O mireasmă a lui Hristos

O mireasmă a lui Hristos (2 Corinteni 2:15)

Într-una din zile mă plimbam, cu bicicleta pe o alee special amenajată din preajma oraşului din care locuiesc. Era o după-amiază frumoasă de vară şi oameni de toate vârstele au ieşit la o plimbare de agrement. In timpul plimbării mele am întâlnit tot felul de oameni, unii îmbrăcaţi mai sumar alţi mai decent dar lucrul care mi-a tras atenţia a fost mireasma răspândită în jur de unele persoane. De la unii puteai simţi mirosul puternic  de tutun, de la alţi cel de alcool, de la alţi cel de parfum  iar de la alţi nici un fel de mireasmă. Poate unii dintre ei nici nu-şi dădeau seama ce fel de miresme răspândeau în jur deoarece erau obişnuiţi cu mirosul toxic al ţigării, alcoolului sau parfumului preferat.

Curiozitatea ma făcut să întorc capul sa văd cine sunt  persoanele de la care veneau acele miresme puternice. Personal mi-am continuat mai departe plimbarea mea de agrement dar în acelaşi timp m-am întrebat singur: Oare eu ca şi creştin, ce miresme răpândesc în jurul meu? Se aseamănă mireasma de copil al lui Dumnezeu cu mireasma lumii din afară? Câţi dintre oamenii pe care i-am întâlnit în acea zi au întors capul să vadă cine sunt?

Un creştin adevărat trebuie întotdeauna să răspândească în jurul lui mireasma plăcută de copil al lui Dumnezeu. El trebuie să fie sensibil la voia lui Dumnezeu şi să dorească pe orice cale să fie o mărturie pentru cei din jurul lui. Faptele şi viaţa lui trebuie să vorbească mai mult decât vedem noi în aparenţă. El trebuie să caute pe orice cale să trăiască în adevăr şi-n curăţie. Un  copil al lui Dumnezeu care caută să trăiască după principiile Biblice nu „se duce la sfatul celor răi, şi nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se vestejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.” (Ps. 1:1-3) El trebuie să caute cu orice preţ să-şi protejeze familia şi biserica de infuienţele lumii de afară. Plăcerile lui nu sunt în aur sau mărgăritare ci el caută cu orice preţ să-şi împodobească sufletul cu roadele sfinte ale Duhului Sfânt care sunt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrînarea poftelor.” (Galateni 5:22) Adevărata frumuseţe a copiilor lui Dumnezeu trebuie să fie cea interioară izvorâtă dintr-o inimă curată şi predată în întregime Domnului Isus.

 Bunătatea şi credincioşia fac parte şi ele dintre miresmele şi vituţiile plăcute ale creştinului care trebuie să-l însoţească toată viaţa. Înţeleptul Solomon ne spune: „Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia: leagă-ţi-le la gât, scriele pe tăbliţa inimi tale. Şi astfel vei căpăta trecere şi minte sănătoasă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Prov. 3:3-4) Astăzi tot mai mulţi oameni şi chiar uni care poartă numele de creştini au înlocuit aceste virtuţi creştine  cum ar fi „bunătatea şi credincioşia” cu podoabe de aur sau alte obiecte de valoare.  Ei nu ştiu că „Frica de Domnul este şcoala înţelepciunii, şi smerenia merge înaintea slavei.” (Prov. 15:33) Bunătatea este o limbă pe care şi cel surd o aude şi cel mut o înţelege. 

