O predica despre predestinare si traire practica cu Dumnezeu

Cuvintele care urmeaza sunt menite sa ofere o umila apologie pentru invatatura despre predestinare. Se zvoneste in bisericile penticostale ca aceasta mare erezie a predestinarii ii determina pe oameni ca sa pacatuiasca mereu pentru a se inmulti pacatul, sa traiasca linistiti in pacate ca doar Dumnezeu ia predestinat la mantuire. Se zice ca din moment ce Dumnezeu a predestinat la mantuire sau la iad, nu mai are nici un rost trairea practica cu Dumnezeu... Un adevarat asalt se declanseaza impotriva arogantilor predicatori care inca mai indraznesc sa imprastie invatatura aceasta a predestinarii in biserici. Totusi, in umila mea apologie, as dori sa ofer o explicatie pentru aceasta dilema a unei vieti traite in pacat continuu si sa dovedesc ca cauzele unei astfel de trairi se gasesc, nu in invatatura despre predestinare, ci mai degraba in invataturile despre mantuire care sunt insuficient de clar intelese in bisericile penticostale.

Motivul principal pentru care pacatosul care se crede crestin traieste in pacat continuu este urmatorul. Omul respectiv nu a fost deloc nascut din nou, omul respectiv nu este o fiinta noua in Hristos. Daca un om se naste cu adevarat din nou, el va trai cu siguranta o viata total noua dovedindu-si credinta din inima prin viata practica. Un astfel de om nu traieste pocainta din frica de iad sau din iubirea raiului promis... El traieste pocainta din dragoste pentru Hristos. Cand un om din acesta afla ca Hristos l-a predestinat pentru mantuire, el, fiind o fiinta noua in Hristos, nu va incepe sa traiasca ca un pagan din motiv ca oricum e mantuit si orice ar face harul lui Hristos e mai puternic decat pacatul sau... NU!! Un om nascut din nou, un iubitor de Dumnezeu, va trai in sfintenie chiar daca stie ca orice ar face Dumnezeu tot il primeste si il iubeste pentru ca el e o faptura noua in Hristos, el uraste pacatul si iubeste sfintenia...

Repet! Crestinul nu e motivat nici de frica iadului si nici de iubirea raiului. Crestinul adevarat e motivat de iubirea lui Hristos pentru el. Poti sa arunci dinaintea ochilor sai bucuriile raiului si El va continua sa slujeasca lui Hristos. Poti sa-l ameninti cu flacarile iadului si el va continua sa slujeasca pe Hristos. Crestinul real va zice: "Doamne, eu te voi sluji si te voi iubi chiar daca ma vei arunca in iad la sfarsitul alergarii mele pentru ca tu meriti sa fi iubit si eu nu vreau sa fac targuri cu Tine".

Pe de alta parte, un om firesc va trai in firea pamanteasca si in pacat indiferent de convingerile sale pentru ca el nu a fost nascut din nou. El poate sa fie un om foarte constient de responsabilitatea sa inaintea lui Dumnezeu si atata timp cat Dumnezeu nu-l boteaza in Fiul Sau, omul firesc va continua sa traiasca in pacat... El poate de asemenea sa se considere mantuit dar atata timp cat Dumnezeu nu lucreaza prin Duhul Sfant mantuire real in el, el va ramane un pacatos firesc indreptat inspre iad. Nu conteaza ce invatatura crede un astfel de om... El va continua oricum sa pacatuiasca mereu.

Viclenii oameni firesti care imbratiseaza invatatura despre predestinare, traiesc in pacat si cred, pe nedrept, ca sunt mantuiti si ca sunt iubiti cu o iubire vesnica cand de fapt ei nu au nici o dovada practica ca sa creada asa ceva... Daca traiesti in pacat dovedesti o lipsa de credinta si daca nu ai credinta nu ai nici mantuire... Problema acestor oameni vicleni este ca ei nu sunt fapturi noi in Hristos... Ce? Doar pentru ca niste netaiati imprejur se folosesc de predestinare pentru a-si justifica trairea idolatra trebuie ca si biserica penticostala sa arunce invatatura aceasta sublima la cosul de gunoi? Oare voi refuza eu sa cred in invatatura despre mantuirea numai prin credinta deoarece vad atatia oameni care cred aceasta invatatura si totusi traiesc ca porcii in mocirla pacatului? Nicidecum fratilor!! Noi suntem iubitori de adevar... Noi nu ne permitem sa aruncam parte din Hristos la cosul de gunoi pentru ca unii se joaca de-a pocainta in numele lui Hristos. Noi il cautam pe Hristos, noi ne hranim din Hristos si noi il imbratisam pe Hristos in toata splendoarea Sa. Si vesnica dragoste a lui Hristos pentru ai Sai, predestinarea acestora la mantuire, este una din cele mai sublime invataturi biblice. Biserica penticostala pierde mult refuzand sa imbratiseze predestinarea.