text Predici scrise

Omul care a inceput bine, dar a sfarsit rau

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Luigi Mitoi
O vorbă românească înţeleaptă spune că "ziua bună se cunoaşte de dimineaţă". Aceasta înseamnă ca cine începe bine, va termina pe măsură. Chiar dacă, de obicei, este aşa, din nefericire sunt multe excepţii. Una dintre ele este tânărul bogat din Evanghelia după Marcu 10:17-7 al cărui nefericit exemplu poate vorbi pentru corectarea multor vieţi care, deşi au început bine, vor să sfârşească rău. Să privim împreună la exemplul lui.



1. A pus întrebarea care trebuia.
Multe întrebări frământă vieţile oamenilor, în legătură cu lucurile materiale, poziţia, familia, pasiunile... Tânărul bogat a pus întrebarea care trebuia: "Ce bine să fac să am viaţă veşnică?" Această întrebare trădează interesul său pentru propriul suflet, sensibilitate pentru Dumnezeu şi pasiune pentru cer. Este o întrebare înţeleaptă, matură, folositoare - este întrebarea care trebuie. Atunci când auzi pe cineva punând această întrebare, ştii că el va deveni mântuit şi Dumnezeu îl va duce în slavă. El a pus această înţeleaptă întrebare după ce a îngenunchiat înaintea lui Isus, cu o atitudine plină de respect şi reverenţă. Ce bine a început!

Ce întrebări frământă vieţile oamenilor astăzi? Oricum, cei mai mulţi, din nefericire, nu se gândesc la viaţa veşnică.



2. A adresat-o cui trebuia.
Atunci când avem întrebări, încercăm să le punem celor mai capabile persoane pe care le cunoaştem. Tânărul bogat a avut o întrebare care viza dimensiunea spirituală a vieţii şi, deşi avea acces la teologii vremii datorită poziţiei şi bogăţiei lui, el a ales să pună această întrebare lui Isus. Cine este mai competent să răspundă la o întrebare despre cer, decât Cel care a făcut cerul şi este Stăpânul lui? Cine iubeşte mai mult oamenii şi doreşte fericirea lor, mai mult decât Acela care i-a creat şi se implică în existenţa lor? Dintre toate persoanele cărora li se putea adresa, el a adresat întrebarea cui trebuia - Regelui Isus Hristos.

Cui pun oamenii întrebările lor astăzi? Oricum, cei mai mulţi, din nefericire, nu se consultă cu Dumnezeu.



3. A primit răspunsul care trebuia
. Deseori în viaţă greşim pentru că urmăm răspunsul greşit la întrebările pe care le punem. Din fericire, tânărul bogat a primit răspunsul corect, răspunsul care trebuia. Răspunsul este complet şi competent, reţeta perfectă. A pus întrebarea care trebuia, a adresat-o cui trebuia şi a primit răspunsul care trebuia. A început foarte bine, avea toate motívele să creadă în succes. Şi totuşi...



4. N-a fost gata să ia decizia care trebuia
. Este ciudat că totul merge bine până aproape la sfârşit, când bărbatul acesta eşuează, nefiind în stare să ia decizia care trebuia. Ce paradox! Are interes pentru propriul suflet, pune întrebarea cea mai importantă pentru sufletul său, o adresează Celei mai competente Fiinţe din lume, primeşte un răspuns care exprimă iubirea şi grija lui Dumnezeu şi acum, când totul era aproape rezolvat... falimentează. Cât de mult a greşit acest om! Începe bine, manifestând interes pentru veşnicia lui, are încredere în competenţa Mântuitorului venind la El pentru răspuns, primeşte răspunsul potrivit şi, când mai avea doar un pas... se întoarce înfrânt.

Câţi oameni astăzi vin la biserică, ascultă predici care răspund întrebărilor lor, recunosc că Dumnezeu le-a vorbit şi se opresc în faţa deciziei de a-L urma pe Domnul, decizie pe care nu sunt în stare s-o ia. Care sunt întrebările obişnuite ale oamenilor astăzi? Cu cine se consultă ei pentru problemele importante din viaţa lor? Ce sfaturi primesc ei ca răspuns la întrebările lor? În ce masură urmează ei aceste sfaturi?

Omul bogat a început bine, dar a sfârşit rău. Din nefericire, sunt şi astăzi oameni care repetă trista experienţă a tânărului bărbat. Dacă eşti unul dintre ei, ce întrebări te frământă? Cui le adresezi? Ce răspuns primeşti? Ce faci cu răspunsul? Dacă eşti unul dintre ei şi ai avut harul să înţelegi că cea mai importantă întrebare este ,,ce să fac ca să devin mântuit?", dacă ai avut harul să pui această întrebare Domnului Isus, dacă ai avut harul să primeşti drept răspuns îndemnul la pocăinţă, te rog nu te opri, nu te întoarce iîapoi de la capătul drumului, ci hotărăşte-te să-L urmezi pe Domnul. Unde te întorci? Pentru ce te întorci? La ce te întorci? Ceea ce cauţi de-o viaţă este la un pas, este în răspunsul primit de la Isus, este decizia de a-L urma pe El. Lasă-te în mâna Domnului, acolo este locul tău, lasă-L pe El în inima ta, acolo este locul Lui. Indiferent cum ai început, Dumnezeu te invită să sfârşeşti bine, să sfârşeşti cu El, să sfârşeşti la El.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>