O veche legendă evreiască spune că doi fraţi locuiau undeva la ţară iar ogoarele lor erau despăţite doar de un hotar mic. Unul dintre ei avea familie mare iar celălalt nu avea pe nimeni şi locuia singur. Într-o noapte fratele mai mare se trezi din somn şi începu să se gândească la fratele lui care este singur şi nu are nici soţie nici copii care sa-l ajute, aşa că într-o noapte când el doarme cel mai bine mă voi scula şi voi muta din snopii mei de grâu pe pământul lui. În acelaşi timp fratele mai mic se gândi şi el: Fratele meu mai mare are famile mare si are nevoi mai mari decât am eu. Aşa că atunci când el doarme adânc mă voi scula şi voi muta din snopii mei pe ogorul lui. Fără să treacă prea mult timp cei doi farţi au ieşit amândoi pe ogor în toiul nopţi încercând fiecare să mute snopii de pe ogorul lui pe ogorul fratelui său. Astfel dintr-o dată s-au întâlnit faţă-n faţă la hotarul care despărţea ogoarele lor. Amândoi au lăsat snopii jos şi s-au înbrăţişat şi au plâns înpreună. Nu după mut timp cei doi fraţi sau întânlnit la altarul Templului din Ierusalim plini de bucurie. Mireasma de dragoste şi credincioşie a cuprins viaţa celor doi oameni iar jertfa lor a fost primită de Dumnezeu ca o jerftfă de bun miros.  

Un alt exemplu de credincioşie este exemplul Mariei care „a luat un litru cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus, şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului.” (Ioan 12:3) Putem deduce că Maria a cunoscut foarte bine valoarea mirul curat şi cu toate că era o femeie simplă a fost gata să-şi sacrifice toate economiile ei pentru a cumpăra mirul de nard curat ca să ungă picioarele Domnului Isus. Este demn de remarcat cum mirosul plăcut al mirului a cuprins întrega casă dar nu a reuşit să pătrundă şi-n inima lui Iuda. Cu toate că şi el era unul din ucenicii Domnului Isus dar inima lui era cuprinsă de valorile lumii şi nu de valorile cerului. Din perspectiva lui Iuda acest mir putea fi vândut şi bani daţi săracilor. Mireasma amară a lăcomiei a cuprins întreaga fiinţă a lui Iuda şi mirosul mirului nu a avut nici un efect asupra lui.

Atunci când simţi că miresmele plăcute şi dulci ca bunătatea,i credincioşia, dragostea  încep să te părăsească trebuie sa-ţi verifici starea ta spiritală înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să-ţi verifici dacă paşi tăi calcă pe  urmele  Domnului Isus.  „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul şi nu-l împlineşte cu fapta, se aseamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită cum era.” (Iacov 1:23-24)

Aşa cum alcoolul, ţigara sau parfumul răspândesc în jur o mireasmă  puternică care atrage atenţia celui din jur, aşa este şi păcatul. De cele mai mute ori şi el răspândeşte în jur un miros greu şi neplăcut. Prin neveghere el poate pătrunde şi-n viaţa credinciosului de aceea trebuie multă veghere şi atenţie pe cale. De cele mai multe ori el pătrunde ca şi omiziile la mărul în floare. Spre exemplu atunci când alegem mărul pe care vrem să-l mâncăm găsim uneori câte o gaură mică de vierme. Teoretic suntem tentaţi să credem căci viermele a intrat in măr din exterior spre miezul mărului. În general nu acesta este adevărul.  Procesul este cu totul opozit de ceea ce vedem noi la suprafaţă. O omidă mică vine şi depune oule atunci când mărul este în floare şi incubează în interiorul ei până când se formează mărul, apoi omida ia forma unui vierme şi atunci începe să facă gaură în miezul mărului pentru a putea ieşi afară. Acest vierme mic în cele mai multe cazuri distrug complet mărul dulce şi parfumat. În locul mirosului plăcut al mărului apare mirosul de putregai care duce la distrugerea completă a fructului.

Acelaşi lucru se poate întâmpla şi-n viaţa creştinului. Păcate mici se cuibăresc treptat în inimă care apoi caută să iasă înafară. Uneori  fără să-şi dea seama îşi pierde adevărata mireasmă de copil al lui Dumnezeu şi poate deveni o piedică pentru mulţi care caută calea mântuirii. Pe neobservate miresmele firii pământeşti pot pune stăpânire pe viaţa lui de zi cu zi. 

Fie ca toţi cei care citesc aceste rânduri să fie „o mireasmă al lui Hristos printre cei ce sunt pe calea pierzării.” (2 Cor. 2:15)

Gicu Cotlet

Octombrie 6/2013