text Predici scrise

Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Anonim

Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. (1 Corinteni 10:13)


Pentru fiecare, care se luptă cu răul, acest verset din Biblie prezintă o bogăție mare, care aduce o încurajare inspirată de Dumnezeu. Apostolul ne avertizează, ca să nu gândim, că am ajuns într-o situație excepțională (Care face excepție, care constituie o excepție de la regulile generale). Noi suntem tentați să credem, că nimeni și niciodată nu s-a întâlnit cu vrăjmașul în așa împrejurări, care se aseamănă cu împrejurările noastre. Ni se pare, că povara noastră este mai grea, iar lupta, pe care o ducem este mai aspră decât lupta pe care o duc alții. Pavel ne zice, că aceasta nu este în conformitate cu realitatea, și nici măcar pe un minut nu trebuie să ne permitem să gândim astfel. Toate acestea nu reprezintă ceva nou. La fel ca noi sunt ispitiți și mulți alți oameni, și la fel au fost ispitiți și alți mulți oameni, care au trăit pe pământ până la nașterea noastră.

O, cât de mult ne-am dori să credem, că situația noastră se deosebește de toate situațiile! Aceasta ne dă o scuză ''bună'', în acel caz, dacă vom pierde bătălia, și vom cădea în ispită (dacă vom păcătui). Dacă situația noastră atât de mult se diferă, atunci Domnul nu are dreptul să ne judece atât de aspru, ca pe ceilalți oameni, care trec prin ispite mai ușoare? Un om de afaceri, care crede că minciuna în declarații cu privire la venit – nu este corect, se mângâie prin aceea, că el a suferit mai mult decât alții, din cauza hoților, care au furat de la magazinul lui. Și pe lângă aceasta, el mai mult decât alții a suferit, din cauza că a fost asuprit de dregătorii statului. Bărbatul însurat, care flirtează cu o altă femeie, care nu este soția lui, se convinge singur pe sine: ''Cazul meu este unic. Soția mea este rece, împietrită și nimeni nu mă poate înțelege, prin ce tensiune trec. '' Și așa ''scuze'' există foarte multe.


Ține minte: aproape fiecare păcat este precedat de următoarele patru cuvinte: ''Cazul meu este unic''. Avem nevoie întotdeauna să ne aducem aminte, că în aceasta constă strategia diavolului. Când Iisus a fost ispitit de diavol în pustie, El s-a opus atacurilor din partea diavolului, le-a respins, prin Cuvântul Lui Dumnezeu. Cu sabia Cuvântului Lui Dumnezeu trebuie să respingem atacurile diavolului, să ne opunem lor, aceasta este sarcina noastră. ''Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. '' (1 Corinteni 10:13)


Dumnezeu este credincios! Satana este mincinos, iar Dumnezeu este credincios. Unii oameni sunt mincinoși, înșelători, dar Dumnezeu este întotdeauna credincios, și în El este puterea noastră și El este Protectorul nostru. Dumnezeu știe, ce putem răbda, cu ce putem lupta. Dacă ne bizuim pe El, dacă ne stăruim să-I fim credincioși, atunci, El va purta de grijă, ca noi să nu cădem de oboseală în duhul nostru. Nu există o vale atât de întunecată, ca Dumnezeu să nu poată să găsească o cale prin ea, nu există un necaz atât de mare și dureros, ca El să nu-l poată împiedica, ca El să nu ne poată scăpa de acest necaz, sau ca El să nu ne poată împuternici să îndurăm, să suferim, să răbdăm acest necaz, în așa fel, ca la urma urmei, când îl vom depăși, acest necaz va fi spre binele nostru. Dumnezeu este credincios! El păzește legământul cu copiii lui, și Își împlinește toate promisiunile cu credincioșie, iar speranțele și dorințele arzătoare ale copiiilor Lui, care sunt în conformitate cu voia Sa, Domnul le va împlini, și nu le va nimici. Slavă Domnului pentru aceasta!


- Dumnezeul credincios! Îți mulțumesc pentru că mi-ai adus aminte, că ispita, prin care trec, nu este ceva unic, și nu este ceva peste puterile mele. Trecând prin ea, trec prin ceva, prin care unii au trecut și au răbdat, și au învins datorită milei Lui Dumnezeu. Prin credință să obțin biruința este năzuința (dorința) mea. ''Sabia mea'' să fie eficientă împotriva atacurilor din partea vrăjmașului (diavolului), iar credincioșia Ta să fie o încurajare pentru mine! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.


''În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne! '' (Geneza 49:18)


Dumnezeu ne-a dat la oamenii născuți din nou, care avem Duhul Lui Dumnezeu, ne-a dat suficient har, îndeajuns har, ca să fim în stare să nu păcătuim; Noi trebuie să nu păcătuim! Dumnezeu ne-a eliberat de robia păcatului, pe noi, cei, care am crezut în Iisus (a crede în Iisus=a asculta de Iisus), acum trebuie să luptăm cu păcatul, folosind armele Lui Dumnezeu, care sunt întărite, trebuie să ascultăm de îndemnurile Duhului Sfânt, și atunci nu vom păcătui! Amin.

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>