text Predici scrise

Nu te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Igor Opincă

'Iacov însă a rămas singur. Atunci, un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, omul acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. Omul acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Omul acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.” Iacov l-a întrebat: „Spune-mi, Te rog, numele Tău.” El a răspuns: „Pentru ce Îmi ceri numele?” Şi l-a binecuvântat acolo. Iacov a pus locului aceluia numele Peniel (Faţa lui Dumnezeu); „căci”, a zis el, „am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă.”' (Geneza 32:24-30)

Iacov a făcut tot posibilul, ca să se apere. De aceea, lupta a durat atât de mult. Dar la urma urmei, „Luptătorul misterios” și-a manifestat puterea Sa. Când i s-a scrântit încheietura coapsei, el a fost fără putere, și n-avea sprijin. El trebuia să cadă biruit, dacă nu avea să se apuce cu ambele mâini, de „Oponentul” său. Cu așa o putere mare s-a apucat de El, încât acest „Cineva” nu a putut să se elibereze din mâinile lui, deaceea, era nevoit să zică: „Lasă-mă să plec... ” Dar Iacov nu i-a dat drumul. El s-a ținut și mai tare.

Lupta nocturnă i-a descoperit lui Iacov așa ceva, cu privire la „Oponentul” său, („am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă”), încât aceasta i-a mărit valoarea vieții lui! Când noi, într-o situație din viață „ne luptăm” cu Dumnezeu, atunci înțelegem Cine este El (Atotputernic și Milostiv), înțelegem mai bine, cine suntem noi (cei, care avem nevoie de El). Mila Lui Dumnezeu îți descoperă valoarea vieții tale (pentru ca să ajungi la aceasta, uneori, „trebuie să-ți pierzi” un picior sănătos). Înțelegerea valorii vieții, duce la aceea, că înțelegi valoarea binecuvântării ei, de către Dumnezeu! „Dacă El mi-a păstrat viața, atunci să mi-o binecuvânteze!” - evident s-a gândit Iacov. Ba chiar Iacov nu a cerut „să-i vindece” piciorul, ci a cerut, ca să-i binecuvânteze viața lui!

Iacov a înțeles importanța binecuvântării, el foarte bine a ținut minte, ce s-a întâmplat, după ce tatăl său, și-a pus mâna peste capul lui: „Cu siguranță știu un singur lucru – binecuvântarea din partea tatălui, mi-a schimbat radical viața și totul în jurul meu, de aceea din nou trebuie să mă stărui, pentru ca să obțin ceva similar. Știu că aceasta se numește binecuvântare, de aceea atinge-te de mine, căci trebuie să primesc așa ceva. Trebuie să primesc aceasta. Deja am binecuvântări pământești. Acum am nevoie, să primesc binecuvântări cerești. Nu-ți voi da drumul, până nu mă vei binecuvânta.”

Domnul nu a fost nevoit să-și întindă mâna Sa, plină de binecuvântări, pe viața încurcată și care nu întotdeauna a fost curată, a lui Iacov din trecut. Domnul a decis să-i dea un nume nou. „Iacov” devine „Israel.” O cotitură în viața duhovnicească a lui Iacov. Schimbarea numelui, arată la schimbarea radicală a caracterului. A fost „Iacov,” dar a devenit „Israel.” A fost „cel viclean,” dar acum este „cel ce luptă cu Dumnezeu.” Viața lui era o luptă, doar că acum ea a devenit o luptă pentru binecuvântarea Lui Dumnezeu!

Dar pentru ce lupți tu? Cât de mult înțelegi valoarea vieții tale? Unde în ziua de azi, sunt acei Iacovi, care vor ține manifestarea Lui Dumnezeu, și care se vor lupta cu soarta lor, până când ea nu se va schimba? Cine va încerca să-L țină pe Dumnezeu și va spune: „Nu te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta”? Cine este foarte hotărât să obțină binecuvântările din partea Lui Dumnezeu? Căci aceasta este cel mai prețios lucru, pe care îl poate avea un om. „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)

Doar pe cei, care “Îl caută, Dumnezeu le va răsplăti” (Evrei 11:6). Domnul dorește, ca noi să-L căutăm din toată inima noastră. (Ieremia 29:13). El nu este disponibil pentru leneșii duhovnicești, și pentru cei slabi duhovnicește, care fac mai mult dezbateri și mai mult vorbesc, decât caută înțelepciunea. Domnul n-ar fi lucrat spre binele nostru, dacă binecuvântările din partea Lui, aveau să vină foarte simplu în viețile noastre. Dacă ar veni foarte simplu în viețile noastre, atunci aceasta avea să dea naștere la lenevie și la neglijență. În afară de aceasta, o cale ușoară, spre bunurile Lui Dumnezeu, avea să pună piedici creșterii noastre duhovnicești. De aceea, Domnul a făcut căutarea Lui, mult mai mai dificilă, decât ne-am fi dorit.

