text Predici scrise

Păcatul îngropării talantului

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Cociuba
Păcatul îngropării talantului

Matei 25:14-30
Importanţa pildei: ultima pildă pe care o spune Domnul înainte de moartea Lui. Cu două zile înainte de răstignire, Domnul Isus le spune ucenicilor această pildă ca să le arate importanţa ei.

A.Ce vrea să ne înveţe această pildă?
a)Dumnezeu dă fiecarei persoane talanţi sau abilităţi „ Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul...” v15a
Fiecare rob a primit un anumit număr de talanţi. Fiecare om e înzestrat de Dumneyeu cu cel puţin un talant (de aceea daca spui că nu ai nici un talant...mai gândeşte-te o dată)
b)Fiecare persoană e diferită „...fiecăruia după puterea lui...” v15b.
La unii Dumnezeu le dă mulţi talanţi; la alţii le dă doar câţiva şi unora le dă doar un talant. Fiecăruia după puterea lui.
Dumnezeu te-a înzestrat cu daruri, talanţi şi calităţi pe care nimeni altcineva nu le mai are în masura în care le ai tu. El te-a înzestrat cu ele ca să poţi sluji trupului (bisericii) în care vieţuieşti.
c)Dumnezeu doreşte ca noi fiecare să ne dezvoltăm abilităţile, talanţii, care ne-au fost date de El potrivit cu planul Său „Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios...” v20,21a
fiecare rob trebuia să investească banii astfel încât să aducă profit stăpânului. Talantul pus în negoţ, întotdeauna aduce profit.
d)Fiecare persoana va sta intr-o zi înaintea lui Dumnezeu şi va da socoteală pentru modul în care a folosit talanţii primiţi. „ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” v21b, „Luaţi-i, deci, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi” v28
Robii care au investit talanţii au fost rasplătiţi; robul care nu a investit a fost pedepsit. Fiecare face ce vrea cu ceea ce are... dar la sfârsit Dumnezeu va cere socoteală pentru ce a investit în tine.

B.De ce e păcat să-ţi îngropi talantul?
Am luat exemplul unui om care a vrut să-şi îngroape talantul şi am descoperit câteva lucruri interesante. Iona, omul care a încercat să-şi îngroape talantul.
Prin faptul ca Iona a încercat să-şi îngroape talantul el de fapt a spus trei lucruri ( şi tu, la rândul tău, spui aceleaşi lucruri atunci cand nu vrei să-ţi foloseşti talantul):
1)Nu iubesc oamenii
Iona a încercat să-şi îngroape talantul şi din această cauza au avut de suferit oamenii din corabie, care erau aproape de naufragiu, de moarte. Dacă nu-şi redresa comportamentul puteau muri peste 120000 de oameni... doar pentru ca a vrut să-şi îngroape talantul.
Iona ştia ca oamenii din Ninive se vor întoarce de la calea rea pe care o urmau dacă va merge acolo şi le va vorbi, şi de aceea nu a vrut să meargă. Îngropându-ţi talantul spui: nu iubesc oamenii! Sunt gata să-i las să moară aşa cum sunt şi unde sunt! Pe când Biblia spune:
„Dacă un om ar cădea în vreo greşală, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei” (Galateni6:1)
„să nu obosim în facerea binelui” (Galateni6:9);
„...îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi, sprijiniţi pe cei slabi, fiţi răbdători cu toţi” (1Tesaloniceni5:14); „...căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi” (1Tesaloniceni 5:15);
„Spune că femeile în vârstă trebuie ... ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii...” (Tit 2:3);
„...cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune...” (Tit 3:8);
„Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice şi să nu stea neroditori....” (Tit 3:14);
„Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27)...
Toate aceste versete spun: iubiţi-vă unii pe alţii!
Spunea cineva că a-i iubi pe oameni înseamnă să le arătăm pe Dumnezeul care-i poate împlini.
Iniţial Iona a refuzat să-L prezinte pe Dumnezeu celor din Ninive – tu ce faci?
Îngropându-ţi talantul tu nu-i iubeşti pe oameni!
2)Nu mă intresează persoana mea
Efectele asupra lui Iona din cauza îngropării talantului: Iona este aruncat în mijlocul mării pe furtună, este înghiţit de un peşte, stă trei zile în stomacul peştelui, aruncat din pântecele peştelui (vomat)... gandeşte-te cum arăta şi mirosea Iona dupa trei zile în stomacul peştelui... aşa a trebuit să intre în Ninive, să se înfăţişeze în faţa împăratului şi să le prezinte voia lui Dumnezeu... doar pentru ca a vrut să-şi îngroape talantul.
Petru, în 2Petru 1:10 spune: „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată”. Dacă îţi vei îngropa talantul sigur nu îţi vei întări chemarea şi ai cele mai mari şanse să aluneci şi să cazi, adică nu te interesează de persoana ta. În schimb dacă vei sluji cu talantul care îl ai, îţi vei întări chemarea (talantul va aduce profit) şi ai cele mai mari şanse să nu aluneci. Caută tot mai mult să-ţi întăreşti chemarea, să aduci rod. Jonatan Edwards în hotărârea numarul 5 spunea: „sunt hotătât să nu pierd niciodată momentele vieţii ci să le folosesc în cel mai înalt mod posibil”
3)Nu ascult de Dumnezeu
E pacat oare să nu ascult de Dumnezeu? „Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii...” 1Samuel 15:22, 23a
Dumnezeu îi spune lui Iona: du-te la Ninive şi el merge la Tars; Dumnezeu spune: fă! Şi tu nu faci... e pacat? Dumnezeu are o lucrare de facut cu tine şi spune: fă! Dacă nu o faci ce e? Dacă El spune: prin tine vreau să binecuvintez azi pe cineva, vreau să aduc un zambet pe faţa cuiva, vreau să întorc azi pe cineva la Mine, vreau să întăresc pe cineva... şi tu spui nu! Nu e oare păcat? Iacov 4:17 spune: „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!”
Dumnezeu era aşa de hotărât să îţi îndeplinească lucrarea cu Iona încât a fost dispus să-l treacă prin orice doar să-l facă să se trezească la realitate şi astfel să poată salva viaţa a 120000 de oameni. Nu aştepta ca Dumnezeu să facă orice doar ca să te trezească.
Dacă ai încercat să-ţi îngropi talantul... scoate-l! În versetul 16 din Matei 25 spune că robul a pus imediat talantul în negoţ, iar cei ce fac aşa sunt răsplătiţi: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21)
Aş vrea să închei cu cateva versuri dintr-o poezie: „A venit mult aşteptata/ Cea de mulţi bine primită/ Timp de petrecut în casă/ Sau de mulţi, călătorii în masă ... Deci, concediul anual/ E un dar de la Isus/ Dar concediul spiritual/ Fugi de el!...El e fatal!”

