"Pregătind calea Domnului"-predica scrisa

Categorie: Predici scrise

Dorinţa lui Dumnezeu din totdeauna a fost aceea de a locui în mijlocul poporulul Său, iar prin poporul Său în mijlocul oamenilor. El vrea să-şi stabilească reşedinţa şi slava între noi. Însă pentru realizarea acestui lucru, are nevoie de oameni care să-I pregătească calea. Nu că I-ar fi imposibil să se descurce singur, însă ne acordă harul de a fi conlucrători împreună cu El. Este adevărat faptul că Ioan Botezătorul a avut o parte mai specială în această lucrare, pregătind calea Domnului pentru misiunea fizică şi pământească a Domnului Isus, însă şi noi avem partea noastră în ce priveşte pregătirea lucrării spirituale a Lui între oameni. De fapt, fie că vrem fie că nu vrem, fie că ne dăm seama fie că nu ne dăm seama, noi oricum pregătim cuiva calea: fie Domnului Isus, fie diavolului. Între lumea noastră şi lumea spirituală există o legătură foarte strânsă. În funcţie de ceea ce suntem, şi ceea ce facem, în urma noastră vine Dumnezeu sau cel rău. Caracterul nostru şi faptele noastre, pregătesc cadrul pentru lucrarea unuia sau a altuia. Astfel se face că în urma unor oameni vine: bucuria, pacea, zâmbetul, zidirea, mântuirea, în definitiv Dumnezeu, iar în urma altora vine: potopul, lacrimile, scandalul, praful şi pulberea, în definitiv diavolul. Întrebarea esenţială este următoarea: Cum trebuie să trăiesc pentru ca în urma mea să vină Dumnezeu? Cum putem să pregătim calea Domnului? Exemplul vieţii lui Ioan ne poate fi de folos în a răspunde la această întrebare.

1. Pregătim calea Domnului, micşorându-ne pe noi şi lăsându-L pe El să crească. Lucrarea prorocului Ioan a fost cel puţin ciudată. Şi-a exercitat slujba pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Fiind doar cu şase luni mai în vârstă decât Domnul Isus, la numai aproximativ treizeci şi unu de ani, Ioan este nevoit să îşi termine lucrarea. A avut o perioadă foarte scurtă de explozie la nivelul întregii naţiuni iudee, în ce priveşte activitatea profetică. Când atinge momentul culminant de popularitate, este nevoit deja să se retragă, printr-o modalitate, ce-i drept nu tocmai confortabilă. Ucenicii lui îl părăsesc unul câte unul, ciudat, ca să-L urmeze pe un alt învăţător, şi anume pe Isus. Cănd nişte ucenici zeloşi, geloşi şi fideli lui Ioan i s-au adresat astfel: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan, şi despre care ai mărturisit tu, iată că botează, şi toţi oamenii se duc la El.”(Ioan3:26), Ioan răspunde că ,,Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer”, şi că ,,trebuie ca El să crească iar eu să mă micşorez” (Ioan3:27,30) Aici se observă o diferenţă esenţială între Ioan şi farisei. Şi primul şi ceilalţi au constatat, că la un moment dat, au început să-şi piardă ucenicii, din pricina faptului că aceştia au mers după Isus. Într-o situaţie normală, acesta ar trebui să fie cel mai mare motiv de bucurie pentru un învăţător, şi acesta a fost cazul lui Ioan. Însă în cazul fariseilor, lucrurile s-au petrecut tocmai invers. Când au văzut că ucenicii lor îi părăsesc şi că Îl urmează pe Isus, s-au supărat atât de tare încât I-au pus la cale moartea. (Ioan12:19) Liderii religioşi, trebuie să fie foarte atenţi ca nu cumva să cadă în capcana să-şi formeze adepţi care să-i susţină, să-i aprobe, să-i apere la nevoie, mai degrabă decât să formeze ucenici ai Domnului. O astfel de preocupare greşită ne va determina să predicăm pe placul oamenilor, căutând să nu incomodăm pe nimeni cu Evanghelia, spre a nu ne expune poziţia vreunui pericol. Însă cine are ca scop să formeze ucenici ai Domnului, va fi gata să-şi expună nu doar ,,scaunul” ci chiar şi capul, la fel ca profetul despre care vorbim. Fiecare lucrător, sau simplu creştin, care doreşte să pregătească calea Domnului, trebuie să fie preocupat mai întâi, cum să fie plăcut Domnului, nu oamenilor. Noi suntem chemaţi să pregătim calea Domnului către sufletele oamenilor, nu calea noastră către glorie sau succes. De fapt, El creşte doar în măsura în care noi suntem dispuşi să ne micşorăm.

