil în a-și schimba propria inimă într-o inimă bună, religia lui Dumnezeu este o religie a harului. Cuvântul “har” înseamnă dar sau cadou nemeritat. Dumnezeu face un cadou omului și acest cadou este regenerarea inimii de piatră într-o inimă de carne. Omul care are parte de acest har sau cadou cu totul special și diferit de celelalte haruri și daruri pe care le oferă Dumnezeu omenirii, începe, mânat de această inimă nouă primită de sus, să umble după Hristos în sfințenie și lepădare de sine. Deoarece omul mântuit are o inimă nouă, umblarea în sfințenie și curăție nu-i mai este o povară și o corvoadă. El într-adevăr este o ființă nouă, cu totul diferită de ființa veche care este omul firesc, carnal.

Aceasta este religia lui Dumnezeu. O religie adâncă în care Dumnezeu lucrează în înima poporul pe care și l-a ales înainte de întemeierea lumii.