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei?
Accepți pecetea lui Dumnezeu, sau semnul Fiarei? Apocalipsa 7:2-3; 13:16-17. „Și am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui, și care avea pecetea Dumnezeului celui viu. El a str... Citeste mai mult >>
Unde vrei să-ți petreci veșnicia?
Unde vrei să-ți petreci veșnicia? Ioan 17:1-3 „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, și a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe... Citeste mai mult >>
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu
Patronul și muncitorul înaintea lui Dumnezeu„Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire și nefățarni... Citeste mai mult >>
Glorie lui Dumnezeu!
Glorie lui Dumnezeu! Apocalipsa 4:3; 11 „Cel ce ședea pe el (Tronul slavei), avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu; și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de sm... Citeste mai mult >>
PREDIC Ă LA SF. PROROC MALEAHI, SF. MC. GORDIE
PREDICĂ LA SOBORUL SF. IOAN BOTEZĂTORUL 7 IANUARIEFrați creștini, Ieri am băut apă sfântă din milostivirea lui Dumnezeu iar astăzi îl cinstim pe slujitorul Tainei, pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul,... Citeste mai mult >>
Responsabilitatea părinților în familie
https://www.youtube.com/watch?v=dpogRySKfM4
Vladimir Pustan - Explorand Geneza - 29 Isaac si binecuvantarea - Geneza 27 - 6 Iunie 2018
Vladimir Pustan - Explorand Geneza - 29 Isaac si binecuvantarea - Geneza 27 - 6 Iunie 2018 https: //www. youtube. com/watch? v=649boSpSkrU
„...Doamne, de câte ori să iert...?” (Matei 18:21)
„... Doamne, de câte ori să iert~&?"_~ (Matei 18:21)Se povestește că un copil ce se întorcea acasă de la școală. Ajuns în dreptul unei biserici în fața căreia era ridicat un crucifix mare, a zărit pe... Citeste mai mult >>
Povestea Cei Trei Copii ai Elenei
Cei Trei Copii ai EleneiElena și Gheorghe trăiau o bucurie nemărginită când, într-o zi, Elena a născut tripleți la spital. Cei trei băieți erau identici, iar mama lor se ruga neîncetat pentru sănătate... Citeste mai mult >>