2. Pregătim calea Domnului, nefiind mulţumiţi doar cu o religie fără Isus. Pe vremea lui Ioan, Israel avea o religie, şi avea oameni religioşi. Fariseii erau lucrul cel mai de preţ pe care îl aveau evreii în ce priveşte religiozitatea. Văzând popularitatea crescândă a lui Ioan, au venit la el ca să se ,,împrietenească”. Aceasta este tehnica eternă a fariseilor, de a se pune bine pe lângă oamenii celebri. De ce? Ca să se molipsească şi ei de celebritate. Însă celebritatea lui Ioan nu era construită pe tehnici fariseiste, de aceea când le-a văzut ipocrizia, le-a adresat nişte cuvinte foarte aspre: ,,Pui de năpîrci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră.” (Mat.3:7-8) Pocăinţa adevărată, cât şi propovăduirea acesteia, ne va diminua popularitatea, în schimb Îl va face pe Hristos să devină mai popular. Pocăinţa adevărată cât şi propovăduirea acesteia, pregătesc calea Domnului. Aşa s-a profeţit despre Ioan: ,,Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El.” (Lc.1:17) Unde există roade vrednice de pocăinţă, acolo vine Dumnezeu. Însă o asemenea lucrare îl poate costa scump pe lucrător. Pe Ioan l-a costat pierderea unei bucăţi destul de însemnate din trupul său. Însă Ioan a înţeles că este mai bine a fi închis în temniţă sau chiar decapitat, dar Isus să fie liber, decât a fi liber iar Isus şi Cuvântul Său să fie legate. O, dacă am înţelege toţi creştinii că mai bine să fim mai nepopulari dar să crească popularitatea Domnului Isus, şi mai bine să fim legaţi dar Cuvântul Domnului să nu fie legat. Mai bine să fim întemniţaţi dar Duhul Sfânt să lucreze în voie.

3.Pregătim calea Domnului, asigurându-ne mereu că întradevăr Lui Îi pregătim calea, nu altcuiva. Acest mare bărbat al lui Dumnezeu, a trecut şi prin perioade de confuzie. Iată cuvântul Domnului din Luca 7 ,, Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi, şi i-a trimis la Isus să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?” Aceştia, când s-au înfăţişat înaintea lui Isus, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul? Chiar în clipa aceea, Isus a vindecat pe mulţi de boale, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea. Şi, drept răspuns, le-a zis: Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii văd, şchiopii umblă, leproşii Sunt curăţiţi, surzii aud, morţii înviază, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.” (v19-22) Chiar dacă textul acesta prezintă un moment de slăbiciune din viaţa lui Ioan, când am meditat asupra lui mi-am dat seama, în sinea mea, cât de important este să mă verific mereu şi mereu dacă credinţa mea şi lucrarea pe care o fac sunt în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât contextul în care trăim este unul de mare confuzie spirituală. Chiar şi David s-a rugat lui Dumnezeu astfel: ,,Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă Sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!” (Ps.139:23-24) Şi acest proces este cu atât mai benefic, cu cât avem un Dumnezeu gata să aducă lumină oamenilor sinceri. N-aş vrea sub nici o formă ca în ziua judecăţii să fiu printre cei descrişi în Matei 7:22-23: ,,Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” Cu cât îţi cercetezi mai frecvent credinţa şi lucrarea, cu atât ai mai multe şanse de a fi pe calea cea bună, deci a pregăti calea Domnului.

În concluzie: Sunt convins că în perioada următoare, Dumnezeu va face lucrări mari şi extraordinare în ţara noastră. Şi aceasta pentru că există în ea oameni asemenea lui Ioan care s-au uitat pe ei înşişi, împreună cu problemele şi nevoile lor, şi s-au dedicat întru totul mijlocirii înaintea lui Dumnezeu, cu post şi rugăciune, într-o viaţă sfântă, pentru mântuirea multor suflete. Dumnezeu care este credincios promisiunilor Sale, nu poate să nu răspundă acestor strigăte necontenite către El. Dar mai sunt convins încă de un lucru: Sunt convins că şi diavolul va pregăti replici pe măsură. Aşa a fost din totdeauna. Când Moise a transformat, prin puterea Domnului, toiagul în şarpe, diavolul a zis: ,,ce mare găselniţă, şi eu pot face asta”, şi astfel a strecurat confuzie în casa lui Faraon, dar numai până la o vreme. Dacă va face Dumnezeu minuni, şi diavolul va încerca să le imite. Dacă va ridica Dumnezeu bărbaţi plini de puterea Duhului Sfânt, şi diavolul va ieşi cu oamenii lui care pe dinafară vor semăna foarte mult cu ai Domnului, dar pe dinăuntru vor fi exact ca diavolul. Dumnezeu este lumină, şi oriunde se manifestă, o face cu limpezime. Diavolul este întuneric, şi oriunde apare strecoară confuzia. Dacă vrem să nu ne rătăcim, să alegem totdeauna lucrurile clare, limpezi, curate, conforme cu Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii sinceri, dornici de a împlini cu credincioşie voia lui Dumnezeu, nu se rătăcesc, ei se află ca şi Israel totdeauna sub norul luminos al lui Dumnezeu. Cei nesinceri şi şovăitori în a împlini voia Domnului, se află sub norul întunecos, poticnindu-se de tot ce le iese în cale. ,,Doamne încinge-te la luptă şi nimiceşte-l pe cel rău. Condu-ne către o mare biruinţă spirituală în România. Nu pentru că noi am fi ceva înaintea Ta. Ci pentru faptul că Tu asculţi rugăciunile. Ajută-ne să-Ţi pregătim calea pentru îndeplinirea planurilor pe care le ai cu ţara noastră în generaţia actuală. Îţi cerem aceasta pentru slăvirea Numelui Tău Celui mare. Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi în România.”

sursa: https://predicipredici.wordpress.com/