text Predici scrise

Categorii de oameni în fața Evenimentului Morții și Învierii Domnului (Marcu 16:1-16)

Categorii de oameni în fața Evenimentului Morții și Învierii Domnului (Marcu 16:1-16)

Categorie: studii biblice, predici scrise

 

 

Deși au trecut circa două milenii de la Jertfa și Învierii Domnului, omenirea și azi în fața acestui Eveniment este într-o continuă frământare. Chiar după Învierea și Înălțarea Domnului pumnii încleștați și ura s-a revărsat peste ucenici, moartea lui Ștefan este mărturie pe paginile Scripturii. Prigoana continuată de Saul din Tars a Sfârșit prin întrebarea pusă lui de Domnul Isus Înviat:
 

Fapte 9:3. Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodată a strălucit o lumină din cer în jurul lui. 4. El a căzut la pământ şi a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” 5. „Cine eşti Tu, Doamne?”, a răspuns el. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti. Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.” 6. Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate, şi ţi se va spune ce trebuie să faci.”
 

Isus Înviat este astăzi în inima creștinilor care-L urmează pe El, a celor care așa ca Saul din Tars și-au dat seama într-o zi întâlnind personal pe Domnul și Lumina Lui, că sunt prigonitorii Lui prin păcatele lor, că trebuie să cadă în genunchi și să-L recunoască și să-L accepte ca Domn în viața lor și să-L urmeze toată viața lor ca niște robi credincioși, acceptând autoritatea Lui și slujindu-I.
De aceea și lupta împotriva Domnului continuă, de aceea este important ca la această sărbătoare, privind la Evenimentele descrise de Scriptură să ne identificăm cărei categorii aparținem.

 

Stăm în fața acestei sărbători minunate în creștinism, anume Învierea Domnului. Și ne întrebăm probabil oare care-i atitudinea oamenilor în fața Evenimentelor descrise în Scriptură referitor la Jertfa Domnului Isus, la lucrarea de Mântuire făcută de El la Golgota și pentru acest lucru doresc să privim împreună la tabloul Evenimentului descris de Scriptură din acele zile și să vedem cum stau lucrurile azi, după circa două milenii:

 

 

1. O categorie de oameni care se gândeau cum să-L omoare pe Domnul Isus
 

– Categoria oamenilor religioși care urmăresc puterea și interesele personale și religioase
Matei 26:3. Atunci preoţii cei mai de seamă, cărturarii şi bătrânii norodului s-au strâns în curtea marelui preot care se numea Caiafa; 4. şi s-au sfătuit împreună, cum să prindă pe Isus cu vicleşug şi să-L omoare.

 

– Categoria păgânilor, necredincioșilor, care urmăresc puterea și impunerea ordinii lor
Matei 27:22. Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii. 23. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!” 24. Când a văzut Pilat că n-ajunge la nimic, ci că se face mai multă zarvă, a luat apă, şi-a spălat mâinile înaintea norodului şi a zis: „Eu sunt nevinovat de sângele Neprihănitului acestuia. Treaba voastră!” 25. Şi tot norodul a răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.” 26. Atunci Pilat le-a slobozit pe Baraba; iar pe Isus, după ce a pus să-L bată cu nuiele, L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. 27. Ostaşii dregătorului au dus pe Isus în pretoriu şi au adunat în jurul Lui toată ceata ostaşilor. 28. L-au dezbrăcat de hainele Lui şi L-au îmbrăcat cu o haină stacojie. 29. Au împletit o cunună de spini, pe care I-au pus-o pe cap, şi I-au pus o trestie în mâna dreaptă. Apoi îngenuncheau înaintea Lui, îşi băteau joc de El şi ziceau: „Plecăciune, Împăratul iudeilor!” 30. Şi scuipau asupra Lui şi luau trestia şi-L băteau în cap. 31. După ce şi-au bătut astfel joc de El, L-au dezbrăcat de haina stacojie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.
 

