text Predici scrise

Pilda neghinei și Împărăția cerurilor (Matei 13:24-30; Matei 13: 36-43)

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Ioanas

Pilda neghinei și Împărăția cerurilor (Matei 13:24-30; Matei 13:36-43.)

Introducere
În lecția de astăzi observăm că Împărăția cerurilor în prezent pe acest pământ este o luptă între dominația lui Hristos și a Satanei, vrăjmașul lui Dumnezeu, Cel rău. Dominația este reprezentată de influența fiecăruia, însă rezultatul este învingerea, condamnarea răului, a fiilor satanei și viitorul glorios al fiilor Împărăției, a celor care au fost fiii Împărăției, cei care au trăit sub autoritatea lui Dumnezeu.

Prezentarea lecției
1. Împărăția cerurilor pe pământ, reprezintă în momentul de față lupta între dominația Domnului și a Satanei peste populația pământului

Matei 13.24. Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: „Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sămânţă bună în ţarina lui. 25. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină între grâu şi a plecat.
Matei 13:36. Atunci Isus a dat drumul noroadelor şi a intrat în casă. Ucenicii Lui s-au apropiat de El şi I-au zis: „Tâlcuieşte-ne pilda cu neghina din ţarină.” 37. El le-a răspuns: „Cel ce seamănă sămânţa bună este Fiul omului. 38. Ţarina este lumea; sămânţa bună sunt fiii Împărăţiei; neghina sunt fiii celui rău.

Orice om venind în lume este ca o ţarină capabilă să primească sămânţă bună sau rea. Fiecare om este chemat să primească sămânţa bună. Fiul omului care a venit în lume să nimicească lucrările diavolului sădeşte sămânţa bună care formează omul nou, moştenitorul Împărăţiei cerurilor. Pentru cei ce resping pe Fiului Omului, diavolul seamănă sămânţa rea care produce fii ai celui rău.

2. Împărăția cerurilor pe pământ, înseamnă pentru fiii Împărăției (creștini adevărați) o conviețuire împreună cu fiii celui rău, însă în același timp o luptă și creștere spirituală.
Matei 13:26. Când au răsărit firele de grâu şi au făcut rod, a ieşit la iveală şi neghina. 27. Robii stăpânului casei au venit şi i-au zis: „Doamne, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina ta? De unde are, dar, neghină?” 28. El le-a răspuns: „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta.” Şi robii i-au zis: „Vrei, dar, să mergem s-o smulgem?” 29. „Nu”, le-a zis el, „ca nu cumva, smulgând neghina, să smulgeţi şi grâul împreună cu ea.

Fii Împărăţiei trăiesc o viaţă întreagă printre fii celui rău, aşa cum grâul creşte printre neghină.
A fi moştenitor al Împărăţiei cerurilor atârnă de felul cum acceptăm lucrarea Duhului Sfânt în noi, pentru că numai sămânţa bună produce roade care să fie pe măsura cerinţelor Împărăţiei. Sămânţa bună şi sămânţa rea sunt seminţe şi nu fruct. Ori o sămânţă trebuie să treacă prin întreg procesul de creştere şi coacere ca să ajungă la vremea recoltei gata pentru seceriş.
Există doi semănători cu două feluri de seminţe pentru aceiaşi ţarină, pentru acelaşi loc destinat semănatului. Cele două seminţe produc două destine pentru cele două feluri de rod. Ţarina este de drept a gospodarului, a lui Dumnezeu şi pilda se focalizează pe principiul după care gospodarul alege cele două feluri de rod, neghina şi grâul De dragul grâului, neghina este lăsată printre grâu până la seceriş.

3. Împărăția cerurilor pe pământ are ca biruință intervenția Îngerilor care vor duce la îndeplinire Judecata lui Dumnezeu asupra răului

Matei 13:30. Lăsaţi-le să crească amândouă împreună până la seceriş; şi, la vremea secerişului, voi spune secerătorilor: „Smulgeţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu.”

Matei 13:39. Vrăjmaşul care a semănat-o este diavolul; secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii. 40. Deci, cum se smulge neghina şi se arde în foc, aşa va fi şi la sfârşitul veacului. 41. Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, şi ei vor smulge din Împărăţia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire şi pe cei ce săvârşesc fărădelegea 42. şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

4. Împărăția cerurilor va atinge apogeul după judecarea Satanei și a răului, prin dominația veșnică a ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru fii Împărăției

Matei 13:43. Atunci cei neprihăniţi vor străluci ca soarele în Împărăţia Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.
Îngerii vor fi cei care vor culege din lume fiii Împărăţiei pentru moştenirea care-i aşteaptă şi vor arunca în cuptorul aprins destinat diavolului şi îngerilor lui pe toţi cei care au acceptat sămânţa rea devenind fii ai celui rău.

Aplicarea lecției

Împărăția lui Dumnezeu reprezintă în momentul actual pe pământ o bătălie pentru dominarea oamenilor între Creatorul nostru și Satana, distrugătorul omului prin păcat. Noi trebuie să acceptăm voia lui Dumnezeu, Cuvântul Lui și să rămânem sub autoritatea Duhului Sfânt care ne-a descoperit că suntem păcătoși și că șansa noastră este Hristos. Astfel la Sfârșit vom putea avea parte de Împărăția veșnică a lui Dumnezeu și vom putea vedea promisiunea pedepsirii și judecării răului ca împlinită, după Cuvântul promis de Dumnezeu

Întrebări

La dispoziția și sub autoritatea cui sunt eu în momentul de față, a lui Dumnezeu sau a satanei?
Sunt eu într-un proces de creștere spiurituală și într-o luptă?
Mă încred eu că răul o să fie biruit și promisiunile Domnului îmi vor aduce viață veșnică în ciuda faptului că sunt înconjurat de rău pe pământ?
Care sunt mijloacele de biruință în mijlocul răului care își manifestă prezența pe pământ?

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>