Aceasta a înțeles Iacov, dar aceasta nu l-a oprit. „Înțelegi aceasta? Te va opri cineva? Doar cine caută, acela găsește!” (Matei 7:7-8)

Fie ca rugăciunea fiecăruia să fie: Dumnezeul meu! Tu ești puternic și ești un Dumnezeu milostiv. Ai dat pe Fiul Tău Iisus Hristos pentru mine, ca jertfă pentru păcatul lumii. Prin aceasta ai arătat cât de mult iubești să ai milă, și cât este de prețioasă viața mea pentru Tine. Doamne, binecuvântează-mă! Binecuvântează nu viața mea din trecut, ci dă-mi o viață nouă, care este binecuvântată de Tine. Mai mult nu doresc să trăiesc doar pentru mine, ci doresc să împlinesc predestinările Tale pentru viața mea. De aceea, sunt plin de hotărâre, ca să căut Fața Ta, și binecuvântarea Ta pentru mine, pentru ca să fiu o binecuvântare pentru ceilalți! În numele Domnului Iisus Hristos, amin.

Domnul să te binecuvânteze!

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

Cele mai recente resurse scrise - Predici scrise

Pilda celui care s-a ridicat după durere
Pilda celui care s-a ridicat după durere Era odată un copil care, într-o zi, a simțit o durere puternică la picior. Pentru o clipă, lumea parcă s-a oprit. Îi era atât de rău, încât simțea că puterile... Citeste mai mult >>
Pilda copilului și chipul mânios
Pilda copilului și chipul mânios Era odată un copil care, atunci când făcea o greșeală, nu se temea doar de greșeala lui, ci și de ceea ce putea urma. Uneori, peste el veneau cuvinte grele și mânie. A... Citeste mai mult >>
Pilda glasului care aștepta
Pilda glasului care aștepta Era odată un copil care avea multe lucruri în inimă. Nu voia averi și nici lucruri mari. Voia doar să fie auzit de mama lui. De multe ori, se apropia și spunea: — Mamă, pot... Citeste mai mult >>
Pilda lucrului luat fără întrebare
Pilda lucrului luat fără întrebare Era odată un om care păstra cu grijă un lucru de preț. Nu pentru că era mare sau scump, ci pentru că îi aparținea și însemna ceva pentru el. Într-o zi, cineva apropi... Citeste mai mult >>
Pilda omului de peste drum
Pilda omului de peste drum Era odată un om care locuia chiar peste drum de casa unui tânăr. Se vedeau uneori de la distanță, dar între ei se așezase o tăcere pe care nimeni nu știa cum să o rupă. Omul... Citeste mai mult >>
Pilda dreptului care nu era ascultat
Pilda dreptului care nu era ascultat Era odată un om drept, care încerca să meargă pe calea cea bună. Nu cerea bogății și nici laude. Își dorea doar să fie ascultat atunci când sufletul îi era greu. C... Citeste mai mult >>
Pilda unei zile tainice
Pilda unei zile tainice Într-o zi, Dumnezeu a aprins o lumină, nu pe cer, ci-ntr-un suflet de copil, și i-a șoptit: „Nu te teme de drum, Eu voi fi cu tine, pas cu pas, umil.” Au trecut ani, ca frunzel... Citeste mai mult >>
Căutați pe Domnul, câtă vreme se poate găsi!
Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi! Isaia 55:6-11 „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L, câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui, și omul nelegiuit să se l... Citeste mai mult >>
Învierea,Înălțarea și A Doua Venire
Învierea, Înălțarea și A Doua Venire În zorii unei zile sfinte, femeile au mers la mormântul lui Isus, ducând cu ele mir. Spre uimirea lor, piatra de la intrarea mormântului era dată la o parte, iar m... Citeste mai mult >>
Motivația Zilei
Dumnezeu este bun și milostiv. El este cu noi mereu. El are un plan pentru noi. Nu te mai plânge că ești singur, că ești în depresie și toate acele lucruri. Tu ai nevoie de Dumnezeu în viața ta. Roagă... Citeste mai mult >>