– Categoria oamenilor de gloată, cei care unde merge mulțimea merg și ei fără să gândească
Matei 26:55. În clipa aceea, Isus a zis gloatelor: „Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În toate zilele şedeam în mijlocul vostru şi învăţam norodul în Templu, şi n-aţi pus mâna pe Mine.
Matei 27:20. Preoţii cei mai de seamă şi bătrânii au înduplecat noroadele să ceară pe Baraba, iar pe Isus să-L omoare. 21. Dregătorul a luat cuvântul şi le-a zis: „Pe care din amândoi voiţi să vi-l slobod?” „Pe Baraba”, au răspuns ei. 22. Pilat le-a zis: „Dar ce să fac cu Isus, care Se numeşte Hristos?” „Să fie răstignit!”, i-au răspuns cu toţii. 23. Dregătorul a zis: „Dar ce rău a făcut?” Ei au început să strige şi mai tare: „Să fie răstignit!”
 

 

2. O categorie de oameni care se declară ucenicii Domnului, dar urmăresc profitul și scăparea propriei vieți
 

Matei 26:14. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la preoţii cei mai de seamă 15. şi le-a zis: „Ce vreţi să-mi daţi, şi-L voi da în mâinile voastre?” Ei i-au cântărit treizeci de arginţi. 16. Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit, ca să dea pe Isus în mâinile lor.Matei 26:69. Petru însă şedea afară în curte. O slujnică a venit la el şi i-a zis: „Şi tu erai cu Isus Galileeanul!” 70. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor şi i-a zis: „Nu ştiu ce vrei să zici.” 71. Când a ieşit în pridvor, l-a văzut o altă slujnică şi a zis celor de acolo: „Şi acesta era cu Isus din Nazaret.” 72. El s-a lepădat iarăşi, cu un jurământ, şi a zis: „Nu cunosc pe Omul acesta!” 73. Peste puţin, cei ce stăteau acolo s-au apropiat şi au zis lui Petru: „Nu mai încape îndoială că şi tu eşti unul din oamenii aceia, căci şi vorba te dă de gol.” 74. Atunci el a început să se blesteme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe Omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul. 75. Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.

3. O categorie de oameni care renunță la tot pentru Isus și Isus devine pentru ei adevărata Comoară și Viața lor

 

a) Oamenii care renunță la tot ce au mai de preț în viața lor pentru Hristos schimbându-și prioritățile
Matei 26:6. Când era Isus în Betania, în casa lui Simon, leprosul, 7. s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; şi, pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui. 8. Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, şi au zis: „Ce rost are risipa aceasta? 9. Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.” 10. Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine. 11. Pentru că pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. 12. Dacă a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta în vederea pregătirii Mele pentru îngropare. 13. Adevărat vă spun că oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”

 

b) Oamenii care recunosc păcatul lor și pe Hristos drept Mielul fără vină și Dumnezeu Mântuitorul
Luca 23:39. Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!” 40. Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? 41. Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.” 42. Şi a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” 43. Isus a răspuns: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”

 

c) Oamenii care cred în Hristosul Înviat și-L urmează pe El, crezând și ascultând de Cuvântul Lui
Matei 28:5. Dar îngerul a luat cuvântul şi a zis femeilor: „Nu vă temeţi; căci ştiu că voi căutaţi pe Isus care a fost răstignit. 6. Nu este aici; a înviat, după cum zisese. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul; 7. şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată că El merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.” 8. Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui. 9. Dar iată că le-a întâmpinat Isus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat. 10. Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeţi; duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea: acolo Mă vor vedea.”
Matei 28:16. Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele unde le poruncise Isus să meargă. 17. Când L-au văzut ei, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit. 18. Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. 19. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. 20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.
Ioan 20:27. Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.” 28. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” 29. „Tomo”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” 30. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta. 31. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.

 

Ce fel de categorie reprezinți în fața Domnului Înviat, în lumina Evenimentului spre care am privit azi în Sfânta Scriptură?
O singură categorie de oameni este una după voia lui Dumnezeu, acei oameni care s-au întâlnit personal cu Hristosul Înviat, prin credință, renunțând la prioritățile vieții în favoarea lui Hristos, făcând din El prioritatea trăirii, și-au recunoscut starea de păcat și pe Hristos drept Mielul fără vină și Dumnezeu Mântuitorul, care L-au urmat pe El și calcă pe urmele Lui toată viața lor, până-n veșnicii.

 

 

 

Simion Ioanăș

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>